La taifas cu George, un sloven si doi australieni

Ieri am acceptat cu deosebita placere invitatia lui George de a ne delecta in compania unuia dintre slovenii sai proaspat achizitionati, un Santomas Refosk 2007. Odata cu trecerea timpului, la masa ni s-au mai alaturat si doi "canguri" de rasa, cel putin pe hartie: Jacob's Creek si Penfolds.

Dar sa trecem direct la subiect, si anume la impresiile lasate de cei trei care si-au dat obstescul sfarsit in paharele noastre.

1. Santomas Refosk 2007 (Slovenia)
- a fost prima mea intalnire cu acest producator sloven mult-laudat pe plaiurile mioritice si trebuie sa recunosc, una destul de reusita. Va spun din start ca vinul nu m-a impresionat peste masura, dar nu ii pot nega virtutile evidente pe care le-a afisat. Culoare rubinie intensa, cu reflexii violete ce m-au dus cu gandul la primul meu Cotes du Rhone. Un nas dominat de fructe rosii, zmeura, mure, afine, condimente si chiar putin bacon. La inceput, am avut impresia ca detectez iarasi note de lactate. Probabil am devenit si eu sensibil la astfel de nuante, asa cum George depisteaza cauciucul ars :). Chiar ne-am interesat sa vedem daca vinul este baricat, dar nu am gasit informatii clare in acest sens. Oricum, sa revenim la obiectul muncii. Gustul este dominat de aceleasi fructe rosii, atacul este delicat, taninii foarte fini si aciditatea la loc de cinste. Final elegant nu din cale afara de intens si putin acrisor, dominat de note condimentate si putina cafea. Un vin corect, vinificat cu atentie si destul de fresh. Sincer, mi s-a parut o combinatie de Syrah (nasul) cu Pinot Noir (gustul), la care se adauga prospetimea unui veritabil vin de Loire. Nu sunt inca hotarat daca l-as recomanda, la cei aproape 60 de Ron/sticla. Cu toate ca este clar un vin peste medie, raman la ideea ca poate fi replicat in alte parti si la preturi ceva mai mici. Dar poate sunt eu prea carcotas...

2. Jacob's Creek Shiraz Cabernet 2005 (Australia)
- contributia mea la acest mini-festin si o dezamagire crunta :). N-aveam eu prea multe asteptari, dar chiar si asa...Culoarea nu foarte limpede si cu o pronuntata bordura caramizie a dat semnalul de alarma. Nas extrem de slabut, dominat de alcool si ceva fructe de padure. Gust dulceag de fructe supra-coapte si din nou o senzatie de fierbinteala pe final. Tanini inexistenti si aciditate putin cam mare care dezechilibreaza ansamblul. Un vin obosit, imbatranit prematur si prea dulce pentru gusturile mele. Australia, deh...

3. Penfolds Koonunga Hill 2003 (Australia)
- cupaj clasic de Shiraz si Cabernet Sauvignon. Aceasta sticla a venit sa-mi demonstreze, inca o data, de ce nu agreez vinurile Lumii Noi si, mai ales, cele australiene. Prima surpriza a fost culoarea neasteptat de intensa pentru varsta acestui Penfolds. Nas dominat de un amalgam de fructe supra-coapte, in special prune si curmale. A fost ca si cum am mirosit un gem de fructe concentrat (sau magiun de fructe, cum bine a sesizat George). Gustul a fost in aceeasi nota cu nasul: magiun sau gem de fructe sau cum vreti voi sa-i mai spuneti, post-gust dulceag si final scurt spre mediu. Taninii au fost ceva mai prezenti decat in cazul Jacob's Creek, dar acea senzatie greoaie data de trilioanele de fructe a invins. In concluzie, un vin care a rezistat bine in timp dar care nu prea are o directie precisa, este oarecum ratacit intr-o zona crepusculara. Normal ca il are pe acel vino-ncoa de Lumea Noua dar, pentru mine cel putin, e ceva cam prea mult. Dupa vreo doua pahare de asa ceva, deja devine obositor pentru bietele papile gustative. Si inca ceva: rog pe cineva mai priceput ca mine sa ma lamureasca cu ce fel de mancare poti acompania un astfel de magiun. Eu inca mai caut raspunsul la aceasta intrebare.

In final, ii multumesc inca o data lui George pentru invitatie si sper ca astfel de intalniri sa se mai repete. A fost o seara mai mult decat reusita.

Bordeaux 1970? La toamna, mon cher, la toamna!

Pesemne ca simt nevoia unor provocari mai mult sau mai putin extreme, in ultima vreme. Altfel nu-mi pot explica de ce m-am hotarat sa organizez o mini-degustare pe orizontala a catorva vinuri de Bordeaux nascute in 1970.

De ce ar fi acest lucru considerat o provocare? Ei bine, sunt destule motive. In primul rand, avem de-a face cu vinuri foarte vechi deja, iar asta inseamna ca nu prea avem idee ce ne asteapta dupa ce vom scoate anticele dopuri de pluta. Un alt motiv ar fi profilul complet diferit al unor astfel de vinuri, daca este sa le comparam cu tinereii exuberanti si degraba dornici sa-si afiseze paleta aromatica de fructe care mai de care mai diverse. Un vin vechi nu este intotdeauna pe placul celor multi. Tocmai pentru ca aceasta paleta aromatica se estompeaza oarecum, lasand loc nuantelor tertiare si a unei complexitati unice pe care o poti gasi doar in astfel de lichide. Cei care se aventureaza in aceasta lume trebuie sa se lepede rapid de prejudecati si sa judece un astfel de vin doar in contextul maturitatii sale. Analogiile cu cei tineri nu prea isi au rostul; e ca si cum ai compara merele cu perele. In ultimul rand, exista riscul destul de mare ca in sticle sa zaca un vin mort si ingropat. Dar, cand vine vorba de vin, asta face parte din joc, nu-i asa?

Destul cu vorbaria. Ideea este urmatoarea: in toamna acestui an, am de gand sa celebrez 40 de ani de captivitate a unor Bordeaux-uri din 1970. De ce Bordeaux? Pe langa faptul ca reprezinta pincipala mea slabiciune, este bine cunoscut faptul ca aceste vinuri sunt printre putinele care si-au demonstrat capacitatea de a rezista in timp cu brio. In plus, 1970 este cel mai celebrat an intre legendarii 1961 si 1982. Si, colac peste pupaza, preturile unor astfel de vinuri sunt inca la un nivel destul de scazut, comparabil cu  recoltele mai recente.

Cateva invitatii au fost deja lansate, numarul participantilor fiind destul de limitat. Din motive lesne de inteles, nu voi putea pune la bataie mai mult de un exemplar din fiecare vin. Eventualii doritori sunt incurajati sa aduca si alte sticle de vin, preferabil mai tinere :). Asta pentru a observa si mai bine diferentele dintre generatii. Lista performerilor nu este inca definitivata, dar ne-ar putea onora nume ca: Chateau Lascombes, Chateau Calon Segur, Chateau Branaire-Ducru (foto sus), Chateau Pavie-Decesse sau Chateau La Dominique.

Inca nu sunt hotarat asupra locatiei, stiut fiind faptul ca atat eu, cat si George, domiciliem in Galati. Punem la socoteala si ca cei mai multi dintre amicii bloggeri sunt prin Bucuresti...In concluzie, astept sugestii care sa ne avantajeze pe toti.

Sa ne vedem sanatosi la toamna si in compania unor vinuri bune, sper...

Predators update: trailer online!

In sfaaarsiiit, a aparut!! Ceea ce fanii asteptau de multa vreme, s-a intamplat. In data de 18 martie, a fost lansat primul trailer oficial al noului film din seria Predator, regizat de Nimrod Antal si produs de Robert Rodriguez.

Tot ce va pot spune e ca acest trailer arata foarte bine si unul dintre putinele, din ultimul timp, care e facut cum trebuie. Nu dezvaluie prea mult si e asamblat intr-un mod inteligent. Iar Adrien Brody arata neasteptat de bad-ass pentru fizicul sau "impunator" - :)). Tot ce astept de la Predators este ceva violent, sangeros si plin de suspans. Dupa zvonurile de pana acum, se pare ca asa va fi...

Enjoy!

Daca e sa fie leapsa, s-o jucam!

Intru si eu in micul joc pornit aici si continuat de Alin. Deci, sa purcedem...

1. Care este berea ta preferată?
- Pai sunt destule. Becks, Dab si Guiness; sunt mult mai multe dar, in general, prefer berile nemtesti bogate in malt si hamei. Stiti, din alea care te fac sa simti ca bei o bere :)

2. Care este vinul tău preferat (podgoria, nu tipul de vin)?
- Vai de mine si de mine! O intrebare la care un raspuns este aproape imposibil. Cei care ma cunosc si cei putini care-mi citesc blog-ul stiu deja ce anume prefer: Bordeaux, nu pentru ca este al mai faimos ci pentru ca rezoneaza intru-totul cu gusturile mele; Madiran si Cahors, pentru ca poti gasi vinuri ieftine si complexe, cu un potential de invechire incredibil de mare; vinurile din regiunea Rhone-ului, in general; iar de la noi, Oprisor unde cineva, in sfarsit, a inteles si exploatat potentialul zonei.

3. Bautura preferată din categoria spirtoaselor
- Din nou, nu am preferinte speciale; oricand un cognac, un whisky bun si, mai nou, o rakie bulgareasca din Muscat (absolut dementiala).

4. Lichiorul preferat.
- Nu ma omor deloc cu aceste licori dar, sa zicem, Sheridan's.

5. Digestivele preferate.
- Raspuns rapid si simplu: Jaggermeister :). Dar, daca e sa ma iau dupa traditie, nu strica niciodata un cognac bun pe post de digestiv.

6. Cocktailul preferat.
-  Urasc chestiile multe si diverse, amestecate doar de dragul actiunii. Rezultatul este, de cele mai multe ori, un dezastru.

7. Băutura răcoritoare preferată.
 - Nu am preferinte. Doar braga sa nu-mi dati :))

Who's next?

Chateau Haut-Brion: aristocratia desavarsita

Alaturi de Latour sau Margaux, Chateau Haut-Brion reprezinta una dintre marile mele slabiciuni in ale vinurilor fine. Cu toate ca aceste nume sunt disponibile la niste tarife cateodata astronomice, visul oricarui amator de vinuri deosebite este sa se intalneasca macar o data in viata cu greii-greilor din Bordeaux. Sau macar ar trebui sa fie...

Sunt un tip norocos. Acum ceva ani in urma, am avut oportunitatea de a sorbi din aceasta licoare deosebita. A fost vorba de un Haut-Brion 1999, iar aceasta intalnira scurta dar intensa mi-a ramas pe veci intiparita in labirintul amintirilor. Poate exista subiectivitate cand stii ce vin degusti, dar se intampla ceva ciudat in acel moment: in clipa in care duci paharul la nas, totul se micsoreaza in jurul tau, numele si reputatia dispar si ramane doar vinul care vorbeste de la sine. Iar Haut-Brion este unul dintre acele vinuri care isi spun propria poveste in acele secunde de blocaj temporal. Sa fie echilibrul perfect al componentelor sale? Sau parfumul inconfundabil? Sau eleganta incredibila pe care o degaja? Sa fie terroir-ul care transpira prin toti porii sai? Posibil. Sau poate totul este doar un amalgam de senzatii subiective transmise de bestia creier. Cine stie? Dar, in final, conteaza prea putin. Experienta iti ramane adanc infipta in memorie si asta este ceea ce conteaza cu adevarat.

Chateau Haut-Brion este singura proprietate din afara zonei Medoc care a fost inclusa in clasificarea oficiala din 1855. Si, colac peste pupaza, regele zonei Graves a fost ridicat direct la rangul de premier grand cru classe, alaturi de nume ca Latour, Lafite sau Margaux. Acesta este cel mai important aspect care trebuie retinut si care spune multe despre nivelul calitativ al domeniului in cauza. Restul este istorie, asupra careia ne vom opri in randurile urmatoare.

Scurta istorie

Istoria acestui domeniu poate fi urmarita pana undeva in sec. 14. Nu voi insista foarte mult asupra primelor faze de evolutie, deoarece povestea din acele vremuri poate capata mai mult accente de cancan. Pe scurt, aceasta istorie poate fi impartita in 4 faze distincte, in functie de diversii proprietari care au detinut Haut-Brion: Pontac, Fumel, Talleyrand si Dillon&Delmas.

In sec. 14, domeniul apare ca fiind aflat in jurul unui conac denumit Aubrion. Acesta a trecut prin mainile mai multor proprietari dar, in anul 1509, a ajuns sub obladuirea lui Jean de Segur, membru al familiei Segur care, mai tarziu va detine atat Lafite cat si Latour. In anii 1520, dreptul de proprietate a trecut la Philippe de Chabot, fost primar in Bordeaux. Mai departe, domeniul este achizitionat de Pierre de Bellon, tot un fost primar in Libourne, oraselul inconjurat de viile din Pomerol. De Bellon, la randul lui, ofera proprietatea ca dar de nunta fiicei sale, Jeanne, in urma casatoriei acesteia cu Jean de Pontac, in 1525. Acesta este unul dintre numele asociate multa vreme cu domeniul respectiv; intr-adevar, pentru multi ani, Chateau Haut-Brion a fost cunoscut sub numele de Chateau Pontac. Jean a fost cel responsabil cu stabilirea podgoriei; deasemenea, a marit domeniul prin achizitia unor loturi de pamant si terenuri invecinate. In anul 1550, acelasi Jean de Pontac considera ca este vremea sa construiasca un chateau, iar rezultatele se pot vedea si astazi, chiar daca cladirea a trecut prin multiple renovari si modernizari.

Trecand peste diversele aliante de familie, casatorii si alte povesti mondene din acea vreme, ajungem in era familiei Fumel. In 1749, domeniul este mostenit de Joseph de Fumel, cel care s-a implicat activ in promovarea vinului produs aici, pe pietele externe. Acasa, vinul a inceput sa fie din ce in ce mai apreciat de personaje importante ale vremii. Armand-Emmanuel du Plessis, Ducele de Richelieu, l-a considerat a fi suficient de calitativ pentru a-l introduce la curtea regala, unde el era responsabil de multe ritualuri zilnice ale regelui. Cum era de asteptat, nici Thomas Jefferson nu a trecut vinul cu vederea, acesta vizitand domeniul in 1787.

Din pacate pentru Fumel, in 1789 a venit Revolutia franceza si acesta a impartasit soarta finala a tuturor victimelor Terorii. In 1794, Fumel este trimis la ghilotina iar Haut-Brion este pus sub sechestru de catre cetatenii noii Republici. Cu toate ca am putea privi toata situatia ca sfarsitul erei Fumel pentru Haut-Brion, lucrurile nu stau chiar asa; odata trecuta fervoarea revolutionara, Jacques de Fumel, nepotul lui Joseph, s-a intors din exil si a recastigat proprietatea  pe care a vandut-o, in 1801, unui alt nume faimos, Talleyrand.

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, ministru de externe francez si reputat diplomat international, a achizitionat domeniul cu o suma frumusica dar, totusi, nu i-a acordat o atentie prea mare. A vandut-o dupa doar 3 ani, bineinteles, obtinand un profit destul de substantial. Mai intai, Haut-Brion fost obtinut de bancherul Michel Aine. In anul 1836, proprietatea a fost din nou scoasa la mezat, in cadrul unei licitatii, si a ajuns in mainile unui alt bancher - Joseph-Eugene Larrieu. Cu toate ca vinul nu se prezenta la nivelul calitativ de altadata, acesta se bucura totusi de o reputatie suficienta si de un pret destul de mare pentru a reusi sa fie nu numai unicul domeniu din Graves inclus in clasificarea din 1855, dar si sa fie ridicat la acelasi rang alaturi de Margaux, Latour si Lafite. Calitatea nu a fost din cale afara de grozava, dar aceasta situatie a fost ceva comun in toata regiunea Bordeaux, in perioada secolelor 19 si 20; phylloxera, razboaiele mondiale, depresia economica si marele inghet din 1956. Odata cu familia Larrieu, a inceput o perioada destul de neagra pentru Haut-Brion, marcata de obscurantism si trecerea domeniului in proprietatea unor personaje care mai de care mai diverse. Abia in anii 1930, norocul se schimba si primele raza de soare apar pe strada Haut-Brion.

In anul 1935, finantatorul american Clarence Dillon a intrat in scena pentru salvarea acestui chateau. Acesta dorea sa cumpere un domeniu in Bordeaux, iar oferta din acel moment nu era deloc de neglijat - Haut-Brion, Ausone si Cheval Blanc. Exista si o mica legenda legata de aceasta achizitie. Se spune ca Dillon avea intalniri programate pentru a vizita Ausone si Cheval Blanc dar, in ziua cu pricina, acesta s-a ratacit prin zona St. Emilion datorita cetii groase si cautarea a fost abandonata. Rezultatul? Dillon a cumparat Haut-Brion pe 13 mai 1935, la un pret de 2,3 milioane de franci iar proprietatea a ramas in curtea familiei Dillon pana in zilele noastre. Controlul a fost pasat catre nepotul lui Clarence, Seymour Weller, care a condus domeniul cu ajutorul manager-ului si vinificatorului Georges Delmas, apoi cu cel al fiului Jean-Bernard. In 2003 a venit randul noii generatii reprezentate de Jean-Philippe Delmas (foto dreapta sus). O mare parte a succesului si reputatiei de care se bucura Haut-Brion in zilele noastre, se datoreaza priceperii si conducerii ferme a dinastiei Delmas.

Cand Seymour s-a retras in 1975, controlul domeniului a trecut catre stranepoata acestuia, Joan, cea care s-a casatorit cu Charles de Luxembourg. Chiar si astazi se pot intalni titluri regale aici; Printul Robert de Luxembourg (foto stanga) este aflat, in acest moment, in fruntea societatii Domaine Clarence Dillon SA si ocazional, poate fi vazut intampinand oaspetii aflati in vizita la Haut-Brion. Printul Robert, lucrand alaturi de Jean-Philippe Delmas, reprezinta cealalta forta din spatele succesului actual al acestui nume legendar.

Via si vinul

Chateau Haut-Brion beneficiaza de un terroir de exceptie, lucru simtit si pe propria mea piele, si "orbiteaza" in jurul a doua coline de pietris care ating o inaltime de circa 15 metri. Solul de aici este format din pietre aluvionare extrem de vechi, pietris din era glaciatiunii Gunz, cuart si alte minerale, conglomerate de stanca si cremene. Plantatiile gasite aici au urmatoarea configuratie: 45% Cabernet Sauvignon, 40% Merlot si 15% Cabernet Franc. Cum este de asteptat, soiurile rosii sunt dominante. Soiurile albe intalnite aici sunt tipice pentru regiunea Graves - Sauvignon Blanc si Semillon; nu exista Muscadelle sau alte soiuri plantate in scop comercial. Totusi, exista o zona experimentala de 2 hectare, unde se pot gasi cateva varietati atipice zonei ca: Malbec, Sangiovese si chiar Pinot Noir.

Recoltarea este realizata manual, iar fructul este trimis cu mare atentie catre zonele de receptie si fermentatie. Ciorchinii sunt indepartati, boabele sunt transferate in cuve de inox unde fermentatia depinde exclusiv de prezenta drojdiilor naturale.

Dupa acest proces, urmeaza o perioada de macerare post-fermentatie, pentru a mari extractia culorii si a taninului. Apoi, vinul obtinut este transferat in butoaie de stejar unde poate petrece pana la 24 luni, ba chiar si mai mult, inainte de imbuteliere.

Astfel iau nastere urmatoarele vinuri: grand vin Chateau Haut-Brion si un vin secundar denumit, pana in 2007, Bahans Haut-Brion. Incepand cu recolta 2007, acest vin a fost redenumit Clarence de Haut-Brion, in onoarea lui Clarence Dillon. Deasemenea, exista si un Haut-Brion Blanc, un cupaj clasic de Semillon-Sauvignon. In fiecare an, acesta este unul dintre cele mai reusite vinuri albe din Bordeaux si care prezinta un potential de invechire extraordinar.

Revenind la experienta proprie cu aceste vinuri, bineinteles ca aceasta este limitata la mai sus amintitul Haut-Brion 1999. Dupa cum puteti intui, principalul motiv al unor astfel de intalniri rare este pretul. Cum era de asteptat, Haut-Brion este un vin scump prin excelenta, fiind prezent in aceeasi liga cu celelate premier grand cru classe-uri:  Margaux, Latour, Lafite sau Mouton. Dar, ca si in cazul celorlalte, daca sapati adanc pe internet, puteti da si de preturi mai umane. Totul depinde de sursa. Paradoxal pentru unii, dar ceva oarecum normal pentru mine, puteti gasi destule sticle vechi de Haut-Brion la preturi chiar interesante (undeva intre 100-200  Euro).

Tinand cont de inflatia actuala a preturilor pentru Bordeaux, achizitionarea unor recolte mai vechi poate parea o solutie excelenta pentru cei care vor sa experimenteze astfel de nume legendare. Oricum, totul depinde de gradul de risc pe care sunteti dispusi sa-l acordati intr-o atare situatie. Personal, sunt dispus unui asemenea risc. Viata e prea scurta sa nu profit de anumite momente care stiu ca nu vor mai aparea. Iar banii sunt, la urma urmei, doar un simplu instrument. Pe cate multe alte tampenii se duc aiurea acesti bani, nici nu vreau sa ma gandesc...

Videoclipul saptamanii: Das Ich - Destillat

De data aceasta nu mai este vorba de rock/metal, cu toate ca ceva influente exista si in acest caz. Este vorba de muzica electronica, un gen dezvoltat mai ales de germani in anii '70 si '80. In zilele noastre, sunt la moda sonoritatile house/techno/trance sau mai stiu eu ce genuri si subgenuri derivate. Dar cum ramane cu cei care au pus bazele muzicii electronice, incepanad cu Jean Michel Jarre si terminand cu Kraftwerk? Cati au auzit de Kraftwerk, probabil cea mai influenta trupa cand vine vorba de electro de orice neam? Sunt convins ca prea putini...

Videoclipul saptamanii apartine unei trupe germane de electro/industrial/gothic - Das Ich, un nume extrem de respectat in underground si care a exercitat o influenta considerabila asupra multor formatii moderne de profil. Piesa "Destillat" este una ceva mai comerciala, destinata cluburilor, dar care pastreaza intacta ciudatenia nemtilor si atmosfera dark ce caracterizeaza creatiile acestora.

Enjoy!

Cine "impusca" Oscar-ul?

Dupa cum am mentionat si in scurta descriere privitoare la persoana mea, sunt un cinefil inrait. Daca-mi dati filme toata ziua, le-as viziona non-stop fara ezitare.

Duminica, 7 martie 2010, va avea loc a 82-a editie a decernarii premiilor Oscar. Cu toate ca, de ceva vreme incoace, acest show grandios a devenit mai degraba o farsa comerciala de toata jena, nu pot sa nu fiu curios ce film va iesi invingator. Nu de alta, dar cred ca este ultima sansa a Academiei Americane de Film de a-si spala pacatele prin acordarea acestei distinctii cui are si cele mai mari sanse, cel putin teoretic - The Hurt Locker. Filmul lui Kathryn Bigelow este marele favorit al "criticilor" anul acesta, dar situatia este ciudat de similara cu cea din 1997. Ce s-a intamplat atunci? Pai domnu' James Cameron s-a gandit sa faca atunci odios de mediocrul Titanic care a impuscat aproape toate premiile in acel an. Nu va spun ce filme, care bateau Titanic-ul la fund din toate pozitiile, au ramas cu buza umflata: Good Will Hunting, As Good As It Gets, Full Monty si, mai ales, favoritul meu - L.A. Confidential.

Anul acesta situatia se prezinta cam tot asa. Acelasi domn Cameron s-a gandit sa faca un film care, conform propriilor declaratii, are sa revolutioneze cinematografia - Avatar. Aceasta chestie sclipicioasa care se da drept film a rupt box office-ul de prin toata lumea si, bineinteles, s-a ales cu ceva nominalizari la Oscar. Fanii Avatar-ului pot sa ma injure sau sa ma considere un tampit care nu stie ce-i ala un film bun. "Chestia" regizata de Cameron are, intr-adevar, niste efecte vizuale de te da pe spate, cel putin pe cei care se lasa foarte usor pacaliti de astfel de tehnici de machiaj. Dar in rest este o insulta la adresa oricarui individ care mai stie si intelege ce inseamna de fapt cinematografia si ce presupune un film reusit. Dar, despre aceste aspecte, intr-un alt post dedicat special Avatar-ului.

In rest, cam toate filmele nominalizate saluta Avatar din mers. Dintre cele preferate de mine mentionez: The Hurt Locker (normal), Inglorious Basterds al lui Tarantino (un film prost inteles de multi dar care poate fi predat in scoli pentru regie si scenariu) si District 9. Nominalizarea acestuia din urma a fost o surpriza pentru mine cu toate ca este, de departe, cel mai bun si original film SF al anului trecut si de pe la Dark City incoace.

Deci, The Hurt Locker are cele mai mari sanse la Oscar anul acesta. Atunci e clar, va castiga Avatar :)). Punem pariu?

Videoclipul saptamanii

Tot gandindu-ma ce schimbari sa mai aduc acestui blog, m-a trasnit ideea de a include o sectiune de videoclipuri. Asadar, daca ajungeti pana in josul paginii, veti putea viziona saptamanal cate un videoclip via Youtube. Bineinteles, voi pune accentul pe genurile rock/metal (deh, vechile obiceiuri nu mor niciodata), dar voi incerca sa acopar si alte genuri muzicale care-mi gadila placut timpanul.

Cei ce deschid balul sunt veteranii americani de la Overkill  care, in acest an, au lansat pe piata un nou album intitulat "Ironbound". Acest produs este de departe cea mai periculoasa aparitie pe 2010 de pana acum.

Pentru amatorii de sonoritati optzeciste, iata si noul videoclip Overkill - Bring me the night...la sectiunea cu pricina :)

Enjoy!

Si inca un avertisment!

Urmand exemplul colegilor si prietenilor in ale vinului, Alin si George, am introdus si eu un mic avertisment referitor la parerile exprimate pe acest blog. Nu are rost sa mai insir si eu motivele acestui demers; George a exprimat cel mai bine aceste motive, de aceea va invit sa cititi post-ul sau aici.

Este trist ceea ce se intampla dar, din pacate, este adevarat. Asa inteleg unii producatori ca este calea cea mai buna de a-si promova produsele - prin amenintari cu instanta si o atitudine care-mi aminteste de metodele securiste din vremile de trista amintire (dar se pare ca inca de actualitate pentru unii ). Cine nu este cu noi, este impotriva noastra, nu-i asa? Cine nu ne lauda indeajuns risca sa se trezeasca cu o citatie in cutia postala!

Sunt din ce in ce mai scarbit de astfel de metode ieftine de intimidare, inca o dovada ca avem o societate putreda, leproasa si ancorata in vechi structuri ale caror radacini par ca se infing si mai adanc in psihicul colectiv.

Bravos, domnilor! Tineti-o tot asa! Dar sa nu va inchipuiti ca, de acum incolo noi, astia putini si nespecialisti care "este", vom sta cu mainile in san si vom inghiti toate rahaturile. Vom reactiona de fiecare data cand vom simti ca este intrecuta bariera bunului simt. In definitiv, la asta se rezuma totul: la un elementar bun simt...

Din nou despre Mister Parker

Stiu, risc sa plictisesc lumea tot bagandu-l in seama pe acest "guru" de Maryland. Dar, in acelasi timp, nu pot sa nu remarc faptul ca, de fiecare data cand apare vreo referinta despre Parker pe blogurile din afara, discutiile se incing mai ceva ca in cazul unei poze provocatoare cu Angelina Jolie :)

Un astfel de moment incins a fost deja celebra postare a lui Parker pe tweeter, despre care puteti citi mai multe pe blogul lui Mihnea.  Cum era de asteptat, aceasta interventie parkeriana a provocat un val de mistouri venite pe diverse surse internaute.

Zilele trecute, Jamie Goode (foto stanga), al carui blog il urmaresc constant, a publicat un articol intitulat: "De ce ar trebui sa-i fim recunoscatori lui Robert Parker". Recunosc ca, stiind profilul lui Jamie pentru care am un respect deosebit, titlul mi s-a parut destul de ciudat. Nu voi face o analiza pas cu pas a acelui post, pe care il puteti savura aici. Cum era de asteptat, reactiile pro si contra au aparut imediat, declansand o intreaga polemica pe marginea celor scrise de Jamie. Citind cu atentie articolul in cauza, am remarcat totusi o analiza cam obtuza si naiva din partea lui Goode. Este genul de observatie care ia in calcul doar o parte a problemei, eliminandu-le pe celelalte.

Dupa cum am tot spus, nu am nimic personal cu Parker dar, de la a-i recunoaste anumite merite si pana la a-i multumi e cale lunga. Unul dintre comentatori, semnat Leon Stolarski, mi s-a parut a puncta cel mai bine ceea ce este in neregula cu post-ul lui Jamie Goode, asa ca nu voi mai insista cu propriile analize care s-ar putea lungi pe 2-3 pagini. Pentru ca, daca e sa ma pornesc, cu greu mai pot fi oprit :)

In final, cred ca un titlu mai potrivit pentru acest articol ar fi fost: "Cine ar trebui sa-i fie recunoscator lui Robert Parker"...

Ciprian
Membru de onoare al AFWE

La Cetate Pinot Noir 2004 - Crama Oprisor Carl Reh (Romania)

Una dintre problemele arzatoare in randul pasionatilor de vin din SUA este daca se poate produce un Pinot Noir decent sub 20 de dolari. Dragii mei americani, aici! aici!, in Romania! :) Nu se produce cel mai complex Pinot de pe planeta, dar chiar puteti gasi ceva decent sub palierul de pret mentionat.

Acest Pinot Noir La Cetate, produs la Oprisor, tot lancezea de vreo 3 ani prin mica mea adunatura de vinuri; asa ca m-am hotarat intr-un final sa-i dau cep. Retez capisonul si prima surpriza neplacuta imi sare in ochisori: infime urme de lichid pe marginea dopului. Hopa, imi spun, stai sa vezi ca n-am noroc de data aceasta. Scot dopul care iese destul de usor, semn cam nasol. Bineinteles, de ce mi-a fost frica n-am scapat - urme clare de scurgere pe langa dop (vezi foto stanga sus). Miros imediat si, din fericire, nu depistez urme evidente de oxidare. Dupa vreo 10 minute, nu mai rezist si torn putin in pahar sa vad ce si cum. Culoare rosie-caramizie lipsita de intensitate, de obicei semn de maturitate destul de avansata. Mirosul complet inexpresiv, nimic notabil. Iau o gura si iar nimic demn de remarcat; gust plat de vin mort si ingropat, o aciditate ridicata dar culmea, cu o structura taninoasa ferma. Damn! Not my lucky day, I guess...

Totusi, cum speranta moare ultima, imi zic sa-l las sa respire sanatos, poate-poate. Ceea ce a urmat in continuare mi-a demonstrat ca este esential sa nu renuntati niciodata la un vin care porneste cu stangul; decat daca are vreun defect de dop, bineinteles. Dupa circa 1 ora de respiro, torn iar in pahar si deja apar primele semne pozitive. Culoarea este ceva mai intensa, nasul are note de fragi, capsuni si alte fructe rosii. Gustul este ceva mai inchegat dar, in continuare, destul de timid in arome; post-gust aproape inexistent si final scurt. Taninii inca sunt acolo, la fel si aciditatea. OK, insist eu, hai ca poti mai mult, stiu eu ca poti mai mult!

Dupa vreo 2 ore si jumatate, torn in pahar si voila! Culoare rubinie sanatoasa, nu foarte intensa (ceva normal cand vorbim de Pinot Noir). Duc paharul la nas cu nerabdare si, in sfaaarsit, ceva demn de remarcat. Fanii vinurilor din Lumea Noua sa dea un pas inapoi. E vremea unui Pinot cu un nas clasic, Old World pana in maduva oaselor. Pe langa subtile nuante de stejar, ma loveste un puternic miros de pamant. Yes, babyyy! In sfarsit, ceva care se plimba pe aleea mea. Pentru cateva secunde, m-am lasat transportat in mijlocul viilor de la Oprisor, stand in genunchi si adulmecand pamantul. Dar pamantul nu a fost totul; cirese si visine, dar subtile, piele si chiar ceva urme de tutun. Un nas fix pe placul meu, probabil neatragator pentru multi care se asteapta la o explozie de fructe. Gustul este totusi bland si subtire, dominat de aceleasi note austere de pamant si de tanini destul de incapatanati. Postgust nu foarte intens si final scurt spre mediu. Din nou, aciditatea mi s-a parut putin cam mare, dar taninii ramasi incercau sa o tina sub papuc.

In concluzie, un vin bunicel dar nu din cale afara de complex; daca gustul ar fi fost pe masura nasului, mai ales in cea de-a treia faza a evolutiei sale, ar fi fost un vin foarte bun. Oricum, a mers de minune cu un muschiulet de porc preparat ceva mai in sange si fara ulei.

Sfat: dati mai multe sanse unui vin, lasati-l sa respire si degustati-l in mai multe faze pentru a-i urmari evolutia. Se prea poate sa aveti surprize din cele mai placute cu unele sticle. In plus, este un exercitiu foarte interesant si educativ :)