Dr. Jekyll and Mr. Hyde: Leat 6500 Chardonnay 2012 - M1. Crama Atelier

Iata un vin care poate imparti impatitmitii vinului in 2 tabere distincte: cei care n-au nici o problema cu baricarea prelungita a albelor, il vor iubi; cei care prefera albele "goale", proaspete si cu fruct nealterat de izurile vanilate si lemnoase, il vor uri cu patima (sau vor fi cel putin indeferenti). Unde ma aflu eu in toata aceasta ecuatie? Cei care ma citesc (daca a mai ramas cineva intre timp) sau care ma cunosc, stiu deja ca ma incadrez in a doua categorie. Totusi, nu sunt un extremist care ar declara ca uraste cu patima un asemenea vin. Doar ca, la sfarsitul zilei, cu toate ca ii voi recunoaste meritele tehnice, nu ma va determina sa-l incerc inca o data.

Sa incepem cu Dr. Jekyll. In acest caz, este reprezentat de latura olfactiva. Ei bine, vinul mi-a placut la capitolul cu pricina. Nu este degraba saritoriu din pahar, ba din contra. Destul de retinut si elegant in exprimare, cu note de vanilie, rasini si ananas. Dupa un timp de respiro, apar si nuante de mar verde. Cele 14 luni petrecute in baric nu se simt atat de puternic pe cat m-as fi asteptat. Alcool bine tinut in frau (aproape 15%). Dar sa-i dam cuvantul si lui Mr. Hyde, stapanul laturii gustative. Aici s-a cam rupt filmul pentru mine. Si nu pentru ca vinul are vreu defect tehnic, departe de mine acest gand. Dar stilul afisat este taman in directia opusa preferintele personale. Dupa cum bine observa si George, ananasul este vioara intai. Ba chiar este atat de dominant incat confera vinului un caracter unidimensional. Pe langa asta, concentratia fructului este mult peste limita de suportabilitate a propriilor papile. Aciditatea este in limite ok dar nu mi se pare ca lupta din cale afara de eficient impotriva invaziei de fruct concentrat. Finalul este mediu-lung si vireaza inspre note citrice si amarui, care amintesc de coaja de portocala. Un lucru pozitiv, de altfel. Alcool-ul se cam simte dupa ce lichidul ia calea gatului. Sa fiu sincer pana la capat, mi-a cam provocat o usoare stare de ameteala dupa al doilea pahar.

Prefer sa vad acest Chardonnay ca pe un experiment al lui Razvan Macici. La nivel tehnic, maiestria acestuia se simte. Nu cred ca exista un Chard autohton cu asemenea caracteristici. New World to the bone. Sunt convins ca exista destui fani ai acestui stil si, strict din acest punct de vedere, le recomand vinul in cauza cu mare caldura. Nici eu nu sunt vreun soi de taliban care sa respinga din start asemenea exemplare. Imi plac destul de mult vinurile concentrate, dar le prefer nebaricate sau macar sa prezinte o aciditate taioasa gen Riesling de Rhin. Stiut fiind gradul ridicat de subiectivitate atunci cand vorbim de lumea vinului, voi fi mereu fidel propriilor gusturi si preferinte. Sticla a fost o mostra primita prin amabilitatea lui Vali Ceafalau, caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale.