Tipic sau atipic?

Ideea acestui articol mi-a venit citind o postare foarte interesanta a lui Chris Kissack (Winedoctor). Despre ce este vorba? Chris ne povesteste cum s-a plictisit de Sauvignon Blanc, mai ales cel din Noua Zeelanda, dar si despre redescoperirea regiunii Sancerre. Si astfel am inceput sa ma intreb mai serios ce intelegem prin tipicitatea de soi.

Mai toti iubitorii de vin stiu ca Noua Zeelanda este la ora actuala, probabil cea mai cunoscuta producatoare de SB. Caracter ierbos, mult fruct tropical, aciditate vibranta. Foarte multi, atunci cand se gandesc la un SB "tipic", NZ este primul nume care vine in cap. Oare asa sa fie? Chris mentioneaza la un moment dat cateva trucuri, folosite in acest caz, din care rezulta asa-zisa tipicitate a soiului pe care il analizam. 1) atingerea unui nivel mare de coacere a fructului si, atentie, 2) o parte a strugurilor sunt culesi mai devreme, pentru a da vinului un caracter usor necopt si de prospetime "bruta". Exista o molecula numita methylpyrazine, ale carei niveluri mari se datoreaza tocmai strugurilor necopti. Cu alte cuvinte, dragii mei, ce credem noi ca e tipicitate de soi, e de fapt un truc de vinificatie. Sincer, nu este neaparat o mare surpriza pentru mine, mai ales ca vorbim de Lumea Noua. La nivel industrial, astfel de trucuri se folosesc pe scara larga prin astfel de zone, mai ales ca exista o libertate mare de exprimare a vinificatorilor, fara prea multe ingradiri legislative. Ce-i drept, rezonez cu parerea lui Chris: si eu m-am cam plictisit de SB, fie ca e din Noua Zeelanda, Chile sau Africa de Sud. Sunt convins ca exista si exceptii (Cloudy Bay sau Greywacke), doar ca cele mai multe vinuri ce se gasesc pe rafturile noastre sunt din esalonul inferior. In plus, nici nu sunt dispus sa dau sume foarte mari pe un vin alb, decat daca stiu ca are un mare potential de imbunatatire in timp si este ceva pe gustul meu.

Am vazut la foarte multi descrieri de genul: un vin tipic sau un vin atipic. Recunosc, si eu folosesc astfel de sintagme. Pana la urma, intrebarea esentiala ramane: care este etalonul dupa care ne ghidam? De unde stim care este tipicitatea unui soi? Din tratate de vinificatie, din enciclopedii, de unde anume? Sau ar trebui sa ne indreptam catre origini? Traim intr-o lume in care individualitatea este din ce in ce mai rara, iar etaloanele sunt din ce in ce mai greu de atins. In zilele noastre, conteaza mai mult ce se intampla in crama, decat ce poate cu adevarat un soi sau altul. Exista o gramada de trucuri prin care poti face ca un vin sa para corect si "tipic". Deci, care ar trebui sa fie modelul dupa care sa marcam tipicitatea in cazul SB-ului? Am zis-o de nenumarate ori, pentru mine "the real thing" este Sancerre. Am o experienta destul de limitata cu aceasta zona dar, din cate am incercat pana acum, pot spune ca un SB facut aici nu are aproape nici o legatura cu cel din Noua Zeelanda. Nu este nici fructul pasiunii, nu este nici un caracter ierbos intoxicant, nici vreo chestie pisiceasca. Din pacate, preturile sunt cam mari si oferta de la noi este aproape inexistenta. Dar daca va impiedicati de vreun SB de Sancerre sau chiar de Touraine si Pouilly-Fume, veti sesiza diferentele. Sunt vinuri cu structura, individualitate si greutate, nicidecum agresive, sub orice aspect. Aici se afla etalonul meu pentru acest soi, la origini mai exact. Pentru cei dispusi sa dea sume mai mari de bani, le recomand si SB-ul produs in Bordeaux, mai ales cel din zona Graves.

La noi, cel mai cunoscut caz de acest gen este cel al Fetestii Negre. Cu toate ca exista unele arome comune si care pot fi considerate tipice, cei mai multi tind sa acopere individualitatea acestui soi, prin diverse metode interventioniste. Asa se face ca multe vinuri mi se par fortate si chiar brutalizate de-a dreptul. Drept urmare, ma plictisesc repede si trec la altceva. As vrea si eu o FN facuta dupa modelul unui Gamay de Beaujolais. Pura, nealterata, sa vad care este adevarata tipicitate si potentialul real al soiului. Oare acea zi va veni?