Urmarind comentariile la ultima poveste marca Pivnicer, am remarcat aducerea in discutie a unei mai vechi probleme ce macina pe multi de pe la noi - conceptul din spatele unor vinuri.
Cum bine remarca George, aceasta obsesie para a fi mai mult infipta in capul nostru mioritic. Si intreb: de ce? Cat de important este un concept din spatele unui vin? De ce ar trebui ca o eticheta sau un concept sa ne influenteze decizia de a cumpara sau nu produsul cu pricina? Vi se pare normala o astfel de abordare? Nu ar trebui sa primeze calitatea produsului aflat in sticla? Pana la urma ce cumparam: o eticheta sau un vin?
Dupa cum va puteti da probabil seama, eu nu prea dau doi bani pe etichete si concepte, sau mai stiu eu ce inflorituri de marketing. Pe mine ma intereseaza strict ce se afla in sticla. Nu sunt impotriva acestui tip de "convertire" a publicului, doar ca nu-mi pasa de prezenta lui. Vinurile de Bordeaux sau mai stiu eu din ce regiuni celebre, aproape toate au cele mai simple etichete de pe lumea asta. Nu e nevoie de cine stie ce desene, titluri latinesti, povesti lacrimogene. Nu, continutul vorbeste de la sine, iar imaginea s-a format in zeci, chiar sute de ani, nu prin eticheta, ci prin calitate, traditie, legenda si alti factori. Ce-ar fi sa nu ma apropii de Chateau Le Gay, pentru ca un anume cuvant are o oarecare conotatie? :))
Da, Karakter suna ca naiba si de-a dreptul haios, dar asta ar trebui sa ne faca sa nu incercam vinurile? Get over it and try the fucking wine! Sa-mi explice si mie cineva minunea din spatele etichetelor pe care scrie cat roata carului: PREMIAT. Ce simplu, nu? Vreun concept special? Nu, dar astfel de vinuri se vand ca painea calda. Dar aici nu e vorba de calitate sau de concept, ci de obiceiurile consumatorului autohton, de educatia in domeniu sau, mai bine spus, de lipsa acesteia. Poate ca aici trebuie lucrat cu adevarat, in loc sa se insiste obsesiv pe etichete care mai de care mai fancy. Toti declaram ca vrem vinuri corecte la un pret corect, dar ne intereseaza mai mult ca nu stiu ce titlu nu suna cum trebuie, ca are nu stiu ce conotatii. Cand apar unele vinuri cu adevarat bune, ce facem? Hmm, stai putin ca numele gamei nu-mi place, e ceva in neregula acolo, nu se potriveste; da-l naibii de vin, eticheta e ca naiba. Pana la urma, ce anume dorim? Cred ca nici noi nu stim exact; bajbaim, asa cum o face si industria de profil.
Sunt curios daca vreun departament de marketing are o idee clara cat anume din vanzarile totale se datoreaza conceptului aflat pe eticheta. Poate cineva din interior ma poate lamuri in aceasta problema. Pana atunci, va urez sa aveti parte de lichide de calitate si nu de o imagine :)
Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 2 săptămâni
28 comentarii:
Ciprian, ai deschis un subiect pe cat de actual, pe atat de vast si complex. Relatia dintre produs si concept este o "ecuatie" studiata de generatii de oamnei de marketing.
Ca sa incep cu finalul articolului tau, e dificil de cuantificat cat la suta din vanzari se datoreaza etichetei, cat promovari, etc ...dar nu imposibil. Prin studii specializate se pot determina contributiile fiecaruia din cei patru "P" in vanzare. Nu cunosc astfel de studii pe piata romaneasca a vinului, dar cu siguranta unii producatori le-au comandat, si rezultatele le vor pazi cu strasnicie :)
In general vorbind, un produs este cu adevarat bun cand consumatorul nu poate izola in mintea lui eticheta separat de continut, de distributie, de atmosfera ,etc. Adica, cand toate aceste elemente formeaza un "mix integrat" in limbaj de specialitate. Aici apar vinurile memeorabile despre care vorbesti mai sus, unde calitatea constanta se impleteste cu traditia, legenda si excelenta. Nu e o coincidenta, ci o strategie de marketing bine gandita.
Pe de alta parte, producatorii in general nu-si permit sa astepte sute de ani pentru ca aceasta integrare si recunoastere publica sa se produca, si de aceea apeleaza la tactici mai agresive de "implementare" a produsului in mintea consumatorului -etichete lucioase, discounturi largi, promovare agresiva -mijloacele sunt foarte diverse.
Din nou, nu e nimic gresit cu ideea in sine, ci totul depinde de abilitatea de implementare, si de perseverenta producatorului in strategia aleasa.
Probabil majoritatea oamenilor sunt sensibili la "concept". Noi astia insensibili nu intelegem...hm..."conceptul".
Mda, opinia mea este scurta: poate ca in Romania avem nevoie de mai multi producatori pasionati de vin decat de producatori pasionati de etichete si povesti nemuritoare. De ultimii nu ducem lipsa, in timp ce pe primii ii putem numara pe degete.
Baieti, multam pt comentarii. Trecand peste producatori, pe mine ma fascineaza obsesia consumatorului pt "concept". De fapt, aceasta postare a pornit de la o faza de genul: "nu cumpar vinul respectiv, pentru ca nu agreez conceptul din spatele lui". Este oarecum normal ca producatorulsa incerce, dar consumatorul sa ajunga la astfel de decizii (vorbim de vin totusi), mi se pare cel putin weird...
La noi se cumpara etichete de catre marea masa a consumatorilor. Adica, pe scurt, cocenpte. Si nu e valabil doar la vin (vezi masini,haine, etc.) Asa e romanul, snob.
In concluzie la noi daca nu ai concept si eticheta nu vinzi. Discutam deunazi cu un distributor si mi-a zis ca degeaba aduce vinuri din Franta ca la etichetele care le au nu vinde nimic. Nu sunt "colorate" si nu spun "nimic". Si omul nu era un neavizat in materie de vin, pur si simplu imi spunea ce este in piata.
Pe scurt,povestea este foarte importanta in marketing si in vanzare.
Iti recomand sa (re)vizionezi "Filantropica": "mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic!" E chintesenta marketing-ului pentru mase...
Eu nu inteleg la ce te referi exact cand zici "concept". Strict eticheta sau toata povestea din jurul sticlei? Daca esti la primul caz, de acord cu tine. Daca te referi la al doilea, nu prea. Eu apreciez o poveste buna :).
Dan, este chintesenta marketing-ului la noi, se pare. Eu nu cred totusi ca la vin se aplica in totalitate chestiile de mai sus. De aceea am dat si exemplul sticlelor de PREMIAT; ce mari etichete stralucitoare si colorate au? Tocmai, ca n-au dar au succes, iar acolo e vb de altceva. Cei de la Murfatlar, Jidvei sau alti giganti nu au etichete dintre cele mai flashy sau concepte complicate, aici e vb de altceva. Pana la urma, e un cerc vicios, cum e la noi de obicei. Mi-as dori ca si producatorii si consumatorii sa caute mai degraba calitatea produsului din sticla.
Conceptul se face in functie de client si de costuri. Adica in functie de piata si de aici apar particularizarile de pe la noi, asa cum ai remarcat si tu chintesent marketingului la noi. Daca aici clientul este rudimentar si nu are nevoie de briz-briz-uri si alte colorari costisitoare se merge pe alb negru plus o denumirea de premiat, reserva, comoara pivnitei, vechi si alte tampenii de genul asta care exploateaza subconstientul sau constientul consumatorului aflat la raft etc...
Daca e sa elaboram subeictul, la noi se remarca in alegerea vinurilor (dar nu numai, e o chestie in toata societatea) si un fenomen pregnant de aroganta decizionala. Adica cei de genul lasa ca stiu eu, vinul vechi e mai bun ca ala nou, tre sa aiba culoare inchisa, chihlimbar, ala rosu da dureri de cap, etc...E aceeasi chestie pentru care barbatii nu intreba de directii cand se ratacesc pe undeva... aroganta decizionala: eu stiu unde merg, nu am nevoie sa imi arate altul, sunt prea destept ca sa intreb sau sa ascult de sfaturile altuia.
Salut! Astazi am chef de vorba... Cred ça lucrurile sunt mai simple decat par. Cine are traditie, e mai putin preocupat de inovatie estetica (desi au fost cazuri in care astfel de branduri - etichete - concepte au fost reinventate, rescrise, actualizate etc.). Cine nu prea are legatura cu traditia, e obligat sa rupa gura targului cu ceva mai mult decat produsul in sine.
Pe de alta parte, privind din zona consumatorilor, cred ca trebuie sa separam un pic apele. Vorba despre care pomenesti ca te-a inspirat nu cred ca poate sa apartina decat unui client ceva mai pretentios, snob sau nu, dar pretentios. Apartenenta unei anumite categorii de public la branduri, cu tot ce implica chestia asta - si aici ma refer la aproape orice fel de produs - nu e nici noua, nici intamplatoare. Asta e un subiect fain. Ar merita o dezbatere.
Revenind la vinuri, cred ca e prea putin sa ai doar un vin bun. Trebuie sa-l imbraci intr-un fel cat mai inspirat. Cred ca nu faci altceva decat sa-l pui mai bine in valoare. O femeie frumoasa, e frumoasa oricum, dar daca se aranjeaza inspirat, te lasa fara respiratie garantat.
Stiu ca in Romania nu suntem campioni la etichete si concepte, dar adevarul e ca la noi, parca mai mult decat in alte parti, mult prea multi isi dau cu parerea despre orice, inclusiv despre etichete si concepte. Repet, important e ca lucrurile sa se potriveasca. Daca mixul format de vin, sticla, eticheta, cutie, poveste, concept, promovare e ticluit cu cap si gust, atunci se cheama ca avem un produs valoros. Deci mizez pe concept si eticheta si pe multe altele. Spor!
Perfect de acord! "Povestea" ajuta pe segmentele superioare. Dar sa stii ca si cei care prefera vinurile mai ieftine au in minte o poveste atunci cand cumpara un anumit vin. Doar ca aceasta difera fundamental fata de optica noastra asupra ei si in general este mai usor (asa scrie si la carte iar practica confirma) sa ii tratam ca segmente largi de consumatori decat ca indivizi. Sper ca nu sunt prolix...:)
La noi pe segmentele de jos exista si o teama de a schimba "conceptul", publicul vizat fiind mai traditionalist si acomodandu-se greu cu schimbarile. Sa dau un exemplu "din curte": campania cu Sec de Murfatlar. Plus ca e valabila si sintagma universal valabila: "daca ceva merge nu are rost sa il schimbi".
La partea cu datul cu parerea nu pot spune decat ca fiecare mediu de marketing are particularitatile lui..:))
"eu nu prea dau doi bani pe etichete si concepte" sau
"cred ca nici noi nu stim exact; bajbaim, asa cum o face si industria de profil."?
Concluzia se desprinde usor din post-ul si comentariile ulterioare: eticheta, povestea si toate celelalte accesorii sunt pentru amatori, si asta nu in sensul ironic al cuvantului. Ochiul poate fi pacalit usor la raft cand nu stii nici macar ce producator e in spate, sau diferenta intre CS si FN. Chiar si asa, daca vrei un vin bun, google te poate trimite usor pe acest blog sau pe altele unde informatiile sunt corecte si de folos. Jos etichetele!
Sunt sigur ca pe parcursul vietii noastre alcoolul va fi combatut cum e acum tutunul, iar vrajeala si coloritul apetisant vor fi inlocuite cu ciroze si oameni care dorm pe strada.
Oameni buni va multumesc din nou pt avalansa de comment-uri :)
@Dan Bundur, in mare sunt de acord cu tine. Dupa cum am si zis, nu sunt impotriva povestilor si a conceptelor din jurul unui vin, doar ca pe mine nu ma influenteaza in alegere. Si aici de fapt e problema pusa de mine. OK, inteleg ca producatorul are nevoie de asemenea tertipuri (sau nu) - repet, as fi curios cat de mult influenteaza conceptul rata de vanzari - dar pentru consumator care e castigul? O poveste misto inseamna si un produs pe masura? Eu unul prefer sa incerc vinul indiferent de conceptul din spatele lui. Si asa mi se pare normal sa fie, mai ales ca vorbim de vin. Calitatile unui vin nu reies din eticheta si concept sau poveste.
@Nicusor, ma refeream si la eticheta si la poveste. Si mie imi plac unele povesti dar inrebarea mea este: este aceasta esentiala in alegerea unui vin? Daca da, de ce? :)
@Dan, de ce ar avea nevoie clientul de briz-brizuri sau lipsa acestora? Bine, normal, vorbim de marketing, sunt lucruri oarecum normale, dar as vrea sa stiu cat anume te influenteaza un concept in alegerea unui vin anume?
Baieti, asa cum am mentionat la inceputul articolului, comentariile la post-ul Pivnicerului m-au inspirat. Si acolo era un exemplu elocvent - Golem. Nu e chiar parerea unui snob, am observat ca eticheta si conceptul din spatele acestui vin au nascut discutii destul de vii. I mean, what the fuck? Este chiar atat de important acest aspct incat sa ajungi sa nu cumperi vinul exclusiv din aceasta cauza?
@Berbecutio, adevarul ca asta ar mai lipsi de pe eticheta de vin, ce aminteai mai sus :)))
Hai sa incerc sa iti raspund eu la intrebarea catre Nicusor, de ce este importanta povestea. Depine cum bei vinul...daca il bei ca un hedonist care cauta placere pura in licoare, povestea nu va fi importanta (Ex. Berbecutio). Daca il bei ca un epicurian, pentru care placerea este rationala sau mai mult, ca un romantic povestea va fi mai importanta decat vinul si il va face in final pe acesta sa ti se para altfel, adica mai bun sau mai prost, in fucntie de cum rezonezi cu povestea respectiva. Abnordarea lui Berbecutio nu e tocmai corecta, pentru ca nu suntem masini sa bem vinul mecanic sau asa cum bem apa, fiecare are anumite"puncte sensibile" care vor intra la un moment dat in acord cu povestea vinului respectiv.
Si apoi vine intrebarea interesanta, de costa atata o sticla de Bordeaux? Oare acolo, pe langa calitatea de necontestat, o mare parte din pret nu inseamna si povesti, vise, aspteptari?
Eu sincer nu am intalnit pana acum vin "cu poveste" care sa fie ieftin...
Si daca as intalni as infiera producatorul. De ce? Pentru ca rateaza o ocazie, isi bate joc de o poveste si nu o spune cum trebuie...Spusa cum trebuie si mai ales cui trebuie, povestea augmenteaza experienta vinului uneori peste calitatea stricta a licorii din pahar.
Ce este interesant ca povestea de care vorbesc si-o spune fiecare, adica fiecare se mine singur. La un vin de Bordeaux un cinez isi spune o poveste iar Ciprian, eu sau Berbecutio ne spunem altele. Maestria producatorului este sa dea doar idei de plecare pentru fiecare, resul ne mintim singuri. Dar exact aceasta minciuna, pe care si-o spune fiecare si apoi o impartaseste si cu altii (cum facem noi cu blogurile), face ca vinul sa fie o licoare cu totul deosebita...in comparatie cu berea de exemplu..:)
Berbecutio n-a avut niciodata ceva impotriva povestilor vinurilor de Bordeaux :P. Astea mioritice insa, sunt atat de rasuflate, lipsite de substanta si de trecut (de calitate), incat...
Dan, la Bordeaux este o diferenta intre poveste (sau legenda, cum am denumit-o in articol) si concept. De fapt, vinurile mari si scumpe nu au nevoie de concept si nu pea au avut niciodata. Povestea lui Chateau Latour este frumoasa, dar ea nu este servita pe vreo eticheta sau pe vreun desen colorat sau fancy. Am zis, sa zicem ca pe producatori ii inteleg, dar pe consumatorul care considera ca un vin nu merita a fi incercat doar pt ca eticheta sau conceptul i se par nu stiu cum, nu il inteleg.
De fapt, articolul de mai sus era privit in primul rand, din pdv al consumatorului. Si acum, sincer, Prince Matei are vreo poveste, concept sau eticheta atat de dosebite? Si uite ca s-a impus ca un vin etalon la noi...
Prince Matei are o poveste...asa cum are si SERVE. E cea legata de traditie (mica in comaparatie cu ce e pe afara, dar mare in comparatie cu ce e pe la noi) imbinata cu promovarea unor vinuri corecte intr-o piata sau intr-o perioada cand totul "curgea" in alt sens.
Povestea asta o stim cam toti care ne citim blogurile intre noi si cred ca ne-o spunem in subconstient cand auzim de vinul respectiv...:)
Dan, povestea asta nu a fost lansata de Vinarte :) Este o poveste nascuta pe parcurs, din experientele consumatorilor, ale presei de specialitate. Aici e spilul :) Si marile vinuri de Bordeaux, crezi ca au vreo poveste atat de speciala? Ba din contra, istoria celor mai multe a fost destul de zbuciumata. Legenda s-a nascut in alta parte, nu in departamentul de marketing al respectivilor :) Cel putin asa vad eu problema
Ciprian, e interesanta discutia starnita de tine. Cred ca oamenilor le plac povestile pentru ca facem parte dintr-o civilizatie a cuvantului. Cuvantul ne defineste. Mie imi plac etichetele frumoase si povestile bune, dar stiu - si cred ca toti stim asta - ca oricat de frumoase sunt nu pot da valoare unui vin de calitate proasta. Constanta in calitate e singura eticheta a unui vin care se respecta. Dar ce sarbatoare poate fi atunci cand acest vin bun intalneste o poveste bine spusa !
@Ciprian corect, despre asta vorbeam si eu, nu neaparat este imporetatna povestea pe care o spune marketing-ul, e importanta ca aceasta sa se bazeze pe adevar (calitate) si fiecare consuamtor si-o va povesti singur, in modul sau caracteristic.
@ Mona Ca sa continui,la unii e mai sarbatoare atunci cand o poveste slaba intalneste un vin bun. Se chema "diamante in noroi" party...copyright George parca..:)
Intamplare chiar in seara asta, la un restaurant, la masa cu niste prieteni. Si-au comandat relaxati o feteasca regala cu floarea soarelui pe eticheta si o sticla draguta, o apa minerala mare si au produs un delicios șpriț, Dupa un timp n-am mai rezistat si am inceput discutia. Si am primit foarte onesta intrebare: "dar cum stiu care vin este bun cand ma duc la supermarket, pentru ca nu vreau sa-mi pierd timpul citindu-va blogurile". Si atunci, va intreb: voi ce-ati face in locul cuiva "pure begginer" in fata raftului de la supermarket? V-ati uita la cat de atragatoare este eticheta si ce forme voluptoase are sticla?
@Nicusor: raspunsul este DA. Atunci esti sclavul culorilor, desenelor, al sticlei, al reclamelor tv. Ce alte indicii poti avea? Increderea in carciumar sau vanzator s-a pierdut inainte de a se naste.
@Dan: asteptam cu interes "povestea" printilor.
@Nicusor: Incuietoare intrebare...poti sa le spui ce sa nu ia: the Big Four ..:)
@Berbecutio...pai vezi ca a spus-o George deja, acum de curand. Eu am o povestioara mai mcia de spus, cand gasesc timp..:)
Cu cat piata si industria in sine sunt mai putin asezate, cu atat marketingul costa si face mai mult. In lipsa unei traditii reale si de calitate (caci doar traditie au indubitabil si Murfatlar si Cotnari) cumperi o sticla care sa-ti ia fata. Ca spunea Nicusor de vinul respectiv, sa zicem totusi ca puteau nimeri mai rau. Mult mai rau. Adesea o sticla smechera sau o eticheta deosebita este indicatia ca la producatorul respectiv se misca hamsterul in cusca rotativa.
Salut. Citind comentariile voastre ma intreb: daca consumatorul care nu stie ce sa aleaga de pe raft dar nu e convins de etichetele multiflorale, despre care se dezbate aici, si ar dori totusi sa aleaga o sticla buna, se poate lua dupa pret? Pretul poate fi o alternativa in alegerea unui vin? Care ar fi un pret corect pentru un vin de calitate produs la noi? In ce sume ar trebui sa se incadreze? Sau se risca la fel de mult ca si cu etichetele cu "istorie"?
Conceptul trebuie sa fie unul simplu iar designul sa dirijeze atentia consumatorului catre elementele care il sensibilizeaza ( poate soi, poate an, concentratie alcoolica, rest de zahar si numele producatorului ca element distinctiv) orice altceva ingreuneaza decizia de cumparare. Un concept mai elaborat probabil face apel la sentimentul de "validare" in societate, al consumatorilor de produse sofisticate, aspect ce nu trebuie neglijat deloc. Cati dintre consumatorii din Romania beau vinurile pentru calitatea lor ?
@Stefan, sa stii ca ma gandesc din ce in ce mai mult la pret ca la un factor mult mai important decat conceptul, la achizitionarea unui vin. Cat priveste raportul cal-pret al vinurilor romanesti, eu nu doresc sa ma mai pronunt asupra acestui subiect. S-a mai discutat si aici si pe alte bloguri. Am ajuns la concluzia ca multe vinuri romanesti sunt supraevaluate, dar pana la urma e decizia fiecaruia cat da pe o sticla si cat este dispus sa dea pe ea.
@Anonim, perfect de acord cu tine, asa ar fi ideal. Raspunsul la intrebarea ta o stim cu totii :)
Trimiteți un comentariu