Paul Pontallier, o mare pierdere pentru Bordeaux si pentru lumea vinului

Zilele trecute, am fost socat de vestea mortii lui Paul Pontallier, manager-ul de la Chateau Margaux. Dintre toate vestile din lumea vinului, la aceasta ma asteptam cel mai putin.

Anul acesta ar fi implinit 60 de ani, dar cancerul a invins viata inca o data. Pontallier s-a stins mult prea devreme, sunt convins ca Chateau Margaux ar fi continuat linia ascendenta, cu motoarele turate la maxim. Cooptat in echipa Margaux in 1983, a devenit manager al proprietatii in 1990. Alaturi de Corrine Mentzelopoulos (proprietarul celebrului chateau), Pontallier a fost principalul motor din spatele revitalizarii proprietatii care, cel putin in anii '70, era intr-un declin evident. De la sosirea lui la timona, Chateau Margaux a revenit la gloria de altadata.

Pentru foarte multi, duo-ul Mentzelopoulos-Pontallier a fost de un dinamism oarecum iesit din schema traditionala a regiunii. Nu i-am cunoscut personal, evident, dar a fost de ajuns sa-i privesc online de nenumarate ori. Chimia si respectul dintre cei doi erau clare ca lumina zilei. De cate ori l-am ascultat pe Pontallier vorbind despre Margaux si vinurile sale, m-au lovit pasiunea si modestia pe care le afisa fara nici un fel de restrictie. A fost un personaj extrem de deschis catre comunicare, o alta caracteristica usor nelalocul ei prin Bordeaux. In aceste zile, am citit despre un masterclass tinut de Corrine si Paul, autorul scotand in evidenta un aspect pe care l-a remarcat oarecum incurcat: in timp ce Paul vorbea cu pasiunea lui binecunoscuta despre Margaux, Corinne era cea care turna vinul in pahare. Intr-o lume "normala", ar fi trebuit ca situatia sa stea fix pe dos.

Odihneste-te in pace, Paul Pontallier...

Un vin complet: Davino Domaine Ceptura Rouge 2012

Alaturi de albele din gama Revelatio, Domaine Ceptura Rouge (sau DCR, pe numele sau de alint) mi s-a parut mereu cea mai consistenta gama dintre rosiile Davino. Unii ar spune ca si Flamboyant se poate califica lejer in aceasta categorie, dar prefer sa ma gandesc la "tata" lor ca fiind o galaxie de sine statatoare.

Pe scurt, dupa destule tentative. DCR a devenit un vin complet, in adevaratul sens al cuvantului. Un mix perfect realizat, intre concentratia si extractivitatea de Lume Noua si structura otelita plus rafinamentul de Lume Veche. Intregul ansamblu este excelent sudat, bine definit si precis. Nici nu are vreun rost sa insir multitudinea de arome care sunt livrate. Pentru ca orice vin foarte bun poate sa detina o complexitate aromatica cel putin decenta. Un vin fin insa, in acceptiunea mea, aduce la masa mici detalii suplimentare gen textura, echilibru desavarsit, precizie, suplete si eleganta, peste care vine acea structura necesara pentru a contrabalansa fructul concentrat.

De departe, recolta 2012 aduce cu sine si cel mai reusit DCR de pana acum. Dupa cum stiti deja, sunt un vehement contestatar al sistemului de notare atunci cand vine vorba de vinuri. Totusi, voi face o mica exceptie de aceasta data si arunc 92 pct. cu felicitari pentru DCR 2012. Sunt al naibii de curios cum arata Flamboyant-ul din acelasi an. Nu de alta, dar DCR a ridicat stacheta extrem de sus cu aceasta ocaziune.