Chateau de Fieuzal 1993 (Franta)

Cu toate ca l-am "injurat" pe Robert Parker in nenumarate ocazii, exista si momente cand trebuie sa-i dau Cezarului ce-i al Cezarului. Da, sunt si acele momente cand le nimereste la fix cu anumite vinuri. Dar mie imi place sa cred ca vinul insusi este cel care da cu adevarat o palma criticilor, mai ales celor care se aventureaza in tot felul de predictii.

Acest Fieuzal 1993 mi-a picat in fata ochilor datorita unui pret bun (undeva la 20 euro), dupa care am cautat ceva referinte despre el pe sfantul internet. Cellartracker spune doar de bine, tot asa cum si Parker l-a considerat in trecut unul dintre putinele succese obtinute in acel an cel mult mediocru, ca si calitate generala a vinurilor. Asa ca mi-am asumat un risc oarecum calculat si am achizitionat sticla cu pricina. Nivel superb, de spui ca este imbuteliat acum un an, doar eticheta pare usor suferinda. Dar cui ii pasa de etichete in astfel de cazuri? Ei bine, am facut iarasi o alegere mai mult decat inspirata. Vinul a "cantat" din toate pozitiile si pe toate notele.

Cam asa arata un dop dupa 20 de ani...

As dori sa fac o mentiune speciala in privinta dopului, de o calitate impecabila, fara nici un milimetru de scurgeri pe langa el. Si asta dupa 20 de ani, domnilor. Culoare rubiniu intens, fara urme evidente de maturitate, poate doar o foarte fada bordura caramizie. Am inceput cum nu se poate mai bine. Olfactiv, a livrat exact ce te astepti de la un Bdx matur: puternice note autumnale, fructe rosii mature, flori uscate, pamant reavan, pietre ude (ca nu le-am mai mentionat de ceva vreme), piele. Chiar daca notele mature sunt evidente, exista inca o prospetime care te face sa adulmeci paharul in mod repetat. Repet pentru a nu stiu cata oara: as mirosi astfel de vinuri ore intregi, fara sa ma plictisesc. Este ceva greu de descris cum se poate metamorfoza buchetul unui vin in timp. De aceea, consider in continuare ca orice incercare de a compara asa ceva cu un vin tanar este deplasata si ca un vin matur/vechi trebuie judecat din cu totul alte perspective. Trebuie sa-ti instalezi un alt program pentru a decoda vinul respectiv. Gustativ, am fost luat prin surprindere de o prospetime uimitoare a fructului si o concentratie in contrast extrem cu ce te-ai astepta de la un Bdx din 1993. Suculenta excelenta, factor de baubilitate ridicat, totul este integrat cum se cuvine. Aciditate superba, ba chiar mai exista si un rest de tanini care confera vinului structura necesara de a mai rezista ani buni de acum incolo. Final mediu, curat, suculent, spicy si cu aluzii de fructe uscate.

Intr-adevar, monsieur Parker, Fieuzal a fost un real succes in '93. Si inca mai poate duce, are destul material pentru asa ceva. Mai ales daca dai peste o astfel de sticla, aflata in stare impecabila. Ma felicit inca o data pentru inspiratie si va doresc sa aveti parte cat mai des de asemenea exemplare. Asta daca sunteti predispusi riscului. Daca nu, puteti merge pe "siguranta" oferita de trivialitatea tineretii :D

Noile vinuri Gramma feat. Horatiu Malaele

Una dintre cele mai placute surprize de anul acesta, in materie de vinuri, o reprezinta noile etichete scoase la iveala de Casa Olteanu. Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar veleitatile de iscusit desenator ale maestrului Horatiu Malaele. Rezultatele sunt chiar reusite, parol. In plus, aduc ceva fresh in peisajul incarcat peste masura al etichetelor autohtone. Stilul ceva mai caricatural, cu linii simple dar eficiente, da ceva mai bine pe o eticheta decat cine stie ce hriz brizuri complicate si fara sens.

Despre vinuri, numai de bine. De la aparitie si pana acum, nu tin minte sa fi incercat un singur vin cu adevarat mediocru, produs pe dealurile din dulcele targ al Iesilor. Editia 2013 vine cu lichide foarte proaspete, aflate inca in stadiu de integrare, dar deja extrem de baubile.

Feteasca Regala aduce un interesant iz floral, mixat cu tonuri puternice de mar, prune albe, piersica si o adiere de fan proaspat cosit. Gustativ, atacul este diafan, cu o densitate placuta si nederanjanta; factor ridicat de baubilitate, impresii light de fructe dulci, aciditate medie si deja bine integrata, final curat, fructat si cu unele aluzii minerale.

Aligote - nas mai intens decat al Fetestii, cu note puternice de para coapta, mar, piersica si caisa; odata cu aerarea, aluziile vegetale si minerale preiau controlul dar totul este bine dozat si deja integrat cum se cuvine in peisaj. Gustativ, avem un atac sustinut dar, in acelasi timp, lipsit de greutate; o rotunjime foarte placuta invaluie papilele, fructele bine coapte dau tonul, iar aciditatea sustinuta vine sa completeze un tablou reusit. Final cu usoare aluzii de grapefruit, coaja de portocala si intepaturi minerale. Un vin reusit, bine echilibrat inca de pe acum si care ar putea creste frumos pe termen mediu. De remarcat ca si dupa 2 zile, structura vinului a ramas intacta, fara schimbari majore in exprimare.

Cuvee Visan - vinul etalon al casei, un cupaj de Feteasca Alba, Regala si Aligote. In 2013, se prezinta intr-o faza inca usor confuza. Nasul este dominat de note primare de fruct abia iesit din fermentatie, plus puternice senzatii drojdioase. Tot para bine coapta iese in evidenta si aici. Gustativ, aceleasi senzatii "salbatice", cu toate ca rotunjimea si eleganta sunt prezente undeva in spate; doar ca mai este nevoie de timp pentru a iesi in fata. Aciditate puternica, intepatoare, final cu mult fruct copt si impresii citrice. Un vin destul de greu de evaluat obiectiv acum, recomand sa-i oferiti putin timp de odihna in sticla.

In concluzie, vinuri aflate pe drumul cel bun, plus un concept cat se poate de reusit. In acest moment, Aligote-ul este preferatul meu, avand deja o precizie de invidiat pentru un exemplar atat de tanar. Dar putina rabdare nu va strica pentru niciunul dintre ele.

Spontaneitatea in dulcele stil romanesc

Doresc sa va semnalez un nou text mirific, descoperit de colegu' Dan, pe un site numit e-murfatlar.ro. De aceasta data, trebuie sa recunosc faptul ca am ramas profund impresionat si inca incerc din rasputeri sa deslusesc marea taina a metaforelor din text.

Sa purcedem, zic. Inca de la inceput, suntem introdusi in atmosfera incarcata de mister care se releva in fata privirilor noastre flamande:

"Undeva la Murfatlar exista un loc tainic, o adevarata ascunzatoare de comori. Este o pivnita stiuta de putini, in care vinuri de soi au fost pastrate in taina, ani de-a randul, dupa un vechi ritual."

Iata un text pe care si Dan Brown ar fi invidios. Bineinteles, locatia in cauza este un secret tinut cu dintii de zeci de ani probabil, si in care minunate opere de arta oenologice au asteptat cuminti momentul in care sa fie scoase la tamaduitoarea lumina. Acest moment a sosit, intr-un sfarsit care parea ca nu mai vine. Publicul amator este in delir. Ceea ce nu inteleg eu de fapt este referinta extrem de misterioasa la vechiul ritual pentru pastrarea vinurilor. Totul pare desprins dintr-o lume accesibila doar intitiatilor, celor speciali alesi in acest sens. Despre ce ritual este vorba, nu vom sti niciodata, cum este si normal intr-o atare situatie. S-or fi adunat niste baieti special desemnati pentru a binecuvanta sticlele o data la cativa ani? S-au performat incantatii si ritualuri magice pentru pastrarea corespunzatoare a vinurilor, fara surprize neplacute? Dosarul ramane inchis, pana la aparitia unor noi dovezi.

"Sauvignon Blanc 1975 Are o culoare intensa, de un galben adanc. Buchetul sau delicat respira o aleasa maturare si consistenta. Bogatia de tonuri confera buchetului finete si rotunjime. Aroma, fin cizelata de trecerea anilor, are note dulci, dar spontane"

Cine a spus ca romanul s-a nascut poet, a avut mare dreptate. Asta pe langa fotbal si politica, unde se pricepe si mai bine. Este imposibil sa ramai rece la o asemenea avalansa de cuvinte mieroase, menite sa-ti starneasca cele mai inaltatoare simturi. Dar cireasa de pe tort o reprezinta chiar ultimele 5 cuvinte: "...are note dulci, dar spontane". Hmm, time-out, va rog. Cum naiba vine asta cu notele spontane? Va dau cuvantul meu ca mi-am pus in functiune toti neuronii ramasi la dispozitie pentru a gasi cheia care sa deschida lacatul acestei exprimari mai mult decat ambigue. Ei bine, toti neuronii respectivi au facut combustie...spontana. Cum pot fi niste arome spontane? Apar brusc, din neant, atunci cand nu te astepti? Vinul este sec pana la capat si, hop, dupa vreo 2 minute, simti spontan o serie de note dulci in gura? Sau poate doar a sunat al naibii de poetic si autorul nu s-a mai sinchisit sa dezvolte ideea? Dar la o analiza peste masura de exhaustiva, si mai intriganta este folosirea acelui "dar". Pe undeva, ni se induce ideea ca acele note dulci au conotatii usor negative, dar factorul spontaneitate mai drege putin busuiocul pe final. Declar acest caz ca fiind nerezolvat, iar dosarul notelor spontane ramane in continuare deschis.

Notorius 2009 - Rotenberg (Romania)

Intotdeauna mi-au placut vinurile de la Rotenberg. Au acea atingere usor "salbatica" si autentica, chiar daca drojdiile selectionate folosite le cam uniformizeaza, mai ales olfactiv. Imi pare rau, dar aici nu prea cred in terroir si alte povesti de genul acesta. Dar, revenind, mereu am apreciat filozofia vinificarii unui singur soi, in acest caz Merlot. Daca ai ceva bun in curte, este de preferat sa insisti pe el si sa-i valorifici potentialul la maxim.

Notorius este o gama plasata undeva intre Menestrel si Emeritus. Varianta 2007, incercata acum cativa ani, era inca un monstru taninos, inca neimblanzit. Asa ca eram curios cum se prezinta si 2009. Multumita lui George, am aflat.

Olfactiv, am fost intampinat de notele obisnuite de visina, in toate acceptiunile posibile. Pana la urma, cam acesta este trademark-ul casei. Proaspata, putreda, din visinata, trasa in ciocolata, etc. Mai exista si ceva cafea, precum si usoare aluzii condimentate. Dar visina este dirijorul si cam domina peisajul. Am sa fiu cat se poate de sincer. Nu sunt un mare fan al acestui tip de nas; pentru mine, cel putin, tinde sa devina usor obositor si repetitiv. In plus, apar si unii volatili care nu ma incanta din cale afara. In schimb, gustativ am gasit mai multa placere. Fructul este proaspat si suculent, nu avem o extractivitate exagerata si asta este de bine. Mijlocul este consistent, aciditatea este buna, iar finalul taninos vine sa completeze un tablou fericit, in care structura pare foarte sanatoasa. Destul de persistent in post gust, cu fruct suculent si pudra de cacao in prim plan.

In concluzie, un vin bun si reusit per total. Dar mai degraba as fi inclinat sa va indemn spre rabdare, mai trebuie lasat sa se obisnuiasca in carapacea de sticla. Structura domina acum, iar fructul va trebui sa demonstreze ca poate tine piept acesteia, in anii care urmeaza.

O lectie de la Chateau Latour

Mai tineti minte ce au decis cei de la Chateau Latour cu circa 2-3 ani in urma? Daca nu, lasati-ma sa va reimprospatez memoria. Francois Pinault, proprietarul milionar al legendarului chateau, impreuna cu echipa sa, au hotarat ca este vremea sa paraseasca sistemul en primeur. Astfel, vinurile vor fi lansate atunci cand se considera ca isi vor deschide o fereastra optima de consum. Se pare ca aceasta este estimata undeva la 10 ani dupa recolta respectiva. Ceea ce inseamna ca vinul realizat in 2012, de exemplu, va fi aruncat pe piata candva in 2022. Este clar ca Latour detine un capital serios pentru a-si permite o astfel de miscare indrazneata. Se pot acoperi lejer costurile de stocare iar preturile si loturile oferite vor putea fi controlate mult mai eficient in acest caz.

Cu aproape o luna in urma, Latour a lansat pe piata cateva loturi din recolta 2004. Pretul? 400 Euro ex-cellars. Acest pret nu este nici o surpriza, privit mai ales in contextul pietei actuale. Se incadreaza in parametrii "normali". Dar miscarea inteligenta sta in diferenta dintre pretul de acum si pretul initial de lansare din 2005, pe cand Latour inca vindea en primeur. Ei bine, dragii mei, pe atunci vinul respectiv a plecat din crama la un pret de pornire de 110 Euro. Ceea ce inseamna o crestere de aproape 400% in 9 ani de zile. Asta ii va ajuta si pe cei care au fost inspirati sa investeasca la acel moment in recolta respectiva. Acum au in fata un nou reper clar despre valoarea investitiei facute.

Asta ar trebui sa fie o lectie despre cum sa gandesti o afacere pe termen lung si despre rabdarea pe care e musai sa o ai daca vrei sa castigi cu adevarat in acest domeniu.

Jean Cornelius Riesling 2012 si cateva impresii generale despre Lidl

Vinul de astazi este unul foarte simplu si ieftin. Doar 17 lei. Adica aproape 4 euro. Bineinteles, se pot gasi bete-n roata unui astfel de vin. Dar nu-i nimic, fiecare cu parerea sa, eu nu caut minuni la banii astia, cum nu caut calitate iesita din comun si care sa ma lase perplex. Cand achizitionez asa ceva, nu-mi doresc decat un vin baubil rapid, fara complicatii inutile si cat de cat corect. Ei bine, mi s-a parut ca exemplarul de care m-am impiedicat de curand in eternul Lidl, le-a cam intrunit pe toate.

Nas de Riesling? Da. Nu din cale afara de expresiv, nu-ti muta narile din loc afisand trilioane de arome care mai de care mai exotice; mandarina, mar verde, piersica, caisa usor necoapta, aluzii citrice, toate livrate intr-un mod subtil, fara pic de agresivitate. Este curat si nici nu doream altceva. Gustativ, foarte light, se duce instant pe gat, sunt ceva fructe coapte pe acolo dar din acelea care doar iti gadila papilele. Aciditate ok, final scurt, cu un melanj citric-mineral-calcaros.

Defecte majore? Nicidecum. Baubil? Normal.

Si acum, cateva ganduri despre Lidl, dupa ce am incercat destule vinuri din portofoliul lor. Ca in orice magazinul de acest fel, selectia in fata raftului este imperios necesara. Nu am insinuat vreodata ca TOATE vinurile aduse de ei ar fi niste minuni oenologice care rup totul la capitolul rpc. Normal, exista si dude, asa cum poti da de ele bine mersi si in orice magazin specializat de vinuri. Dar deh, acolo pretentiile si asteptarile sunt altele, cel putin in teorie. Practic, lucrurile stau putin diferit, cel putin la noi. Pana una alta, din Lidl am incercat cateva albe de Bordeaux care mi-au mers direct la suflet, prin stilul afisat. Toate pana in 20 de lei. Si, din punctul meu de vedere, vinuri care dau un sut in dos multor exemplare autohtone chiar duble ca pret. Din acelasi Lidl, am dat peste, probabil, cel mai bun vin rosu sub 20 lei (18, mai exact) baut de mine pana acum: Chateau Laforet 2009, un Bdx Superieur care m-a pus rau in incurcatura la momentul respectiv; paradoxul suprem este ca un astfel de vin provine chiar din zona care fix pentru chilipiruri nu este recunoscuta. Tot in Lidl, am dat peste un portughez numit Quartetto (15 lei) si care saluta din mers 3 sferturi dintre vinurile romanesti la circa 30 lei. Si exemplele pot continua. Nu tot ce zboara se si mananca, perfect de acord. Dar daca esti atent si alegi in consecinta, nu prea ai de ce sa te plangi. In Anglia, acest "umil" supermarket de tip discount si-a permis luxul de a chema 4 Masters of Wine pentru a-i ajuta la selectia vinurilor. Cati MW are Carrefour? Dar Real? Auchan, cineva? Apropos de Auchan, tocmai s-a deschis unul de curand la Galati si mare surpriza: in afara de cateva exceptii, selectia de vinuri este absolut deplorabila. La pamant, nada, zero barat, jalnica. Dar, cum este si normal in astfel de magazine, adaosurile sunt departe de a fi la pamant, ba din contra, sunt undeva in stratosfera.

Asa ca stau si ma intreb, in treacat: este atat de deplasat sa ma indrept spre vinuri decente, la preturi foarte mici? Pentru ca eu m-am cam saturat de vinuri decente la preturi umflate cu pompa. Nu ma intereseaza cum ajung la astfel de preturi, nu ma intereseaza circuitul lor in natura pana sa ajunga aici, imi importa doar ceea ce gasesc in sticla. Si in 90% din ceea ce am incercat pana acum, am gasit exact ce cautam: calitate decenta la unele, calitate ok la altele, calitate care mi-a depasit asteptarile in cateva cazuri. Si nu a trebuit sa sparg banca pentru nici unul dintre ele. Restul e cancan.

O ultima remarca pentru a intelege si mai bine faptul ca Lidl s-a miscat intr-o directie destul de serioasa cu vinurile. Pentru prima data de la aparitia sa, cel mai bine vandut ghid de vinuri din Anglia a inclus 13 vinuri listate in lantul german de magazine. Este vorba despre "The best wines in the supermarket", realizat de Ned Halley, editia 2014.  

P.S. In acelasi Lidl, a revenit in forta deja celebrul Lauri de la Aliman, de data asta un anume Cuvee Rasova (inspirata alaturare). Pretul? Nici mai mult nici mai putin de 50 lei. Mai are rost sa comentez? In conditiile in care, in acest moment, cel mai scump vin de import de acolo este un Pessac-Leognan din 2010, la 65 lei. Pessac? 2010, un super vintage? Despre ce naiba vorbim aici?

Tinto Pesquera 2009 Crianza (Spania)

Cu siguranta, aceasta este cea mai buna crianza spaniola pe care am incercat-o pana acum. Din cele tinere, bineinteles. Alejandro Fernandez este deja un nume de legenda in Ribera del Duero si asta in ciuda aparitiei sale destul de tarzii pe scena vinului. Mai exact, candva pe la inceputul anilor '70. Cu toate astea, ascensiunea sa a fost fulminanta iar acum, numele sau impune respect in lumea vinului. Din punctul meu de vedere, Alejandro poate fi incadrat cu succes intr-un trio de exceptie, din care mai fac parte Vega Sicilia si Pingus. Poate preturile sale nu sunt la nivelul sus-numitelor, dar calitatea vinurilor sale este, cu siguranta, undeva foarte sus. Dupa cum a demonstrat cu varf si indesat exemplarul incercat de mine, impreuna cu George si Diana, intr-o seara plina de taclale prietenesti si muzica buna.

Culoare rubiniu intens, cu borduri violacee. Olfactiv, vinul prezinta un echilibru minunat intre notele lemnoase, vanilate, florale si cele de fructe rosii si negre. Am avut senzatia ca miros un parfum fin, de mare calitate. Nimic nu sare in fata, toate elementele se imbina armonios, fara cusur. Dupa o vreme, apar si senzatii pamantose, precum si tuse minerale intrigante. Gustativ, densitatea si concentratia fructului sunt perfect controlate; vinul este evident unul viguros dar, in acelasi timp, si suav, catifelat, cu zero asperitati. Din nou, ceea ce te loveste instant este echilibrul remarcabil intre fruct, lemn, aciditatea dozata exact cat trebuie si taninii fini, superb integrati. Finalul este lung si expresiv, dominat de fructe proaspete si suculente, precum si de note condimentate. Alcool-ul (14%) nu este de gasit, nici daca detectarea sa devine o misiune in sine.

Un mix extrem de reusit intre old world si new world, aceasta crianza este cu mult peste toate exemplele spaniole incercate pana in prezent si aflate in limitele acestei clasificari. Pur si simplu, se simte dimensiunea in plus la toate capitolele si o treapta superioara pe scara rafinamentului. Si da, nu degeaba pretul acestui vin este destul de mult peste media unei crianza obsinuite. A trebuit sa scot din buzunar in jur de 17 euro, dar a meritat fiecare banut. Excelente, senor Fernandez!