Inca un chilipir din Penny: Chateau Montesquieu 2009 (Franta)

luni, 31 martie 2014

0 comentarii
Din seria reducerilor la Penny market, episodul 2. Un vin din Cotes du Roussillon, obtinut din Syrah si Grenache, in jur de15 lei.

Nasul este tipic si regulamentar: intensitate medie, fruct rosu pur, dafin din abundenta si cuisoare, bacon afumat, plus note sangvinice si de carne cruda. Gustativ, atacul este lipsit de agresivitate si ofera o senzatie foarte placuta de suculenta. Usor curgatoriu, fruct proaspat, aciditate medie bine integrata, tanini discreti dar bine infipti, final mediu cu cirese negre si note condimentate.

Nu avem cine stie ce minune complexa, ci doar un vin bine inchegat si extrem de baubil. Iar la acesti bani, are indubitabil un rpc excelent. Si la pretul initial de 25 lei este o afacere buna, asta daca tinem cont de cate exemple lipsite de vlaga si plictisitoare putem gasi pe rafturi.


Dintr-o alta galaxie: Vina Gravonia 1994 - R. Lopez de Heredia (Spania)

miercuri, 26 martie 2014

0 comentarii
Nu mai este nici un secret, pentru cei care ma cunosc cel putin, ca am dezvoltat o adevarata obsesie pentru acest producator ultra-traditionalist din Rioja. Si probabil unul dintre putinii din aceasta rasa ramasi in toata lumea. Cu toate ca rosiile Tondonia sunt la mare cautare si au parte de o mai mare expunere mediatica, nu foarte multi stiu ca cei de la Heredia se lauda in primul rand cu albele lor. Dupa ce am incercat vreo 4 exemplare pana acum, in special din gama Tondonia, nici nu ma mira. Inca este un mare mister pentru mine cum un alb sec produs aici, poate rezista atata amar de vreme. Pur si simplu, ai impresia ca astfel de vinuri o pot duce peste 50 de ani fara vreo urma de transpiratie. Struguri de calitate maxima, stil, know how, alchimie? Probabil toate la un loc. Cert este ca asemenea vinuri sfideaza prejudecatile si, mai ales, graviteaza intr-o galaxie indepartata, unde totul pare strain de ceea ce numim obisnuit. Drept urmare, nu toti vor aprecia cum trebuie rezultatul final si este lesne de inteles de ce. Atunci cand te confrunti cu ceva diferit, primul impuls este sa-l respingi sau macar sa-l ignori. Eu prefer sa-l imbratisez si sa ma arunc in haul care se deschide in fata mea.

Vina Gravonia este considerat un soi de entry level in portofoliul Heredia si clasificat drept o umila Crianza. Inca o data, vreau sa fac o precizare: vinurile albe sunt realizate intentionat intr-un usor stil oxidativ. Astfel ca, daca voi auzi ceva de genul: "ahh, vinul asta e oxidat si mort", imi voi rezerva dreptul de a ma amuza copios.

Culoare galben-auriu intens. Imediat dupa deschidere, nasul este de-a dreptul exploziv si intoxicant. Un mix incredibil de caise uscate, miere, ghimbir, sofran, curry, ceara, mere supracoapte si aluzii florale. Odata cu aerarea, vinul devine din ce in ce mai retinut, explozia initiala se estompeaza, intregul ansamblu devenind mai elegant. Gustativ, atacul intial este unul in forta, cu mult fruct confiat, ceva ananas si mar; dupa care urmeaza o avalansa citrica care trezeste instant papilele. In prima jumatate de ora, aciditatea abia se mai simte dar, odata cu trecerea timpului si cresterea temperaturii, aceasta revine in joc, exact ca un boxer trezit din pumni. Finalul este lung si persistent, cu evidente note saline, condimentate si de fruct uscat.

Dupa "doar" 20 de ani, acest vin este bine mersi in viata si lasa impresia ca o mai duce inca pe atat. Old school, diferit si al naibii de gustos. Fanii prospaturilor pot sta linistiti deoparte. Bine ca mai am un '96 si un '98 tinute la racoare. Nu de alta, dar mai am deja un fan in persoana jumatatii mele mai bune, Diana.


A 13-a munca a lui Hercule: Takacs Herkules 2013 (Romania)

vineri, 21 martie 2014

0 comentarii
Despre cele 12 munci ale lui Hercule ar trebui sa stie mai toata lumea interesata catusi de putin de mitologia greaca. Ei bine, ieri seara am fost insarcinat de catre George sa duc mai departe traditia si sa nascocesc o noua munca pe care bravul semizeu grec sa o duca la bun sfarsit. Inca ma gandesc cum sa o intitulez, dar ceva provizoriu ar suna cam asa: uciderea papilelor gustative.

Takacs este o crama relativ noua si care activeaza in zona Aiud-ului. Din cate am citit pana acum, s-ar obtine niste vinuri albe interesante pe aici, in special un Traminer destul de laudat de unii norocosi care si-au facut drum prin zona. Vinul de astazi se numeste Herkules si nu, nu este vorba de o gama ci chiar de un soi obtinut si omologat de fosta statiune de cercetari din Ciumbrud.

Nici nu prea stiu cum as putea descrie mai exact acest vin. Ca senzatie de inedit, poate fi catalogat drept ok. Dar cam atat. Per total, lasa impresia unui vin care abia si-a dus fermentatia la capat, cu fruct primar si multe note verzi, salbatice. In rest, nu prea am gasit chestii pozitive demne de semnalat. Apar si senzatii puternice de otet balsamic, aciditatea este foarte jos, iar pe final papilele iti sunt anesteziate la propriu de un atac taninos exagerat de taios. Este ca si cum ai lua un pumn de nisip in gura. Impresia de dezechilibru este evidenta, iar rusticitatea in acest caz nu este musai de partea buna a vietii. Dupa cateva ore, vinul devine acru si de nebaut.

Pe moment, mi-a amintit putin de un Petit Verdot neslefuit. Si nu prea inteleg de ce s-ar vinifica solo un asemenea soi. Mai degraba ar putea fi folosit in procente infime pentru a ajuta la structura unor vinuri ceva mai "moi". La 28 lei, cat este pe site-ul producatorului, nu pot spune decat un mare pas. Un frantuz la 15 lei din Penny, baut imediat dupa, l-a descalificat pe loc, inca de la prima ducere a paharului la nas.


Un chilipir din Penny: Faustino Rivero Ulecia Reserva 2008 - Rioja (Spania)

miercuri, 19 martie 2014

0 comentarii
Daca nu stiati inca, Penny market are de ceva vreme si unele vinuri mai fancy in oferta. Asta nu inseamna ca si preturile sunt la fel de fancy, cam toate nu sar de 25 lei. Cateva spaniole, cateva frantuze, cateva italiene. Ba chiar e si o sampanie de la mama ei, undeva in jur de 55 lei. Acum cateva zile, toate aceste vinuri au primit o reducere substantiala, ajungand undeva intre 15 si 18 lei (mai putin sampania). Am profitat de ocazie si am insfacat 2 dintre sticlele care ma interesau in mod deosebit: un frantuz de Languedoc si o Rioja Reserva. Daca cineva mai gaseste asa ceva la doar 18 lei, ma voi declara surprins pe viata.

Chiar daca este vorba de o Reserva, nu am gasit un vin care debordeaza de complexitate. Nici nu ma asteptam la asa ceva, oricum. Culoare rubiniu intens, fara nici o urma de maturitate. La inceput, nasul este inchis, fara a spune prea multe. Cateva note lemnoase (evident) si adieri de condiment uscat. Dupa vreo 2 ore de respiro, treaba incepe usor-usor sa se schimbe, fructul rosu proaspat preia fraiele dar, din nou, fara o intensitate care sa-ti mute narile din loc (fisa tehnica a vinului indica drojdii naturale si asta se simte). Exista si note vegetale tipice pentru Tempranillo, vanilie bine integrata, aluzii pamantoase si de boaba de cafea. Gustativ, vinul este light spre mediu, destul de suculent si pur in exprimare. Pot paria ca pentru multi va fi mult prea "subtire" si va fi judecat chiar ca fiind "apos". Ei bine, eu sunt mai ciudat de felul meu si consider astfel de vinuri usoare, complet neagresive cu papilele, ca fiind o gura de oxigen intr-o lume dominata de exemple bombastice si pline de fruct. Revenind, cireasa neagra suculenta este dominanta in mijloc, aciditatea este medie, iar taninii sunt fermi si chiar usor agresivi la inceput. Dupa cum va spuneam, vinul trebuie sa respire ceva timp pentru a-si imblanzi si atacurile taninoase. Final curat si surprinzator de lung, post gust persistent cu note de fruct pur si condiment, plus aceeasi impresie de boaba de cafea.

O Reserva simpla dar care mi s-a parut mai sincera decat multe alte exemple moderne din zona. Si executata intr-o maniera old school, primul gand care iti vine in minte fiind un preparat culinar care sa-l acompanieze. Iar la 18 lei...nu mai spun nimic, oricum nu mai are nici un rost. Doar acel final extrem de persistent descalifica orice de pe la noi in acesti bani sau chiar mai multi. Dar, atentie inca o data, daca preferati vinuri corpolente, dense si bombastice, este mai bine sa stati deoparte.


Hattyus Tokaji Aszu 4 puttonyos 2004 (Ungaria)

miercuri, 12 martie 2014

3 comentarii
Adevarul este ca nimic nu se prea compara cu un vin dulce reusit, mai ales cand vine vorba de registrul aromatic. Daca se intampla sa dati peste un Sauternes, Tokaji sau chiar un Riesling nemtesc bine facute, ei bine, toate astea v-ar putea schimba instant intreaga perceptie asupra dulcegariilor. Acest Hattyus este un exemplar produs de un producator extrem de respectabil in Tokaji, Disznoko pe numele lui. Este doar un Aszu 4 puttonyos, un nivel sa-i zicem inferior de clasificare, cu un rest de zahar ceva mai scazut in compozitie.

Culoare galben-auriu intens, cu foarte usoare nuante chihlimbarii. La nivel olfactiv, totul este regulamentar, cu note de miere, fructe uscate gen caisa, putin ananas si, evident, tonuri condimentate care bat mai ales inspre ghimbir. Intensitatea este medie, totul fiind livrat in cantitati perfect dozate si fara a deveni agasant vreo clipa. Gustativ, vinul ofera o lectie despre cum sa obtii un vin dulce echilibrat; atacul este mai degraba diafan si matasos, lipsit de greutate, zaharul este perfect integrat si contracarat de o aciditate ireala. Da, sa nu uitam ca a intrat deja in al 10-lea an de viata. Final lung, persistent, cu note tonice de coaja de lamaie si portocala, plus subtonuri vag picante.

Este aproape ireal cum un vin dulce de aproape 10 ani, poate fi atat de proaspat. Iti da impresia ca poate tine o vesnicie, daca-i oferi ocazia. Un echilibru perfect si o lucratura cum numai in Tokaji poti gasi la nivelul asta de pret. Din cate imi amintesc, sticla a costat undeva in jur de 40 lei, iar la banii astia nu are rival pe la noi. De fapt, e cam greu sa-i gasesc un rival autohton si la preturi mult mai mari. Dar asta e o poveste pe care o cunoastem prea bine, nu-i asa?


Constanta marca Davino: verticala DCR 2007-2010

marți, 11 martie 2014

0 comentarii
Acum vreun an si ceva, am avut ocazia sa particip la o verticala completa Domaine Ceptura Rouge (2009 fiind cel mai nou an disponibil pe atunci). Din motive diverse, vinurile nu m-au impresionat peste masura, in special cele dinainte de 2007. Iar caimacul a fost luat oricum de verticala Revelatio, din aceeasi minunata seara. Se pare ca, intre timp, s-au schimbat destul de multe...

Zilele trecute, la initiativa lui George, am luat parte la o noua verticala DCR, de data acesta pornind din 2007 si pana in 2010. Ei bine, vinurile cu pricina s-au prezentat mult mai bine decat m-am asteptat, si asta in conditii de degustare nu foarte propice. De ce spun asta? Pentru ca temperatura din stabilimentul unde ne-am adunat, ajunsese la cote alarmant de ridicate la un momentul dat. Cred ca rosiile au fost incercate undeva la 25-26 grade, ceea ce ar putea fi fatal chiar si celor mai incapatanate vinuri. Dar surpriza de proportii; nici un exemplar nu a cedat, ba chiar toate si-au pastrat nivelul de integrare aproape intact. Si asta in conditiile in care toate cele 4 vinuri sar bine de 14% alc. Arta si precizie, domnilor. Iar celor care considera ca al lor vin trebuie baut musai la 17,666 grade si care cred ca astfel e un soi de capodopera, le spun doar atat: give me a fucking break, will you?

Despre vinuri, numai de bine. Sticle fara probleme, dopuri sanatoase, lichide aflate in diverse stadii de evolutie.

2007 - inca se tine bine, iar acum este cel mai bun moment sa fie consumat; nas de fructe rosii, pielarie, condimente; corp light spre mediu, cu un mijloc fructat si suculent, se duce pe gat cat ai zice Davino. Final usor condimentat, suculent si persistent, ba chiar inca mai apare si o intepatura taninoasa. Nu cred ca mai e loc de cine stie ce evolutie, deci drink up.

2008 - deja registrul se schimba putin; mult mai fructat, mai dens, mai condimentat si rasat; corpolenta usor peste medie, densitate controlata, mijloc expresiv, final mediu si echilibrat. Nu e mare graba sa va aruncati pe el, mai poate rezista destui ani in conditii optime de pastrare.

2009 - am scris deja despre el, iar impresiile au ramas neschimbate; mult mai inchis, mai serios, cernelos pe alocuri; sunt si ceva fructe negre pe acolo; corpolent, monolitic, totul este tinut in frau de o aciditate debordanta, tanini fermi dar bine integrati; final lung, condimentat si cu ceva impresii de tutun de calitate. Potential destul de mare de evolutie, chiar daca pare abordabil inca de pe acum. Este o mica bestie, dar purtatoare de costum.

2010 - deja la a doua incercare in cazul acestui minunat DCR; nas feminin, rafinat, floral si cu fruct proaspat; rotund, perfect echilibrat inca de pe acum, densitate perfect controlata; aciditatea la cote inalte, tanini copti si fini, final lung, expresiv si diafan. Repet, pentru mine este cel mai reusit DCR obtinut pana acum. Ii prevad un viitor mare.

Pe post de welcome drink, a fost servit un Chateau Sarcley (Lidl), un alb de Bordeaux care, in continuare, uimeste prin consistenta sa la doar 15 lei/sticla. Contributia mea s-a rezumat la o sticla de Revelatio 2012, un vin alb care face doar sa confirme puternicele impresii lasate de aceasta gama, acum mai bine de un an. Aflat inca intr-un stadiu inchis, prea tanar pentru mine, rafinat si cu potential destul. Tinand cont ca, in cadrul verticalei de care pomeneam, 2008 si 2009 s-au prezentat cel mai bine, va recomand sa mai asteptati cativa ani pentru 2012.

In concluzie, fu bine de tot. Vinuri excelente, companie placuta, sa tot ai parte de astea in viata.


Despre cum sa irosesti potentialul unui soi cu adevarat nobil

marți, 4 martie 2014

0 comentarii
De la o vreme incoace, am tot evitat sa imi mai bat gura de pomana pe seama unor teme "dureroase" din industria autohtona de vin. De cand activez in blogosfera, si deja am intrat in anul 5, am atacat cam toate punctele nevralgice din domeniu, pe unele chiar cu o obstinenta demna de o cauza mai buna. Mare lucru nu am rezolvat, decat eventual sa-mi gadil orgoliul sau sa declansez cateva discutii haioase pe facebook. Drept urmare, am decis sa ma concentrez aproape exclusiv pe opinii privind vinurile incercate cu diverse ocazii. In plus, recunosc faptul ca ma incearca si o lehamite existentiala care apasa destul de viguros pe frana dorintei si chefului de scris. Dar am mai trecut prin astfel de faze pentru ca, deh, nu prea iti vine sa te iei la tranta cu mama conditiei umane.

In fine, vorba lunga, saracia omului. Pana sa-mi reiau sirul impresiilor asupra diverselor vinuri cazute la datorie pe altarul papilelor, m-am gandit sa-mi descarc oful cu privire la un fenomen destul de ciudat pe la noi. Bine, devine ciudat doar in comparatie cu ce se intampla prin alte parti, la noi se pare ca e ceva cat se poate de normal. Mai exact, inca nu imi pot da seama ce se intampla la noi cu un soi care prin alte parti este considerat un soi de Holy Grail pentru vinificatori. Multi ii cauta expresia desavarsita dar foarte putini reusesc sa o atinga. Da, ati ghicit, vorbesc despre Pinot Noir.

Nu este prima oara cand atac acest subiect. Romania se poate lauda ca fiind una dintre putinele zone in care soiul cu pricina isi poate face de cap in voie. Da, mai toti cunoastem povestea; fragilul si capriciosul Pinot nu poate prinde radacini pe unde i se nazare pamanteanului, ci doar in anumite zone specifice si doar in anumite conditii pedo-climatice. Pe langa acest aspect, este si un soi care necesita o atentie maxima de-a lungul perioadei de vegetatie, pana in punctul final al transformarii in sfantul vin. Doar cei mai priceputi si mai rabdatori dintre viticultori pot realiza un lichid cu adevarat bun din asa ceva. Nu degeaba a ajuns Burgundia o legenda. Nu degeaba un Pinot bun se da pe bani multi. Exemplele cu adevarat inspirate te pot duce in cele mai inalte sfere ale divinului, tot asa cum cele mai putin reusite te pot arunca in cotloanele intunecate ale nepasarii sau dezgustului.

La noi inca este un mister ce se doreste cu adevarat din acest soi. Se cultiva pe suprafete oarecum intinse dar pare ca este tratat drept ceva din seria "diverse". In plus, de nenumarate ori mi se lasa impresia ca multi isi bat joc la propriu de un soi care, pentru o buna parte a maniacilor din lume, este 'al mai nobil printre nobili. Mi s-a acrit sa vad variante demiseci, demidulci si chiar dulci, ca si cum avem de-a face cu un soi de rang inferior, demn de dispret. Iar despre variantele seci nu pot spune mare lucru. In afara de cateva exemple corecte si ieftine de la Recas, precum si variante ceva mai elevate de prin Minis sau Beltiug, nu gasim ceva care sa faca cinste soiului respectiv. In Dealu Mare, dam peste un haos total; tipicitate de o cauti cu lupa, o densitate care nu prea isi are locul in peisaj, baricare la greu si scapata de sub control, etc. Poate cei de la Domeniile Franco-romane sa sara putin din schema, dar cam atat. Si am mai observat un trend a carui logica imi scapa cu desavarsire: apar din ce in ce mai variante roze, produse exclusiv din Pinot. Sa ma exprim plastic, in cel mai pur stil american, what the fuck?! Adica, ok, inteleg sa faci spumante in acest stil (unde mai pui ca astea sunt si cele mai scumpe de obicei), dar cum naiba sa irosesti in asemenea hal potentialul unui asemenea soi? Or exista si roze-uri meseriase in lumea asta dar, sa fim seriosi, exemplele sunt prea putine pentru a ma convinge de seriozitatea acestei metode de vinificare. Toate astea ma fac sa cred ca, de fapt, cei mai multi vinificatori de pe aceste plaiuri nu vor sa-si bata capul cu un astfel de capriciu. Ori, pur si simplu, nu se pricep. In acest caz, as prefera sa scoatem plantatiile de Pinot decat sa luam la misto ceva ce poate da vinuri marete. Nu zic nu, am incercat vreo 2 exemple chiar reusite de acest fel dar asta nu-mi schimba cu nimic opinia. In timp ce altii lipsiti de "traditia" noastra milenara si-au facut un renume pe plan mondial (vezi Noua Zeelanda), ai nostri prefera sa dea cu piciorul unei oportunitati, multumindu-se cu simpla lui prezenta pe dealurile patriei. Si sa faca tone de roze, ba chiar si in variante magnum, sa fie treaba cat mai smechera.

Fratilor, eu va propun sa o lasati balta. Nu de alta, dar chiar exista si oameni care si-au propus sa scoata ce-i mai bun din soiuri de rang inferior si, culmea, au reusit. Pentru ei am tot respectul. Macar incearca sa faca ceva cu adevarat onorabil, exploatand la maxim ceea ce li se ofera...


Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp