Chateau Sociando-Mallet 1999 (Haut-Medoc)

Sociando-Mallet ramane un vin care mi se duce mereu la suflet, indiferent de anul de recolta. Despre aceasta importanta proprietate din Medoc, am realizat un profil pe care il puteti accesa aici.

Intotdeauna am apreciat incapatanarea batranului Jean Gautreau de a ramane fidel principiilor sale; intr-o lume in care tot mai multi apeleaza la diverse tertipuri moderne pentru a satisface anumite gusturi, Gautreau livreaza, an de an, un vin old school si care prefera sa reflecte mai degraba locul din care provine. Nu degeaba este denumit "Latour din Haut-Medoc". Si nu degeaba a preferat sa ramana in afara sistemului de clasificare cru bourgeois; aici, calitatea este la nivel de cru classe.

Recolta 1999 mi-a demonstrat inca o data ce inseamna constanta in calitate pentru acest producator. Dupa 18 ani de la zamislire, culoarea este incredibil de sanatoasa, fara nici o urma de bordura caramizie. Olfactiv, un Medoc clasic pana in maduva oaselor: fructe rosii usor mature, aluzii minerale, mina de creion si valuri care amintesc de frunza de tutun. Gustativ, ma asteptam sa nu am parte de concentratia unui an excelent; in schimb, am avut parte de un vin suplu, elegant, rafinat, precis si sobru. Structura este otelita si nestirbita de trecerea timpului, cu aciditatea si taninurile ferme care strajuiesc fructul inca energic. Singura bila gri este atribuita finalului usor cam scurt dar, din nou, acesta este un aspect de asteptat intr-un an dificil.

Cu toate ca vinul este departe de a o lua pe o panta descendenta, acum este momentul prielnic pentru a fi consumat. L-am prins in acea bucla temporala in care ansamblul este mult mai important decat elementele sale, luate separat.

Nemuritorul: 1975 Chateau Saint Pierre Sevaistre (Saint-Julien)

Cu ceva timp in urma, am avut ocazia sa dau peste unul dintre cele mai bune vinuri din Bordeaux, pe care le-am baut vreodata. In aceasta afirmatie, un rol extrem de important il joaca raportul dintre varsta inaintata a vinului si starea excelenta in care l-am gasit.

Chateau Saint Pierre a fost (si inca este, din punctul meu de vedere), un cru classe foarte des trecut cu vederea. Cu toate acestea, multi considera ca este unul dintre cele mai constante vinuri din clasificarea de la 1855, la nivel calitativ. Cu toate ca preturile au crescut semnificativ in ultimii ani, recoltele mai vechi inca iti pot permite sa te bucuri de ele, fara o cheltuiala semnificativa.

Din momentul in care am turnat vinul in pahar, mi-am dat seama ca voi avea parte de o bestie. Culoare ireal de sanatoasa si de "adanca", cu un rubiniu impecabil de intunecat si doar o foarte vaga bordura caramizie. Primele impresii olfactive au venit din sfera animala dar, dupa cateva minute, acestea au zburat pe fereastra. A urmat o serie mitraliata de fructe negre mature, mentol, tutun aromat de pipa, cutie de lemn, liquorice, piele tabacita si mina de creion. Pe scurt, cam tot ce poate oferi mai bun un Bordeaux matur de clasa. Gustativ, am fost lasat complet in offside; o evolutie liniara si extrem de compacta, o concentratie betonata de fruct negru, o structura otelita si intacta. Aciditatea se imbina perfect cu taninurile inca ferme, totul culminand cu un final lung, suplu si impecabil de bine definit si inchegat.

La final, nu am putut sa nu imi imaginez cum a aratat acest vin in tinerete. Judecand sticla de care am avut parte, consider ca acest Saint Pierre inca se afla pe un platou de maxima exprimare. Si pare ca mai poate ramane aici destui ani de acum incolo. Bineinteles, am avut si mult noroc intalnind o sticla aflata intr-o stare impecabila. Oricum, tot acest complex fericit de imprejurari mi-a oferit sansa de a ma bucura de un vin superb, care imi va ramane multa vreme intiparit in memorie.

Noua sticle dintr-o lovitura: Bordeaux revine in forta

Dupa cum unii dintre voi au aflat deja, in data de 24 noiembrie am organizat o degustare speciala cu vinuri din Bordeaux. Evenimentul s-a desfasurat in incinta Muse Bistro, iar vinurile au fost acompaniate de un meniu gandit si executat ca la carte de Chef Silviu Furdui. Multumesc inca o data participantilor dar si gazdelor, care s-au ingrijit ca totul sa se desfasoare in conditii cat mai bune.

Prin aceasta degustare, am dorit sa scot in evidenta ceea ce eu consider ca sunt marele atuuri al unui vin reusit de Bordeaux: capacitatea de rezistenta in timp si transformarea sa intr-o expresie completa a ceea ce ar trebui sa insemne un vin matur. Si dupa acest moment, raman la aceeasi concluzie pe care mi-am format-o de-a lungul anilor: un Bordeaux cu pedigree se exprima cel mai coerent doar daca i se ofera sansa de a trece o anumita borna in timp. De aceea si cred ca multi sunt dezamagiti de felul in care se comporta un Bordeaux tanar. Dar nu-i nimic, noroc de faptul ca exista destui maniaci si obsedati, care sa va ofere sansa de a prinde astfel de vinuri atunci cand se exprima plenar :)

De data aceasta, am preferat sa ma las purtat de placerea momentului si nu mi-am luat note interminabile de degustare. Nici nu m-am caznit sa memorez detalii cu privire la diversele arome care evadau din pahar, ci doar sa imortalizez impresia de moment pe care a oferit-o fiecare vin in parte.

Cu ajutorul lui Oliver Bauer (din punctul meu de vedere, cel mai avizat om de pe la noi atunci cand vine vorba de asa ceva), am stabilit o anumita ordine a vinurilor in degustare. Vinurile nu au fost decantate, ci deschise ad hoc, chiar inainte de a lua drumul paharelor. Si acum , pe scurt, cateva impresii la rece despre sticlele participante.

Domaine de Chevalier 1996 (Pessac-Leognan)
- vintage excelent pentru Medoc si Pessac, iar vinul a fost la inaltimea asteptarilor; foarte fresh inca, cu fruct care se exprima in voie, structura intacta, dar si cu arome secundare care contribuie la complexitate. Tipic, un exemplar de rasa pe care, din punctul meu de vedere, l-am cam prins la apogeu. A fost exact debutul de care aveam nevoie.

Chateau Potensac 1990 (Medoc)
- proprietate cru bourgeois, detinuta de familia Delon, cea aflata si la carma uriasului Leoville Las Cases. Si ce vin au reusit in acest vintage legendar; inca fresh, cu fruct bine copt (tipic pentru un '90) dar cu un echilibru fantastic pentru varsta si clasificarea sa; perfect integrat la acest moment, savuros, suplu si chiar usor lasciv in exprimare. Puteam continua mai bine de atat?

Chateau La Lagune 1988 (Haut-Medoc)
- si iata raspunsul la intrebarea de mai sus. Da, am continuat si mai bine pentru ca, in viziunea mea, acest vin a fost star-ul degustarii. Chintesenta a ceea ce inseamna un Bordeaux matur impecabil a fost de gasit in aceasta sticla. Un vin complet din toate punctele de vedere; structura impecabila, suplete, echilibru, eleganta dar si forta bruta, toate cuprinse intr-un ansamblu de o precizie milimetrica. Inca o data, La Lagune ramane unul dintre cele de incredere cru classe-uri din Medoc si, din fericire, inca de gasit la preturi umane.

Chateau Laroque 1975 (Saint-Emilion)
- un cru classe destul de obscur din Saint-Emilion, apreciat in principal de cei aflati in cautare de rcp-uri imbatabile. Ei bine, aceasta a fost cea mai neasteptata surpriza a serii. Cu toate ca starea generala a sticlei era impecabila, nu pot spune ca aveam foarte mari asteptari. Culoare incredibil de sanatoasa, doar cu o foarte usoara bordura caramizie. Nimic fabulos per total, dar cateodata este o mare mirare cum unele vinuri pot fi atat de rezistente in timp (1975 a fost un vintage controversat, intr-o decada mizerabila pentru Bordeaux). Un vin sincer si direct, cu destul sange in instalatie, chiar si la o varsta de peste 40 de ani.

Chateau D'Issan 1970 (Margaux)
- intr-un cuvant, superb. Un Margaux de mare clasa si care a demonstrat ca, atunci cand celor din zona le iese ca la carte, eleganta si feminitatea atat de specifice acestor vinuri sunt de de neegalat. Matase pura, subtilitate, integrare perfecta si prospetime surprinzatoare pentru vin care se apropie vertiginos de 50 de ani. Si, ah, ce culoare, o adevarata incantare pentru ochii vigilenti ai criticilor :) Si acum sunt 100% convins ca 1970 este, probabil, unul dintre cei mai placuti ani in Bordeaux. Inca astept acel 1970 care sa ma dezamageasca.

Chateau Mouton Baron Philippe 1970 (Pauillac)
- proprietate detinuta de familia Rothschild (Mouton, mai exact), actual Chateau Armailhac. Cum era de asteptat, o expresie complet antagonica celei afisate de Issan; mai musculos, mai rustic si mai direct, cu arome tipice de cutie de trabucuri si mina de creion. Aflat pe o panta descendenta dar inca are destula forta pentru a intampina sfarsitul cu demnitate.

Vieux Chateau Certan 1997 (Pomerol)
- unul dintre granzii din regiune, dar un vintage cu o reputatie deloc grozava. Si acest lucru s-a simtit. Totusi, ceea ce imi doresc in astfel de circumstante este ca vinul  sa fie judecat in context si pentru ceea ce este in raport cu limitele impuse de anul respectiv. Usor cam defazat si confuz in momentul de fata, chiar daca se simte clasa producatorului. Light si cu mult lemn dar, totusi, un rezultat cat se poate de decent pentru un 1997. Si raman la parerea ca, cel putin in cazul acestei sticle, ar fi trebuit sa-i permit o aerare ceva mai sustinuta. Dar asta este, nimeni nu e perfect.

Chateau Montrose 1994 (Saint-Estephe)
- din pacate, o sticla defecta. Mare pacat, aveam destule sperante de la acest Montrose care, de obicei, este recunoscut pentru performantele sale in anii dificili. Aciditate volatila peste limita, usor tulbure la o analiza vizuala mai atenta. Intr-o mare de noroc pe care am avut-o, trebuia sa apara si samburele de ghinion. Nu-i nimic, riscurile sunt asumate si mergem mai departe.

Chateau D'Arche 1999 (Sauternes)
- nu puteam incheia seara mai bine (OK, poate cu un Yquem :D); un Sauternes tipic, cu opulenta specifica zonei, cu minunatele sale note condimentate si de fructe uscate dar si cu o prospetime care s-a manifestat mai ales in atacul initial. Per total, un exemplar echilibrat si care a incheiat cat se poate de reusit o seara extrem de norocoasa.

Ramaneti aproape, deja am in plan o mega-degustare in viitorul apropiat iar, de data aceasta, vom aluneca pe gheata foarte subtire, intr-un patinoar al deceptiilor crunte dar si al experientelor sublime. Ati ghicit, a venit randul vinurilor din Burgundia. Si, daca ajungem sanatosi pana la momentul respectiv, am sa va ofer sansa unica de a intra in contact cu unii producatori la care vinofilii se inchina ca la icoane. Mai multe detalii vor urma dupa ce voi definitiva lista vinurilor participante. Iar sarcina este una extrem de dificila...

Schloss Johannisberg Riesling Gelblack 1977 (Rheingau)

Uan dintre lectiile foarte utile pe care le-am invatat in lumea vinurilor mature/vechi este, de fapt, una foarte simpla: pastreaza-ti asteptarile in limite cat se poate de reduse. Pe de o parte, in fata unui vin de rasa care se va comporta sub medie iti vei limita nivelul dezamagirii. Pe de alta parte (si cea mai frumoasa, in acelasi timp), un vin de la care nu asteptai mare lucru si totusi performeaza la nivel inalt, iti va crea un sentiment superb de satisfactie.

Acest Riesling a fost produsul unei recolte cel mult mediocre in Germania. "Gelblack" este numele de cod pentru un vin entry level in portofoliul SJ, aflat la baza piramidei de clasificare. Totusi, pentru cei familiarizati cu aceasta zona a lumii, cred ca Schloss Johannisberg se afla in topul preferintelor, fiind un producator de mare angajament si cu un pedigree impresionant. Iar dupa ce am incercat licoarea in cauza, am ajuns la concluzia ca doar pedigree-ul de care aminteam si celebrul terroir Johannisberg au ajutat si salvat performanta lui.

Culoare aurie superba, cu usoare inflexiuni portocalii. Vinul m-a lasat in offside inca de cand am dus paharul la nas: fructe confiate, miere, mandarina, tot ce iti poti dori de la un Riesling matur (mai putin kerosen-ul :D). La nivel gustativ, am fost pur si simplu scos pe marginea terenului, pentru a primi ingrijiri; un nivel ireal de catifelare si o precizie fantastica pentru un trocken de aproape 40 de ani. Totul este sudat impecabil, iar vinul nu se rupe nici dupa mai multa vreme de la deschiderea sticlei. Aceasta este in sine o mare performanta pentru venerabila sa varsta. Doar o adiere de dulceata pe final, aciditatea inca aflata la post si un final tonic, in care coaja de portocala face legea.

Nu am idee cum un astfel de vin modest (cel putin in teorie) si provenit dintr-un an mediocru, a reusit sa beneficieze de o invechire atat de armonioasa. Doar presupun ca elementele enumerate mai sus si-au adus contributia din plin, altfel nu prea imi explic. Inca departe de ultima suflare si una dintre acele sticle care te surprind extrem de placut fix atunci cand te astepti cel mai putin. Nu va spun cat am dat pe sticla respectiva, nu vrea sa infing si mai tare cutitul in rana.

Davino Revelatio 2015

Din cate se pare, Davino Rezerva Alb va iesi la pensie, pregatindu-se astfel urcarea pe cea mai inalta treapta a lui Revelatio. Ei bine, incepand cu editia 2015 a acestui vechi favorit personal, imi este clar ca s-a facut un pas maret in directia amintita mai sus.

De ce spun asta? Din momentul in care am dus paharul spre narile infometate, primul gand m-a dus la Rezerva. Acelasi rafinament aromatic, in care predomina notele parfumat-florale si cele de fructe albe coapte exact cat este necesar. Precizia este la cote inalte, integrare deja aproape fara cusur a elementelor si o structura impresionanta, care explodeaza pe finalul citric-mineral de mare angajament. Post-gustul este de-a dreptul spectaculos prin lungimea sa, asa ca va recomand sa acordati o atentie sporita acestui aspect deloc neglijabil. Dupa cum am tot spus, diferenta dintre un vin foarte bun si unul excelent este facuta de micile detalii de acest gen.

Din punctul meu de vedere, am avut in fata cel mai rafinat si bine inchegat Revelatio tanar de pana acum. Dar, in acelasi timp, exista o mare plaja de evolutie in anii care urmeaza si ati face bine sa uitati cateva sticle in pivnita intunecata. Sau, ma rog, cei mai norocosi dintre voi care beneficiaza de asa ceva.

Puterea maturitatii: Vincent Delaporte Cuvee Maxime Vieilles Vignes 1999 (Sancerre)

De fiecare data cand incerc un vin matur deosebit, ma gandesc la cat de grabiti suntem in lumea asta vitezista. Aceasta graba poate fi echivalenta, de multe ori, cu pierderea ACELUI moment pe care este foarte probabil sa nu-l mai prinzi niciodata.

La fel se intampla si in universul vinului, cel plin de prejudecati, mituri si legende. Universul in care ni s-a bagat mereu in cap idioata idee ca un vin alb se exprima cel mai bine in tinerete. Pentru mine este clar ca toti cei care sustin asta n-au incercat vreodata un alb ajuns la maturitate, dupa o evolutie lenta si desfasurata in conditii optime. Bineinteles ca exista un foarte mic procent de albe care pot evolua armonios in timp. Dar, stati asa, nu asta ni se tot spune si in cazul rosiilor?

Acest Sancerre produs de Vincent Delaporte a fost achizitionat in urma unei licitatii si n-am regretat nici macar un cent din cat am dat pe el. Retinut dar foarte precis la nivel olfactiv, cu note dominante de flori de salcam si miere. Spectacolul este insa pastrat pentru momentul cand vinul atinge papilele. O textura fantastic de catifelata, o rotunjime perfecta si o concentratie superba a fructului. Viile vechi isi arata coltii din toate pozitiile, totul culminand cu un final tonic, unde aciditatea si notele rafinate de citrice vin sa completeze un tablou de clasa. Din punctul meu de vedere, am reusit sa prind acest SB in momentul maxim al exprimarii sale si acest lucru se intampla destul de rar. Unde mai pui ca am avut in fata un vin alb cu aproape 17 la bord.

Ca o concluzie generala, un SB matur nu are absolut nimic in comun cu un exemplar tanar si sprintar. Iar asta nu poate decat sa-mi convina, tinand cont de piticii care-mi danseaza pe creier. Excelent.