Davino Flamboyant 2009 (Romania)

Flamboyant al celor de la Davino este un vin care graviteaza de unul singur, intr-o liga doar a lui. Cel putin, asta este impresia pe care mi-a lasat-o, dupa ce l-am incercat. In termeni fotbalistici, este ceva de genul: el centreaza, el da cu capul. Am asteptat multi ani pana sa am sansa de a incerca acest lichid, dar asteptarea a meritat. Este unul dintre foarte putinele vinuri romanesti care isi merita renumele, oarecum si pretul, si care a devenit un soi de cult wine pe la noi.

Imediat cum duci paharul la nas, iti dai seama ca ai de-a face cu un vin rasat, de clasa superioara. Amalgamul de fructe rosii si negre este dublat de senzatii de pielarie, condimente uscate, prune proaspete si uscate, smochine si cafea. Daca la inceput, Feteasca Neagra ia prim planul, dupa o vreme, Cab-ul preia fraiele cu aromele sale de coacaze, mult cassis si chiar aluzii de ardei gras. Nasul este schimbator si complex, iar lemnul este perfect integrat. Gustativ, avem un vin robust, dens, cu o concentratie a fructului perfect gandita in acest context. Contrar asteptarilor, nu este un vin expansiv, aromele nu iti invadeaza toata gura pentru a da impresia unei false complexitati, ci se aduna in mijlocul extrem de consistent. Tot acest conglomerat este temperat de o aciditatea puternica si perfect integrata, plus un munte de tanini bine copti si surprinzator de bine slefuiti. Final lung, persistent, cu note pure de fruct rosu, cireasa neagra, cafea si condiment. Alcool bine tinut in frau.

Chiar daca intensitatea este la cote destul de inalte, vinul reuseste sa nu lase impresia de greutate excesiva si nu este obositor. Stilul este clar unul modern, dar in acest caz, vinul e de partea buna a vietii. Are absolut tot ce vrei: fruct, putina eleganta, puritate, structura, echilibru impecabil, potential cat cuprinde. Cu toate ca mai sunt unele vinuri autohtone care se doresc a fi undeva pe acolo, nici unul nu reuseste sa capteze toate aceste atribute atat de precis. Flamboyant pare genul de exemplar care indrazneste sa depaseasca o anumita granita si care, mult mai important, nu se rataceste imediat dupa ce a trecut in noul teritoriu. De departe, cel mai bun vin rosu romanesc pe care l-am incercat pana acum.