Miercuri, 28 septembrie 2011, impreuna cu alti bloggeri si jurnalisti, am avut ocazia de a participa la inaugurarea oficiala a "cramei mici din crama mare" de la Murfatlar. Dupa cum v-am anuntat tot pe aici, in aceasta noua facilitate vor lua nastere noile vinuri premium ale gigantului autohton.
Nu voi descrie cu lux de amanunte intregul periplu prin uriasul si labirinticul combinat cocotat pe dealurile pline de vii. Pentru a va face o idee despre importanta acestui pas facut de Murfatlar, va spun ca investitia de pana acum s-a ridicat undeva la 550.000 de Euro. Instalatii moderne de vinificare, achizitionarea a aproximativ 200 de baricuri, etc. Si dupa spusele directorului general, Cosmin Popescu, investitiile vor continua prin accesarea de fonduri europene in viitorul apropiat.
Bineinteles, sa nu uitam si de cooptarea in echipa Murfatlar a lui Razvan Macici, creatorul vinurilor Nederburg, un alt producator gigant din Africa de Sud. La conferinta de presa organizata cu aceasta ocazie, a participat si Alexandru Canariov, cel responsabil de vinurile Murfatlar, in ultimii 47 de ani. Pfiuu, aproape o viata de om!
Cateva impresii despre Razvan Macici. Un tip foarte deschis, amiabil, jovial si dispus sa raspunda la orice intrebari. Multi se vor intreba daca va avea libertate deplina in "mestesugirea" viitoarelor vinuri. Din discutiile avute si din atitudinea generala, cred sincer ca da. Razvan nu mi s-a parut genul de om care sa faca naveta Africa de Sud-Romania, daca nu ar fi avut garantii clare ca va fi lasat sa faca treaba asa cum stie mai bine. Si, nu de alta, dar la cati bani s-au bagat in aceasta divizie premium, cred ca este in interesul tuturor sa iasa ceva de calitate. Si poate iesi ceva excelent chiar din acest an, pentru ca noua recolta se pare ca va fi una foarte buna, atat cantitativ cat si calitativ. Oricum, abia de la anul vom lua contact cu primele vinuri semnate Razvan Macici, asa ca inarmati-va cu rabdare si tutun. Cat priveste preturile acestor vinuri, se pare ca se vor invarti undeva intre 10 si 25 Euro. Dar, asa cum bine remarca paharnicul Razvan, trebuie acordata o mare atentie acestui aspect, mai ales in contextul unei piete autohtone supraevaluate, in segmentele premium si super-premium.
In sala de protocol, ni s-a oferit sansa de a degusta un Muscat Ottonel 1986 (an excelent, din cate ni s-a comunicat), cu siguranta printre cele mai reusite vinuri dulci de pe la noi, pe care le-am baut pana acum. O culoare superba, aur lichid la pahar, un nas matur dar si proaspat, cu multa miere, fagure, tei si chiar o idee de sofran ce mi-a adus aminte de Sauternes. Dar adevarata surpriza a venit in gust, unde am dat de un vin inca tanar, mieros, citric, dulce dar fara a fi cleios, si cu o aciditate excelenta care-i mentine prospetimea. Final lung, lung de tot. Mai are ani buni de evolutie in fata. Frumoasa surpriza.
Si tot din categoria vinurilor noi incercate, nu trebuie sa uit de Syrah-ul M1 2010. Cel mai bun vin sec de la Murfatlar de pana acum, fara indoiala. Dar vinului in cauza ii voi dedica un post separat :)
In rest, multa voie buna, relaxare totala si discutii de tot felul pana tarziu in noapte. Sper ca vantul schimbarii la Murfatlar sa bata cat mai tare, dar sa cuprinda si alti producatori de acest gen de pe la noi. Dar, totusi, sa asteptam primele roade ale acestui proiect si dupa aceea vom putea trage o concluzie mult mai clara. Pana atunci, urez succes noii trupe si sper ca totul sa iasa asa cum si-au propus. Vorba filozofului: only time will tell...
Un Soave de te-mpuști!
Acum o săptămână
2 comentarii:
10-25 Euro. Ce oameni draguti!
Ce soiuri vor trece prin Crama cea Mica? Cand s-au plantat de ies deja vinurile la iarna? Sau sunt din viile vechi, doar butoaiele sunt noi?
Berbecutio,
Astea premium nu vor iesi din vite proaspat replantate; parcelele care vor contribui la acest vinuri au fost deja identificate si ei sustin ca sunt cele mai bune, calitativ vorbind
Trimiteți un comentariu