Bordeaux 2011: preturi, preturi si iar preturi

Mai sunt aproximativ 2 luni pana la inceperea campaniei en primeur pentru recolta 2011 din Bordeaux. Cum obsesia mea pentru aceasta regiune nu a beneficiat de vreun antidot eficient pana acum, va voi plictisi si anul acesta cu relatari de la fata locului.

2011 se anunta a fi un an relativ modest pentru Bordeaux. Vremea a cam jucat feste unor regiuni, unde s-a lasat cu furtuni violente si distrugeri semnificative, mai ales in St. Estephe. Sauternes a avut parte de cea mai timpurie recolta de pana acum, iar unele voci spun ca va fi un an excelent pentru licoroase. In concluzie, cel putin pentru rosii, toti se asteapta ca preturile sa scada semnificativ, in comparatie cu ce nebunie a fost in cazul recoltei 2010.

Chateau Cos d'Estournel: una dintre cele mai afectate proprietati, in urma furtunilor din luna septembrie

O scadere va fi cu siguranta dar intrebarea cheie este: cat de mare va fi aceasta? Cei mai multi comercianti au cazut de acord ca preturile ar trebui sa o ia rapid la vale, daca cei din Bordeaux viseaza la o campanie en primeur reusita. Si cei mai importanti jucatori ar trebui sa dea tonul, asa cum s-a intamplat in 2008, atunci cand o mica minune a avut loc si Mouton Rothschild s-a lansat la un pret de 100 Euro/sticla.

In incheiere, m-a amuzat teribil o declaratie a lui Cristophe Salin, unul dintre directorii de la Chateau Lafite: "Anul trecut, multe chateaux-uri au dat dovada de aroganta in stabilirea preturilor". Cand astfel de truisme vin dinspre Lafite, nu pot decat sa rad in hohote.

Tipic sau atipic?

Ideea acestui articol mi-a venit citind o postare foarte interesanta a lui Chris Kissack (Winedoctor). Despre ce este vorba? Chris ne povesteste cum s-a plictisit de Sauvignon Blanc, mai ales cel din Noua Zeelanda, dar si despre redescoperirea regiunii Sancerre. Si astfel am inceput sa ma intreb mai serios ce intelegem prin tipicitatea de soi.

Mai toti iubitorii de vin stiu ca Noua Zeelanda este la ora actuala, probabil cea mai cunoscuta producatoare de SB. Caracter ierbos, mult fruct tropical, aciditate vibranta. Foarte multi, atunci cand se gandesc la un SB "tipic", NZ este primul nume care vine in cap. Oare asa sa fie? Chris mentioneaza la un moment dat cateva trucuri, folosite in acest caz, din care rezulta asa-zisa tipicitate a soiului pe care il analizam. 1) atingerea unui nivel mare de coacere a fructului si, atentie, 2) o parte a strugurilor sunt culesi mai devreme, pentru a da vinului un caracter usor necopt si de prospetime "bruta". Exista o molecula numita methylpyrazine, ale carei niveluri mari se datoreaza tocmai strugurilor necopti. Cu alte cuvinte, dragii mei, ce credem noi ca e tipicitate de soi, e de fapt un truc de vinificatie. Sincer, nu este neaparat o mare surpriza pentru mine, mai ales ca vorbim de Lumea Noua. La nivel industrial, astfel de trucuri se folosesc pe scara larga prin astfel de zone, mai ales ca exista o libertate mare de exprimare a vinificatorilor, fara prea multe ingradiri legislative. Ce-i drept, rezonez cu parerea lui Chris: si eu m-am cam plictisit de SB, fie ca e din Noua Zeelanda, Chile sau Africa de Sud. Sunt convins ca exista si exceptii (Cloudy Bay sau Greywacke), doar ca cele mai multe vinuri ce se gasesc pe rafturile noastre sunt din esalonul inferior. In plus, nici nu sunt dispus sa dau sume foarte mari pe un vin alb, decat daca stiu ca are un mare potential de imbunatatire in timp si este ceva pe gustul meu.

Am vazut la foarte multi descrieri de genul: un vin tipic sau un vin atipic. Recunosc, si eu folosesc astfel de sintagme. Pana la urma, intrebarea esentiala ramane: care este etalonul dupa care ne ghidam? De unde stim care este tipicitatea unui soi? Din tratate de vinificatie, din enciclopedii, de unde anume? Sau ar trebui sa ne indreptam catre origini? Traim intr-o lume in care individualitatea este din ce in ce mai rara, iar etaloanele sunt din ce in ce mai greu de atins. In zilele noastre, conteaza mai mult ce se intampla in crama, decat ce poate cu adevarat un soi sau altul. Exista o gramada de trucuri prin care poti face ca un vin sa para corect si "tipic". Deci, care ar trebui sa fie modelul dupa care sa marcam tipicitatea in cazul SB-ului? Am zis-o de nenumarate ori, pentru mine "the real thing" este Sancerre. Am o experienta destul de limitata cu aceasta zona dar, din cate am incercat pana acum, pot spune ca un SB facut aici nu are aproape nici o legatura cu cel din Noua Zeelanda. Nu este nici fructul pasiunii, nu este nici un caracter ierbos intoxicant, nici vreo chestie pisiceasca. Din pacate, preturile sunt cam mari si oferta de la noi este aproape inexistenta. Dar daca va impiedicati de vreun SB de Sancerre sau chiar de Touraine si Pouilly-Fume, veti sesiza diferentele. Sunt vinuri cu structura, individualitate si greutate, nicidecum agresive, sub orice aspect. Aici se afla etalonul meu pentru acest soi, la origini mai exact. Pentru cei dispusi sa dea sume mai mari de bani, le recomand si SB-ul produs in Bordeaux, mai ales cel din zona Graves.

La noi, cel mai cunoscut caz de acest gen este cel al Fetestii Negre. Cu toate ca exista unele arome comune si care pot fi considerate tipice, cei mai multi tind sa acopere individualitatea acestui soi, prin diverse metode interventioniste. Asa se face ca multe vinuri mi se par fortate si chiar brutalizate de-a dreptul. Drept urmare, ma plictisesc repede si trec la altceva. As vrea si eu o FN facuta dupa modelul unui Gamay de Beaujolais. Pura, nealterata, sa vad care este adevarata tipicitate si potentialul real al soiului. Oare acea zi va veni?

Varcolacul de la Recas

Mai tineti minte gama "Vampire"? Ei bine, draga cititorule, am dat si peste o serie de vinuri numita "Werewolf", care se pare ca are mare trecere pe la americani. Conform wine-searcher.com, producatorul ar fi Cramele Recas. Este vorba cumva tot de V-Legend? Poate cineva direct implicat ne va lamuri in acest sens.

 Daca doriti sa aflati ce se intampla cand vampirii dau nas in nas cu varcolacii, aruncati o privire mai jos :)

Murviedro Crianza 2008

Ca si in cazul vinurilor italiene, nu am fost niciodata un mare fan nici al celor spaniole. Bineinteles, cu exceptia producatorilor traditionalisti din Rioja, gen Heredia, La Rioja Alta sau Vina Real. In rest, se cam stie povestea. Vinuri moderne, intens baricate dar, sa recunoastem, cu un raport calitate-pret destul de reusit, mai ales in categoriile inferioare de pret. Chiar si in aceste circumstante, exista momente in care patrund intr-un soi de "perioada spaniola", ca sa fac o scurta aluzie la Picasso :)

Murviedro este un producator din Valencia, iar vinul de fata este un cupaj de Tempranillo, Monastrell si Syrah, si care a petrecut 8 luni in butoaie de stejar american. Prea multe nu sunt de povestit in acest caz. Dupa cum ma asteptam, nasul este dominat de note puternic lemnoase, vanilie, ceva condiment. La capitolul fruct, predomina visina proaspata. Dupa o scurta aerare, apar si timide aluzii vegetale, tipice pentru Tempranillo. Gustul este direct, simplu, predomina tot lemnul, visina si fructe rosii de padure. Aciditate revigoranta, tanini rari si deloc agresivi. Final degraba trecatoriu si neinteresant.

Trecand peste notele lemnoase mult prea intense pentru gustul meu, pot spune ca exemplarul de fata nu este chiar atat de rau. Am apreciat lipsa unei extractivitati exagerate, ceea ce face ca vinul sa fie usor de baut, deloc agresiv si destul de proaspat. Detin si varianta Reserva a gamei, dar pana voi reveni cu impresii personale in aceste sens, puteti citi o recenzie aici. Un spaniol decent la circa 18 lei/sticla - Kaufland.

De ce si pentru cine scriu?

Iata doua intrebari pe care, probabil, multi dintre bloggerii de vin si le-au pus. Inspirat fiind de unele comentarii la unul dintre articolele lui Bogdan, m-am hotarat sa-mi expun mai pe indelete motivele pentru care a aparut acest blog si care sunt "tintele" propuse.

Inainte de a porni cu aberatiile, doresc sa o citez pe Mona, cu al carei punct de vedere sunt 100% de acord: "Cred ca ar trebui sa scriem in primul rand despre ceea ce ne motiveaza interior si mai putin despre ce credem ca ar vrea publicul." Bingo, dragii mei! Este exact ceea ce m-a determinat sa scriu despre experientele mele cu diverse vinuri incercate. Am ales sa scriu despre vin pentru  ca asa am simtit. In primul rand, este o mare pasiune pe care doresc sa o impartasesc si altora. Nu o bag nimanui pe gat, este alegerea fiecaruia daca imi ia in seama sau nu "expertizele".  Mai demult, discutand cu George pe aceeasi tema, confratele galatean imi spunea ca exista si o doza marisoara de vanitate in toata aceasta afacere. Bineinteles ca exista, dar nu cred ca este sentimentul prioritar care te face sa pornesti la drum cu asa ceva. Poate ea vine mai tarziu, odata ce incepi sa ai din ce in ce mai multi cititori sau atunci cand anumiti producatori incep sa-ti trimita acasa mostre gratuite spre degustare :)

Si acum, despre ce fel de vinuri ar trebui sa scriu? Pai tocmai, nu ar trebui sa scriu despre un anume tip de vinuri. De ce? Raspunsul e simplu si a fost dat chiar mai sus. Cu toate ca publicul este un factor important in supravietuirea unui blog, pana la urma scriu despre ce doresc si ce imi place. Acest lucru l-am repetat de nenumarate ori si tin sa-l amintesc constant la sfarsitul fiecarei note de degustare. Parerile sunt cat se poate de subiective si reflecta viziunea de moment asupra unui vin. Astfel, publicul care simte ca are gusturi si viziuni apropiate de cele exprimate de mine, ma va urmari in mod constant. Nu am pornit la drum cu un public tinta in gand. Poate unii asa incep, nu este si cazul meu. Nu voi scrie despre vinuri entry-level, pentru ca asa doreste o parte a publicului. Voi scrie despre astfel de vinuri doar atunci cand mi se pune pata pe ele si pentru ca nu sunt angajatul nimanui. Este valabil si pentru vinuri mai scumpe sau mai stiu eu din ce categorii.  Din pacate pentru unii, nu detin vreun Wine Advocate, sa-mi permit o armata de oameni care sa deguste vinuri din toate regiunile lumii si pe categorii de pret bine delimitate. Asa ca alegerile mele au la baza bugetul personal de moment si dorinta mea de a incerca chestii cat mai diverse si in toate palierele de pret. Asta e tot. Nu vreau sa jignesc publicul sub nici o forma. Cei care imi cunosc gusturile si care ma citesc in mod constant, stiu despre ce este vorba in propozitie. Pana la urma, sunt finantele proprii si personale in joc.

Si nu uitati: pentru a face diferenta dintre un vin mic si unul mare, trebuie sa le incercati pe ambele :)

Montrachet sub lupa

Este vorba de celebra zona grand cru din Burgundia, unde multi sustin ca iau nastere cele mai bune vinuri din lume, din soiul Chardonnay.  Am descoperit  pe site-ul oficial al comunei o harta foarte interesanta, prin care se pot identifica toate parcelele, suprafata fiecareia si, bineinteles, proprietarii acestora. Astfel, cand treceti cursorul pe fiecare parcela, in casuta de cautare va fi afisat si proprietarul. Va puteti juca mai mult aici.

Daca mai tineti minte episoadele dedicate Burgundiei, v-am spus atunci ca unul dintre principalele motive de confuzie in alegerea unui vin sau altul de aici, este faramitarea incredibil de accentuata a parcelelor si multitudinea de proprietari. Astfel ca se poate ajunge uneori ca mai multi proprietari sa-si imparta o singura parcela (unele chiar si sub 1 ha). 

Ideea unei harti detaliate este foarte buna si utila, mai ales daca faceti vreo vizita prin zona. Dar, in acelasi timp, arata si cat de redusa poate fi productia unora care detin vie pe aici. Apoi ne miram la preturile pentru aceste vinuri...

Poarta catre podgoria Le Montrachet

Florenta Pinot Noir 2002 - Vinarte (Romania)

Nu stiu ce se intampla in magazinul Billa din cartierul meu. Apar tot felul de "dinozauri" la oferta, vinuri mature autohtone ce nu le-ai mai vazut de cativa ani pe rafturi. Cu Rosso di Valachia 2006 am avut noroc; am dat de un vin bine pastrat si structurat. Acum vreo 2 saptamani, a aparut o sticla de Red Paradox 2001 (Vinarte), un vin care mi-a trezit amintiri din cele mai placute. Din pacate, cand m-am hotarat sa-mi incerc norocul cu el, cineva mai iute de mana mi-a luat-o inainte. In schimb, mi-au picat ochii pe un alt vin dat disparut de Vinarte - Florenta Pinot Noir. Varianta 2002, la 15 lei/sticla. What the fuck, mi-am zis, hai sa risc, macar de dragul vremilor trecute. Nu, nu am dat de jackpot, nici nu ma asteptam la banii si varsta acestui Pinot. Doar eram curios sa vad cum se prezinta un vin din 2002, luat de pe raftul unui supermarket.

Imediat dupa destupare, vinul se prezinta la pahar cu o culoare extrem de avansata, cu nuante maronii si bordura pronuntat portocalie. Dupa vreo 15 minute la respirat, surpriza: bordura portocalie a ramas, dar "miezul" a devenit rubiniu foarte deschis si dragut.  Nasul prezinta urme evidente de oxidare, avansat, matur, cu note de rom, rugina, caramel si miere. Dupa o vreme, apar si notele tomnatice, ceva fum si piele. Fruct mai deloc. Gustativ, nu am ce povesti. Vinul este aproape complet impuscat, plat, fara viata prea multa ramasa. Lipsa aciditatii este marea hiba, precum si taninii uscati care au acoperit orice urma de fruct rezidual. R.I.P!

Totusi, fiind un mare fan al vinurilor vechi, nasul mi-a placut oarecum, chiar si cu notele sale foarte avansate. Deh, e vorba de obsesiile fiecaruia pana la urma. Problema e ca, la un astfel de nas m-as astepta de la un vin de 30-40 de ani (de prin alte parti), nu la unul de 9 ani. Nu-mi pot da seama daca, in conditii de pastrare optime, acest vin ar fi evoluat altfel. Pana la urma vorbim totusi de un Pinot la mai putin de 5 euro...

Peter Mertes Riesling Bernkasteler Spatlese 2010 - Gold Edition (Germania)

Din nou, un alt vin achizitionat din Kaufland, la un pret de 20 lei/sticla. Despre varianta Kabinett a aceleiasi game, puteti citi cate ceva la George. A cam inceput sa-mi placa aceasta senzatie de masochism ce mi-o acord de ceva vreme incoace, odata cu noua gama de importuri din Kaufland. Nu am gasit vinuri rele de tot pana acum, doar baubile si cam atat. Ce-i drept, nearuncand o avere pe ele, imi permit sa experimentez putin si sa ma sacrific pentru binele comunitatii :)

Ce mi s-a parut ciudat la aceasta gama Gold Edition de la Mertes, este faptul ca toate vinurile au acelasi pret, indiferent de clasificare. Credeti ca un Spatlese la 20 de lei este capabil de minuni? In nici un caz, Mertes nu este salvatore de la patria, oricat ar incerca. O concluzie personala pot trage, dupa ce in ultima vreme am tot incercat diverse Riesling-uri nemtesti: calitatea creste dramatic, odata cu inaintarea pe scara preturilor si a clasificarilor, parca mult mai evident decat in cazul altor soiuri.

Culoare draguta, galben-pai stralucitor. Nas tipic, corect, flori albe, mandarina, ceva miere de salcam. In schimb, gustul dezamageste cumplit. Atac initial dulceag, plat, uni-dimensional, mijloc nexam si finish scurt si intepator. Marea problema a acestui vin este finalul dominat de note evidente de vitamina C efervescenta. Cred ca un nene bine intentionat a scapat ceva acid ascorbic prin cuva. Macar nu a fost exagerat de dulce. Pacat de nasul destul de interesant si datator de sperante.

Daca tineti musai sa incercati ceva din aceasta gama, se pare ca un Kabinett e ceva mai baubil decat ast Spatlese. Dar eu spun un mare pas la Peter Mertes - Gold Edition.

REC 3: Infectia continua!

Nu cred ca un adevarat fan al genului horror, sa fi pierdut din vedere micul film spaniol denumit simplu, REC. Regizat in doi - Paco Plaza si Jaume Balaguero - filmul cu pricina a reusit sa devina, in scurt timp, un "cult favourite" al multora. Inclusiv al meu. De la Blair Witch incoace, s-au facut o gramada de filme gen "inregistrare pierduta si regasita" dar, dupa umila mea parere, REC este cel mai reusit dintre ele. Reuseste sa-ti induca un sentiment de teama adevarata, dublata de senzatii claustrofobice ce te fac sa inghiti in sec pe intreg parcursul vizionarii. Cum era de asteptat, a urmat si o continuare - REC 2 - cel putin la fel de reusita ca originalul, ba chiar si cu o extindere a mitologiei destul de originala si interesanta. In mare, subiectul este simplu: o infectie asemanatoare cu rabia izbucneste intr-un complex de apartamente, cei afectati transformandu-se intr-un soi de zombies. De aici, urmeaza nebunia.

Anul trecut, Paco Plaza a anuntat ca se mai pregatesc inca 2 filme pe aceeasi tema: REC 3 - Genesis si REC 4 - Apocalypse. De data aceasta, cei doi regizori si-au impartit frateste sarcinile - Plaza a preluat Genesis, in timp ce Balaguero se va ocupa de Apocalypse. Dupa indelungi asteptari si dupa un teaser prin luna septembrie, iata ca, in sfarsit, a fost lansat un trailer adevarat. Si, vai de mine, ce trailer! Ce carnagiu ne asteapta, dragii mei! Interesant este ca, pe langa filmarile tip POV, Plaza apeleaza de data aceasta si la cinematografie clasica, ceea ce da un aer fresh noii serii. Actiunea implica o nunta, care se va transforma intr-o baie de sange si zombies. Ce naiba sa-ti doresti mai mult de la un horror old-school? :)

Ma jos puteti viziona varianta spaniola,fara subtitrare, dar nu cred ca este nevoie de asa ceva. Imaginile vorbesc de la sine. Enjoy!

Montgras Chardonnay 2010 (Chile)

Daca doriti sa cumparati vinuri pe care sa le beti lejer, la o simpla masa de pranz, fara pretentii de complexitate, atunci va recomand sa trageti o fuga prin Kaufland. Dupa cum v-am spus deja, selectia de importuri s-a schimbat radical si puteti gasi vinuri la preturi decente, mai ales din Lumea Noua. Poate sunt si unele bombe, dar cu putin noroc, sare si iepurasul din palarie. Oricum, repet, lasati acasa asteptarile marete; vrajeala merge doar daca veti cauta vinuri usoare si necomplicate. Cum este si cazul acestui Chardonnay chilian, produs de Montgras.

Din cate se mentioneaza pe site-ul producatorului, vinul e obtinut cu ajutorul drojdiilor naturale, nevazand baricul, ci doar cuvele de inox. Intr-adevar, chiar daca vinul scoate fructul in fata, tinde sa nu exagereze si are un profil destul de retinut.

Culoare galben-pai stralucitoare. Nas cu note puternice de ananas, pepene, banane si citrice. Gustativ, vinul se prezinta simplu, destul de rotund, cu o usoara nuanta cremoasa. Fructele tropicale isi fac simtita din nou prezenta, dar totul se termina destul de rapid si fara complicatii. Aciditatea este medie, bine integrata si ansamblul este binisor echilibrat. Va recomand sa-l incercati usor racit, alcool-ul iese din peisaj la temperaturi mai ridicate.

Proaspat, usor de baut si ok pentru banii ceruti - 19 lei/sticla. Este un vin care iti ofera doar cat trebuie, in suma respectiva. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Obsesia numita concept

Urmarind comentariile la ultima poveste marca Pivnicer, am remarcat aducerea in discutie a unei mai vechi probleme ce macina pe multi de pe la noi - conceptul din spatele unor vinuri.

Cum bine remarca George, aceasta obsesie para a fi mai mult infipta in capul nostru mioritic. Si intreb: de ce? Cat de important este un concept din spatele unui vin? De ce ar trebui ca o eticheta sau un concept sa ne influenteze decizia de a cumpara sau nu produsul cu pricina? Vi se pare normala o astfel de abordare? Nu ar trebui sa primeze calitatea produsului aflat in sticla? Pana la urma ce cumparam: o eticheta sau un vin?

Dupa cum va puteti da probabil seama, eu nu prea dau doi bani pe etichete si concepte, sau mai stiu eu ce inflorituri de marketing. Pe mine ma intereseaza strict ce se afla in sticla. Nu sunt impotriva acestui tip de "convertire" a publicului, doar ca nu-mi pasa de prezenta lui. Vinurile de Bordeaux sau mai stiu eu din ce regiuni celebre, aproape toate au cele mai simple etichete de pe lumea asta. Nu e nevoie de cine stie ce desene, titluri latinesti, povesti lacrimogene. Nu, continutul vorbeste de la sine, iar imaginea s-a format in zeci, chiar sute de ani, nu prin eticheta, ci prin calitate, traditie, legenda si alti factori. Ce-ar fi sa nu ma apropii de Chateau Le Gay, pentru ca un anume cuvant are o oarecare conotatie? :))

Da, Karakter suna ca naiba si de-a dreptul haios, dar asta ar trebui sa ne faca sa nu incercam vinurile? Get over it and try the fucking wine! Sa-mi explice si mie cineva minunea din spatele etichetelor pe care scrie cat roata carului: PREMIAT. Ce simplu, nu? Vreun concept special? Nu, dar astfel de vinuri se vand ca painea calda. Dar aici nu e vorba de calitate sau de concept, ci de obiceiurile consumatorului autohton, de educatia in domeniu sau, mai bine spus, de lipsa acesteia. Poate ca aici trebuie lucrat cu adevarat, in loc sa se insiste obsesiv pe etichete care mai de care mai fancy. Toti declaram ca vrem vinuri corecte la un pret corect, dar ne intereseaza mai mult ca nu stiu ce titlu nu suna cum trebuie, ca are nu stiu ce conotatii. Cand apar unele vinuri cu adevarat bune, ce facem? Hmm, stai putin ca numele gamei nu-mi place, e ceva in neregula acolo, nu se potriveste; da-l naibii de vin, eticheta e ca naiba. Pana la urma, ce anume dorim? Cred ca nici noi nu stim exact; bajbaim, asa cum o face si industria de profil.

Sunt curios daca vreun departament de marketing are o idee clara cat anume din vanzarile totale se datoreaza conceptului aflat pe eticheta. Poate cineva din interior ma poate lamuri in aceasta problema. Pana atunci, va urez sa aveti parte de lichide de calitate si nu de o imagine :)

Apollonio Valle Cupa 2004 (Italia)

Un vin care a facut ceva furori pe la noi si importat de Crama Musat (undeva pe la 46 lei/sticla). Cei de la vinul.ro i-au acordat vreo 92 de puncte, are si o medalie de aur la Bruxelles 2010. In consecinta, ma cam asteptam la ceva facut special sa atraga si sa placa la prima vedere. Si nu m-am inselat. Un cupaj fifty-fifty de Primitivo si Negroamaro. Nu in ultimul rand, ii multumesc lui George pentru amabilitatea de a imparti licoarea cu mine :)

Culoare: rubiniu intens, fara semne de maturitate.

Nas: foarte intens, multa ciocolata, coacaze, ierburi aromate si cirese negre. Exista si note pamantoase, cerneloase si usor amarui, amprenta soiului Negroamaro. Lemn bine integrat in peisaj.

Gust: atac sustinut, dulceag, aproape cu o senzatie de licoros. Vinul este plin, concentrat, dens. Din nou, coacaze, si multe cirese negre bine coapte. Din fericire pentru mine, spre final devine proaspat, sustinut de o aciditate buna si tanini foarte fini. Post-gust tonic, delicios si mediu. Alcool extrem de bine integrat (14,5%).

Acest Apollonio este un vin cat se poate de modern, facut parca pentru a castiga medalii pe la concursurile cu staif. Totusi, reuseste sa aiba ceva in plus fata de cele mai multe exemple din Lumea Noua, la banii astia. Are si un evident touch de Lumea Veche, plus un strop de personalitate, ceea ce-l salveaza de la a deveni complet neinteresant in ochii mei. Si, pentru a fi carcotas pana la capat, nu m-a incantat acea dulceata initiala din gust :) Dar, per ansamblu, trebuie sa recunosc ca este unul dintre cupajele mai reusite si mai interesante incercate pana in 50 de lei.

Savanha Sun Sauvignon Blanc 2011 - Spier (Africa de Sud)

Sticla achizitionata din acelasi Kaufland, unde selectia de vinuri s-a schimbat dramatic, as putea spune. Foarte multe importuri, mai ales pe filiera germana, la preturi destul de mici. Nu trebuie sa va asteptati la nume mari, dar cred ca se poate pescui ceva interesant de pe acolo.

Acest Sauvignon sud-african ofera exact ce te-ai astepta de la un vin de Lume Noua, la 20 de lei. Destul de corect, cu fruct bine copt, dar si o usoara senzatie artificiala. Nas ok, cu mult kiwi, ardei gras si senzatii ierboase. Gustativ, atacul initial este usor dulceag, fructe exotice bine coapte si ceva mar verde. Cred ca e si ceva zahar pe acolo, de aici si senzatia de artificial mai sus amintita. Aciditatea este buna si ofera o tenta crocanta la final. Bineinteles, ca la orice vin la pretul asta, structura este cea care lipseste. Ca si in cazul Riesling-ului de la Prum, mijlocul este inexistent, iar finalul este abrupt. De post-gust nu prea am ce aminti, deoarece iti trebuie multa imaginatie sa poti detecta ceva.

Baubil, neinteresant, fara defecte tehnice foarte mari, pret mic, tipic pentru Lumea Noua.