Este Petrus cel mai scump vin rosu din lume?

Dupa umila mea parere, nu.

Ideea acestui subiect mi-a venit citind un articol destul de interesant, aparut in revista Forbes Romania. Materialul se intituleaza: "Cu cine imparte gloria cel mai scump vin rosu din lume?" si ne prezinta informatii detaliate despre Petrus si unul dintre vecinii sai de seama, Chateau Le Bon Pasteur. Daca nu ati auzit acest nume pana acum, va spun doar atat: se afla in proprietatea lui Michel Rolland.

Dupa cum spuneam, per total articolul este bine scris si destul de stufos despre cele 2 proprietati. Totusi, am depistat unele informatii nu foarte bine documentate si pe care voi incerca sa le notez punctual cu aceasta ocazie. Nu sunt multe dar, tinand cont ca e vorba de Forbes, ma asteptam la o informare ceva mai sustinuta in anumite privinte. Chiar daca nu esti un mare cunoscator, nu ai cum sa nu poti obtine tot ceea ce te intereseaza. Ne aflam in era Google, dragii mei, ce naiba!

Voi incepe cu titlul articolului, cel care contine sintagma "cel mai scump vin rosu din lume". Oare asa sa fie? Petrus se afla, intr-adevar, in topul celor mai scumpe vinuri din lume dar, din cate stiam eu, NU este cel mai scump. Un singur exemplu imi vine imediat in minte: Romanee-Conti de la DRC. Un vin produs in cantitati mult mai mici decat Petrus si, probabil, cel mai exclusivist din cate exista. Nu cred sa existe pe piata o sticla din acest lichid, care sa coboare sub 3000 de euro. Si, atentie, se ajunge la aceste preturi cam in fiecare an, in timp ce la Petrus doar pentru anumite recolte. Nici chiar in cadrul licitatiilor, Petrus nu ajunge pe cele mai inalte culmi ale pretului. Sunt cazuri cand si Le Pin, un alt vin ultra-exclusivist din Pomerol, se da pe bani mai multi. In plus, treaba cu "cel mai scump vin" este relativa si tine de foarte multi factori.

Trecem mai departe...

"Făcând turul proprietății de doar șapte hectare..."

- Petrus nu detine 7 ha de vie, ci in jur de 11,5 ha. S-a ajuns la aceasta suprafata in urma achizitiei, in 1969, a circa 5 ha de la vecinul Chateau Gazin.

"Până în prezent, argila albastră rămâne elementul care individualizează cele 30.000 de sticle produse anual..."

- adevarat ca argila albastra este un element de individualitate al acestei proprietati. Totusi, multi specialisti sunt de parere ca altceva este cu adevarat definitoriu pentru calitatile unice (zic unii) ale vinului produs aici: o mare cantitate de fier aflata adanc sub stratul argilos, asa-numitul crasse de fer. Acest element mai poate fi gasit si la alte proprietati din jur dar aici, la Petrus, se fla in cantitatile cele mai mari.

"E foarte frustrant pentru noi“, explică gazda noastră. „Muncim zi-lumină pentru acest vin, iar undeva în lume sunt persoane care cumpără lăzi întregi pentru investiții și nu beau nici măcar o picătură“

- asta nu are legatura cu autoarea articolului dar intalnesc si la Petrus aceeasi aura de "naivitate" cand vine vorba de preturi. Acelasi tip de reactie l-am observat si la baietii de la Screaming Eagle, atunci cand al lor SB a inceput sa fie revandut la preturi astonomice pe piata. Ori e pura naivitate, ori e vrajeala ieftina.

Dupa care se trece la Bon Pasteur, unde putem afla multe chestii interesante despre cum se face vinul acolo. Un singur citat mi-a atras atentia:

„Anul trecut, am vândut mai bine de 800 de sticle de Château Le Bon Pasteur“, povestește Cristian Preotu de la „Le Manoir“. Foarte mult, având în vedere că vorbim de un vin de 100 de euro sticla."

Iata ceva care nu ma mira defel. Sa vinzi 800 de sticle de Bon Pasteur cu preturi umflate made in Romania nu constituie o surpriza majora pentru mine...

In concluzie, un articol bun dar recomand ceva mai multa atentie la anumite detalii. Ca se gaseste intotdeauna un blogger carcotas de vin care se leaga de orice si de oricine :))

Sable Noble 2011 alb - M1.Crama Atelier (Romania)

S-a tot scris despre noile vinuri ale diviziei premium de la Murfatlar - Crama Atelier. Odata cu venirea lui Razvan Macici era de asteptat o schimbare puternica in viziunea de face vinuri bune aici. Iar asteptarile mi-au fost confirmate odata cu incercarea acestui cupaj alb - SB, Pinot Gris, Chardonnay si ceva Riesling Italian.

Culoare galben-auriu deschis, stralucitor. Nas intens, dominat de note florale si pepene galben. Mai apar ceva piersici, mar verde si o idee de ananas. Gustativ, avem un atac initial puternic fructat (pepene galbe si pruna alba), vinul ofera o senzatie de rotunjime si plinatate. Dupa care vin aciditatea buna si finalul citric, cu ceva aluzii condimentate, ceea ce adauga vinului o binemeritata nota de prospetime.

Am avut de-a face cu un vin care s-a prezentat exact asa cum ma asteptam. Razvan Macici nu a incercat sa reinventeze roata la inceputul aventurii sale, ci doar sa aplice know how-ul dobandit la Nederburg. Si bine a facut.

Achizitionat in urma unei oferte speciale, la 24 lei/sticla. Asta insemnand evident un best buy. Dar chiar si la 33-35 lei in magazine, este clar o cautatura buna.

Gramma Aligote 2011 - Casa Olteanu (Romania)

S-a tot scris in blogosfera despre acest nou Aligote de la Casa Olteanu, asa ca am sa trec direct in miezul problemei.

Culoare galben-pai foarte deschis, cu reflexii verzui. Nas cu aluzii florale la inceput, corcoduse verzi, fructe albe si gutuie. Dupa o vreme apar si notele vegetale plus o adiere pamantoasa. Gustativ, avem de-a face cu un vin rotund, destul de fin, echilibrat. Mere verzi, para coapta si usoare nuante citrice. Aciditate ok, final mediu dominat de note pamantoase si minerale puternice, cu o usoara senzatie salina. De fapt, acest final mineral l-am intalnit si la Feteasca Regala a aceluiasi producator. Nu stiu daca e "terroir" sau pur si simplu o drojdie care influenteaza vinurile in directia asta.

Per total, mi s-a parut un Aligote ceva mai complet decat varianta 2009, mai fin si mai bine lucrat. In plus, e bine ca la noi se mai fac si albe care nu dau copy/paste dupa variantele Lumii Noi, cele pline de fructe exotice de tot neamul. Recomandat.

O intrebare despre raportul pret-calitate

Tot auzim in stanga si in dreapta despre faimosul RPC. De-a lungul timpului, am fost un aparator fervent al conceptului dar stiti cum e: perceptiile se mai schimba uneori. Dupa ce stai si analizezi mai atent problema, iti dai seama ca ai de-a face cu un concept foarte ambiguu si care, contrar asteptarilor unora, nu este universal valabil. Ca nimic in lumea vinului, de altfel.

Nu doresc sa scriu un roman despre subiect, ci doar sa adresez o intrebare:

Este cu adevarat relevant acest RPC?

Si aici ma refer in primul rand la consumatori.

@foto credit: dreamstime.com

La Jidvei, totul este pe repede inainte

Dupa cateva momente de reflectie privind drumul care ma asteapta, am dat curs invitatiei celor de la Jidvei, pentru a petrece cateva zile la Castelul Bethlen-Haller (Cetatea de Balta). Pentru cineva din Galati, distanta dintre cele doua puncte poate fi un chin. 12 ore la dus, 12 ore la intors, probleme cu aerul conditionat in tren, tot felul de peripetii pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Dar, in cele din urma, a meritat efortul. Viata la castel se desfasoara intr-un cadru foarte idilic, domneste o liniste ce se asterne deasupra ta precum razele soarelui pe dealurile din imprejurimi. Este locul perfect pentru a-ti reincarca bateriile cu adevarat.

Impreuna cu Mona, George, Mihai si Razvan, am stat la taclale pe diverse teme, pana la ore tarzii din noapte. Dupa care am vizitat dealurile pline de vii, cramele care mai de care mai diverse, ba chiar si o "scoala de vita", in fapt o pepiniera foarte interesanta. De-a lungul acestui itinerariu, am cunoscut multi oameni pasionati, dintre cei pe care mi-i amintesc , ii mentionez aici pe: Alina Musat, Marius Cucura, Cristi Puscas, Dan Moldoveanu, Dan Corbean, Mariana Marginean, Marc Dworkin si Ioan Buia.

Trebuie spus ca Jidvei este un monstru. Peste 2.000 de ha de vita-de-vie, pasuni sau alte terenuri agricole. Exista crame la Jidvei, Blaj si Balcaciu (aici se obtin spumantele). Din cate am inteles, Marc Dworkin are in plan un alt proiect interesant pentru o crama moderna, ceva gen boutique, si cocotata pe unul dintre dealurile vizitate. Complexul de vinificatie de la Jidvei este urias. Doar daca veti intra in principala hala de fermentatie, veti putea intelege magnitudinea proiectului realizat cu ajutorul investitiilor europene. Zeci de rezervoare de inox uriase, intinse pe cateva randuri, linie complet automatizata, curatenie ca-n palma. Poti organiza un tur ciclist al cramei in hala cu pricina. Ba chiar am vazut live si mult hulitul aparat de osmoza, la Jidvei existand nu mai putin de 3 astfel de utilaje.

Dupa acest periplu, ne-am intors la castel, in pivnita caruia am fost supusi unui maraton degustativ. A trebuit sa ne luptam "doar" cu 21 de vinuri prezentate de D-l Buia, enologul si directorul cramei de la Jidvei. Nu doresc sa iau la puricat fiecare vin in parte, asa ca ma voi rezuma la a mentiona exemplele care mi-au spus ceva in cadrul degustarii. O lista completa a vinurilor incercate o puteti gasi la George.

Voi incepe cu gama Owner's Choice, adicatelea Ana si Maria. Toti au remarcat imbunatatirea calitatii la Jidvei, odata cu aceasta gama creata cu ajutorul consultantului Marc Dworkin. Feteasca Alba si Pinot Gris Maria, Chardonnay Barique Ana realizate de Marc, iar Muscat Ottonel Ana creat de Ioan Buia. Parerea mea dupa ce le-am incercat? Sunt vinuri bune, corecte, cu prospetime si care pastreaza foarte bine caracteristicile fiecarui soi in parte. Impresionante? Pentru mine nu prea, si imi mentin parerea ca pretul de retail este prea mare (in jur de 65 lei in magazine). Pur si simplu, exista exemple pe la noi care sunt la fel de bune, dar la bani mai putini. Si inca o chestie care poate suna paradoxala pentru multi. Din gama respectiva, mi-a placut cel mai mult Muscat-ul dry al d-lui Buia. Din punctul meu de vedere, este un exemplu pentru cei care se aventureaza sa vinifice in sec un soi aromat. Nas tipic dar elegant si retinut, iar gustativ reuseste sa retina caracteristicile soiului, ceea ce nu prea am intalnit la exemplele seci de Tamaioasa. Dar punctul de rezistenta este finish-ul extrem de lung si persistent, cred ca in jur de 40-45 sec.

Mergem mai departe, cu un vin din gama Tezaur SB + Feteasca Regala 2010 - elegant, retinut, cu aciditate buna. SB Barique 2011 - rotund, plin, cu mult lemn crud. Poate nu chiar pe gustul meu, dar bine facut. Ceva mai reusit decat o Feteasca Regala Barique 2011, servita inainte. Neuburger 2011 - un soi inedit si surprinzator, mieros, spicy, plin (51 g zahar/l). Pinot Gris 2009 -  inca neetichetat, cu aceleasi impresii de plinatate, multa gutuie, ceva polen si fagure de miere, aciditate foarte buna si final dominat de coaja de portocala. Riesling de Rhin 2009 - surprinzator de tipic in prima parte a evolutiei sale, petrol, mandarina, gutuie. Bine echilibrat la cele aproape 30 g zahar/l. Ce-i drept, la cateva ore dupa deschidere, vinul a devenit inexpresiv. Iar vinul serii, dupa umila mea parere, a fost un Icewine 2011, obtinut din struguri de Gewurz, culesi in noiembrie. Nas extrem de intens, condimentat, mieros si floral dar si cu ceva aluzii vegetale in spate. Extrem de baubil inca de pe acum, para coapta, coaja de portocala, o dulceata deloc cleioasa si o aciditate buna. Alcool foarte bine integrat (14%). Sunt foarte curios daca va iesi pe piata, si la ce pret. La final, ar trebui sa remarc si un spumant Romantine Extra Brut, foarte old school, unde nu conteaza intensitatea aromelor ci eleganta si austeritatea. Intr-un cadru mai restrans, D-l Buia ne-a servit si cu singurul vin rosu al casei, un cupaj 2008 de Cabernet, Merlot, Burgund, Pinot Noir dar si Feteasca Neagra, daca imi amintesc bine. De fapt, nasul mi-a amintit mult de FN, iar gustativ de PN. Un vin usor si suculent, cum ar trebui sa fie mai multe rosii de pe la noi.

Chiar daca nu am mentionat aici toate vinurile din degustare, nu inseamna ca a fost ceva in neregula cu celelalte. Din contra, chiar si cele din gamele inferioare au fost baubile, chiar daca scurte si inexpresive. Dintre noile game, nu am fost defel impresionat de Mysterium. Cu tot respectul pentru Marc si Ioan Buia, nu am dat de ceva care sa fie pe gusturile mele. Nu sunt rele, ci doar nu rezoneaza cu papilele proprii si personale.

Concluzia este simpla: daca se vrea, se poate. Potentialul este urias, investitiile facute sunt impresionante, iar "cursa" dintre Ioan Buia si Marc Dworkin nu poate fi decat benefica pentru cresterea calitatii vinurilor din portofoliu.

Domaine de la Poultiere "Tuffo" 2009 - Vouvray Sec (Franta)

Incercat la terasa Le Marche - Galati. Vinul poate fi gasit si la Vinexpert. Conditiile de servire nu au fost ideale, temperatura cam ridicata dar suspectul nostru s-a descurcat admirabil.

Culoare galben-auriu deschis si stralucitor. Nas tipic, dominat de nuante florale, fructe albe bine coapte si o puternica mineralitate, piatra de rau dansand in voie. Si-a mai facut simtita prezenta si o usoara nota reductiva, dar nimic deranjant. Corpolent in gura, rotund, cu structura sanatoasa, fructul imbinandu-se foarte bine cu mineralitatea accentuata. Note de para coapta, mar verde. Aciditate puternica si un final mediu, usor citric.

In conditii ideale, acest Vouvray mai poate rezista ani buni. Cam tot ce am incercat din aceasta zona pana acum, s-a incadrat in acelasi scenariu. Vinuri corpolente, minerale, cu structura, care nu se "destrama" nici la temperaturi ridicate. Iar pana in 10 Euro, puteti gasi nenumarate exemple de acest gen.