O incursiune in lumea lui Balla Geza

Cu ceva timp in urma, am avut ocazia sa trec in revista, la foc automat, cateva vinuri din portofoliul lui Balla Geza. Nu voi insista pe note detaliate de degustare, pentru ca George le-a surprins cum nu se poate mai bine, aici.

Voi incerca, pe scurt, sa va prezint imaginea plenara pe care mi-au lasat-o cele 5 licori. In primul rand, este de remarcat senzatia unitara pe care mi-au lasat-o exemplarele cu pricina. Exista un stil aparte in lumea lui Balla Geza, iar vinurile respective par a se incadra intr-o schema prestabilita, din care se sare foarte rar. Bineinteles, exista ceva diferente, dar acestea apar, mai degraba, in momentul in care incepi o disectie amanuntita a subiectilor. Nu veti gasi fructe cu nemiluita, gemuri sau dulceturi cleioase; totul se indreapta undeva in zona clasicului, unde structura si rabdarea sunt cuvintele de ordine. Mai toate vinurile prezinta o structura de tip monobloc, cu tanini puternici pe final si par a-ti spune: nu e chiar timpul potrivit sa ne incerci acum. Exista si o exceptie, Pinot Noir Stonewine 2009, dar aici e mai mult vorba de capacitatile soiului. Totusi, fara a avea un schelet din cale afara de bine definit, acest Pinot ofera ce nu prea ofera cele mai multe vinuri autohtone obtinute din acest soi: acel grad minim de tipicitate, pe care nu-l intalnesti neam prin Dealu Mare, de exemplu. Mai adaugam fructul light si suculent si avem ceva cat de cat interesant.

Dar autenticitatea acestor vinuri de Minis este reprezentata cel mai eficient de Burgund Mare Stonewine 2009 si Cabernet Franc 2009. Ei bine, dragii mei, m-am declarat incantat de ce am gasit in cele 2 sticle, in primul rand datorita acelui strop de personalitate care lipseste aproape cu desavarsire pe aste plaiuri mioritice. Cu toate ca nu e cine stie ce mare soi, Burgund-ul cu pricina este un vin cat se poate de serios si chiar original pe alocuri, mai ales aromatic. Despre Cab Franc, pot spune ca este cel mai reusit vin de la Geza, incercat de mine pana acum. Este un mic monstru, cu multi ani in fata si cu cei 15% alc. excelent integrati.

Cuvee Diorit 2011 nu s-a prezentat la fel de expresiv fata de cum mi s-a infatisat la Goodwine dar, in continuare, e acelasi vin care se duce usor pe gat si fara complicatii inutile. Ar mai fi de amintit si Cuvee David 2010, cel mai "comun" dintre toate, dar aflat totusi in categoria vinurilor serioase. Cu toate astea, exista o problema in acest caz; muntele de tanini de la final se revarsa ca un tavalug si nu s-a calmat nici dupa 3 zile de la destuparea sticlei. Sincer, am o banuiala ca fructul nu va rezista in timp acestui atac salbatic si e foarte posibil ca vinul sa se usuce. Gandurile mi s-au dus imediat spre Bordeaux '75, caz in care s-a intamplat acelasi lucru nefericit. Dar nu se stie niciodata cu vinul, te poate surprinde placut fix cand toate sperantele iti sunt naruite. Singura chestie usor negativa pe care as semnala-o ar fi o caracteristica oarecum comuna a vinurilor incercate: finalul nu este atat de persistent si expresiv, mai ales la banii ceruti. Exceptia este tot Cab Franc-ul, care mi s-a parut si cel mai complet exemplar dintre toate.

In concluzie, ma bucura faptul ca in aceasta zona a tarii, se incearca o delimitare fata de marea masa a vinurilor produse in alte parti. Exista acel strop de autenticitate si personalitate, care sa aduca un interes in plus celui care se aventureaza in aceasta lume.