Babeasca Neagra la raport

duminică, 19 ianuarie 2014

Zilele trecute, am avut onoarea de a participa la o premiera nationala, mondiala si galactica in peisajul vinului de oriunde: o degustare de Babeasca Neagra, organizata de George, a carui obsesie pentru acest soi s-a materializat in cele din urma. Detalii despre istoria acestui soi neaos, trecut prea des cu vederea la noi, puteti vizualiza tot la George. Ma pot lauda ca am avut si eu o neinsemnata contributie la acest eveniment, si anume o sticla de La Sapata 2012 (Crama Delta Dunarii). Si care, surpriza sau nu, s-a dovedit la final a fi si cel mai apreciat si prezent vin in topurile participantilor. Initial, s-a intentionat a fi o degustare la vedere dar, ulterior, s-a nascut ideea de a incerca vinurile in orb. Nu neaparat din ratiuni iluzorii de obiectivitate, ci mai degraba ca un exercitiu distractiv. Si distractiv a fost, parol. Pe aceasta cale, va anunt ca subsemnatul si posesorul acestui blog, a apelat pentru prima oara la punctaje, pentru a delimita ceva mai clar castigatorii la final. Nu, puteti sta linistiti, nu voi nota vinurile incercate de acum incolo si nu mi-am schimbat cu nimic optica in aceasta problema. Totul a fost in numele distractiei si al unui simt mai practic, si doar pentru astfel de cazuri, nimic mai mult.

Nu voi insista pe note de degustare, ci voi incerca sa creionez cateva concluzii generale privind vinurile participante. Care, a propos, au fost urmatoarele, in ordinea intrarii in concurs:

1. Casa Panciu 2011
2. La Sapata 2012 - Crama Delta Dunarii
3. Arezan 2012 - M1
4. Glia 2009 - Senator Focsani
5. Hereditas 2010 - Senator Focsani
6. Nicoresti 2009
7. Rara Neagra 2011 - Purcari

Uitandu-ma pe notele personale de degustare, pot spune ca, in mare parte, vinurile s-au aflat la un nivel de calitate oarecum apropiat, fara derapaje masive. Diferentele au fost facute de mici detalii si asta doar daca le iei puternic la analizat. Punctajele personale s-au aflat in plaja 78-84, 78 primind si cel mai slab vin al serii, cel de la Nicoresti. Nu au fost defecte majore, ci doar o sticla iesita din forma, pentru ca vinul a fost baubil dar destul de confuz si trivial. Se pare ca exista ceva variatii in acest caz, deoarece am nimerit si variante mai reusite ale aceleiasi Babesti. Am avut punctaje similare la unele vinuri, asa ca decizia finala a trebuit sa fie luata pe loc, fara prea mult timp de gandire.

Clasamentul final, propriu si personal, s-a prezentat cam asa: 1. La Sapata; 2. Rara Neagra de Purcari; 3. Arezan. Punctajele au fost asemenatoare pentru cele 3 probe, diferentele fiind facute pe criterii cat se poate de subiective. La Sapata mi s-a parut cel mai bine inchegat exemplar dintre toate, cu un profil mai inchis si mai sobru, cu note spicy si pamantoase, plus o alura compacta si precisa. Rara Neagra a fost surprinzator de bine inchegata, suculenta si interesanta per total. Arezan este un vin reusit, foarte bine lucrat si chiar rafinat, daca e sa fiu drept. Problema e ca notele lemnoase se simt cam tare si ca, la acel moment, mi s-a parut mult prea lucrat, prea cremos si cam machiat.

Surpiza serii, cel putin pentru unii, a fost Babeasca de la Crama Panciu, o varianta demisec, si care la banii ceruti pe ea, este un vin chiar ok. Problema este ca mi s-a parut un lichid comun, care poate fi confundat oricand cu un Merlot, de exemplu, si cu aburi de alcool care ies cam puternic din corp. In rest, dupa cum va spuneam, poate trece drept un vin baubil si ok. Votul popular a plasat-o pe locul 2 la final, o stare de fapt care nu m-a mirat defel. Babestile de la Senator s-au prezentat bine si foarte asemanatoare ca profil aromatic. As putea spune ca au fost si cele mai apropiate de ideea mea de Babeasca, vinuri light, suculente si foarte baubile. Diferenta a fost facuta de finalul usor amarui si nu din cale afara de expresiv.

Dar toate acestea sunt doar detalii izvorate din mintea analitica a unui maniac si care, pentru cei mai multi, nu conteaza atat de mult. Ce conteaza cu adevarat este ca, atat cat se produce pe la noi, Babeasca Neagra este un soi cu potential de mai bine si ca este nevoie de astfel de vinuri usoare, vesele si lipsite de pretentii exagerate. Mi-as dori sa apara mai multe exemple pe rafturile noastre si, in viitor, sa putem spune ca acest soi ne poate reprezenta cu succes si pe afara, unde se cauta din ce in ce mai mult autenticitatea si amprenta originala data de locul de origine. Iar la aceste capitole, imi mentin parerea ca Babeasca are mai multe sanse de reusita decat Feteasca Neagra. Chiar si numai 6 exemplare au demonstrat ca exista o anumita unitate de exprimare si ca, lasata sa se manifeste in voie, Babeasca poate da rezultate mai mult decat satisfacatoare. Trebuie doar vointa si o dorinta mai mare din partea publicului de a incerca astfel de vinuri. Asa ca, nu dati bir cu fugitii atunci cand vedeti la raft asa ceva. Lasati curiozitatea sa puna stapanire pe voi si s-ar putea sa aveti surprize din cele mai placute. Si mai putine batai de cap decat in cazul mai sus-amintitei Fetesti...

sursa: lucruribune.blogspot,com



2 comentarii:

George Iancu spunea...

Foarte interesanta ideea cu degustare comparativa de Babeasca. Chiar este adevarat ca Rara Neagra este Babeasca din Moldova? La Goodwine am intrebat pe cineva de la Purcari si s-a cam suparat.
Imi poti spune te rog de unde pot cumpara Babeasca La Sapata?

Ciprian spunea...

George, multam pt comentariu. Se supara degeaba moldovenii, Rara este denumirea lor pt Babeasca, vorbim de acelasi soi aici. Cat priveste Sapata, incearca s-o detectezi online, cu toate ca preturile variaza destul de mult.

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp