Origini Cabernet Sauvignon 2011 - Budureasca (Romania)

miercuri, 22 ianuarie 2014

Alaturi de Shiraz din aceeasi gama, acest Cab mi-a atras atentia intr-un mod placut la Goodwine. Asa ca am zis sa-l incerc si in confortul propriului barlog. Zis si facut. Iata si scurtele impresii rezultate.

Inca de la turnarea in pahar, iti dai seama ca vei avea de-a face cu un mic monstru. Culoare rubiniu-inchis, opac, aproape negru. Nasul este intens si tradeaza initial contactul prelungit cu lemnul: vanilie, condimente si multa ciocolata. Dupa care vine un tavalug de fructe de padure, condus de coacaze si afine, plus visina putreda. La un moment dat, rasar si ceva impresii de ardei gras, dar la un nivel foarte timid. Gustativ, se continua linia nasului, fructul foarte bine copt este vioara intai; vinul poate fi vazut drept o mica bomba de fruct, dar nu e chiar unul dintre multele exemple obositoare. Are suculenta, densitate, este expansiv dar, in acelasi timp beneficiaza si de o aciditate foarte buna si o intepatura de tanini catifelati si bine copti. Finalul este mediu si dominat de aceleasi fructe de padure si condimente.

In concluzie, un Cab in stil New World, sexy si cremos, dar si cu un dram de prospetime care il salveaza de la a fi inca un vin ultra plictisitor pentru ale mele papile. Nu sunt un fan al stilului, dar exemplarul de mai sus este bine facut si frumos lucrat. Daca va place Hyperion de la Halewood, atunci il puteti incerca si pe acesta cu incredere. Stilistic vorbind, sunt destul de asemantoare.


3 comentarii:

Dan spunea...

Si Shiraz-ul de la ei e asemanator cu cel de la Halewood si mi s-am parut un pic peste Neptunus (?!?!) dupa gusturile mele...si parca mai ieftin.
La capitolul New World, Budureasca e "the real thing". Din cauza de "flying winemaker" probabil..:D

Ciprian spunea...

yep, dupa mine e peste Neptunus, are o precizie in plus; australianul stie ce si cum sa faca acolo :D

Anonim spunea...

Salutare, imi cer scuze ca sunt un profan, as dori daca vreti si puteti, sa-mi recomandati niste vinuri bune pentru o nunta.
Imi doresc ca vinurile sa fie bune si la un pret acceptabil, imi doresc pentru peste, sarmale, carne (probabil de porc), mai mentionez ca o parte din inviati vor fi straini (englezi, spanioli etc). Ce-mi recomandati ? As vrea sa le cumpar de aici, mi le aduce direct la restaurant, se pate vedea cam ce vinuri au in pachete si, din cat am observat, ar ami avea si alte tipuri care nu sunt incluse acolo ci le au in magazin sau ceva asemanator : http://www.bauturi-evenimente.ro/pachete-bauturi/pachete-evenimente/ (sper sa nu se considere reclama, puteti sa nu puneti link-ul daca va deranjeaza, va rog sa ma ajutati, daca doriti, in legatura cu ce vin sa cumpar...si aici ma refer si la spumant) Multumesc.

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp