Dupa cum v-am tot mentionat in trecut, vinurile albe de Bordeaux (mai ales cele din zona Entre-deux-Mers) sunt foarte des trecute cu privirea. Este o situatie oarecum nedreapta, dar nu e un caz singular in lumea vinului. Preturile sunt inca destul de jos, cu exceptia albelor de Graves, si mai ales ale unor case producatoare cu pedigree. In rest, rpc-ul este de la foarte bun in sus, iar pentru o masa simpla de zi cu zi, aceste exemplare reprezinta o alternativa foarte inspirata. Si in cazul Darzac, cupajul este unul clasic pentru aceasta zona: Sauvignon Blanc, Semillon, Muscadelle. Din cate se pare, este aruncat in joc si un 5% de Sauvignon Gris.
Culoare galben-pai, cu irizatii verzui. Pentru un vin ieftin, nasul este chiar intrigant. Initial, narile iti sunt lovite in plin de un melanj parfumat si exotic, destul de ciudat si de greu de apucat: note florale puternice (ceva in genul crinilor si ceva soc), mixate cu aluzii de mango si ananas. Partea exotica se cam termina in acest stadiu, deoarece vinul vireaza imediat catre nuante puternic vegetale-minerale-leguminoase. Un mix foarte interesant si destul de original, parol. Si mai interesant este ca intregul ansamblu nu lasa impresia de artificial si de drojdii selectionate de cine stie ce neam. Totul curge natural si nefortat, impresia de confectionat nu prea apare aici. Gustativ, avem de-a face cu un corp mediu, fruct bine copt in mijloc si destul de expresiv; aciditatea este puternica dar bine integrata in peisaj, iar finalul scurt-mediu este dominat de impresii tonice de grapefruit, dublate de note minerale.
Acest Darzac este surprinzator de bine facut si are unele momente in care isi lasa o amprenta particulara asupra simturilor. Pentru 20 lei (Lidl) este o mica afacere.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu