Feteasca Neagra Special Reserve 2004 - Halewood (Romania)

Acesta cred ca a fost unul dintre cele mai neasteptat de placute episoade, din serialul de mare angajament: "Jurassic Billa Park". Toate aceste descoperiri din ultima vreme mi-au redeschis un sertar de mult inchis al amintirilor. Mai exact, in fata rafturilor din Billa m-am simtit exact ca in perioada studentiei, atunci cand am trecut printr-un stadiu de practica arheologica. De fapt, acest moment a fost unul crucial pentru dezvoltarea obsesiei personale pentru vinuri, intamplarea facand ca sa-mi expun talentele de sapator intr-un areal cum nu se putea mai nimerit: Pietroasele. Iar acum, ma incearca aceleasi sentimente ca si atunci, in special bucuria nevinovata si sincera atunci cand varful harletului tau se poticneste intr-o relicva din timpuri stravechi. Dar destul cu melancolia, haideti sa va spun cateva impresii despre o alta relicva, de data asta oenologica. Aceasta Feteasca Neagra nu are semnatura Aureliei Visinescu pe contra-eticheta, dar perioada in care a fost facuta ma indeamna sa cred ca a fost realizata cu ajutorul ei.

Culoare rubiniu surprinzator de intens, cu o pronuntata bordura caramizie. Imediat dupa deschidere, vinul este cam timid in nas, notele de fruct matur fiind vioara intai. Visine zaharisite, aluzii tomnatice, ceva ciuperci. Inspiratia de moment m-a determinat sa supun vinul unei aerari lente la sticla iar peste 1 ora, minunea s-a produs. Motoarele acestei Fetesti au fost turate la maxim si vinul a etalat un nas foarte interesant si intens, cu multa pruna proaspata si afumata, cirese negre, trufe, plus o intreaga armata de condimente uscate (cuisoare, scortisoara, piper). Fix ca un boxer revenit din pumni. Gustativ, fructele rosii usor dulcege fac legea, aciditatea este la cote inalte, iar un rest de tanin vine si completeaza un tablou care m-a facut sa zambesc satisfacut. Final mediu, suculent si condimentat. Vitalitatea si prospetimea acestui vin m-au luat pe nepregatite, mai ales daca tin cont de conditiile obscure de achizitie si, cel mai probabil, de stocare.

Sunt convins ca si restul de zahar a ajutat la pastrarea in viata a sticlei in cauza. Dar, totusi, nu poate fi vorba doar de asta. Pana la urma, trebuie sa fie acea alchimie misterioasa a vinului, in fata careia ramanem usor blocati de foarte multe ori. Plus alinierea favorabila a planetelor, norocul chior sau cum doriti sa-i mai spuneti. Experimentul va continua, obsesia e mai puternica decat ratiunea in cazul meu :D