Chateau Lagrange 1989 - St. Julien GCC (Franta)

O noua degustare organizata impreuna cu George. O noua ocazie de a incerca diverse lichide ce zac prin micile noastre "colectii" de apartament. In total au fost 3 vinuri, dintre care je-ul meu propriu si personal a pus la bataie si acest exemplar achizitionat acum cateva luni, din Belgia. Despre celelalte 2 vinuri voi reveni cu impresii, cat de curand.

1989 a fost un an special in Bordeaux, marcat de temperaturi foarte ridicate. De fapt, impreuna cu 1990, aceste doua recolte sunt considerate printre cele mai "fierbinti", in epoca moderna a zonei cel putin. Dar 1989 a reprezentat si anul in care Europa a asistat la zguduirea din temelii a sistemului comunist. Pentru unii a fost mai bine, pentru altii nu chiar. Depinde din ce parte a baricadei privesti lucrurile. Dar nu e intentia mea sa fac o analiza a acelor evenimente, asa ca voi trece direct la trairile ce mi le-a provocat acest Chateau Lagrange.

Printre altele, odata cu recolta 1989, Lagrange a renascut din propria cenusa. Ridicata la rangul de 3eme grand cru classe in 1855, aceasta imensa proprietate s-a comportat cel putin mediocru in deceniile trecute, neridicandu-se la nivelul de calitate asteptat. In anii recenti, lucrurile s-au schimbat dramatic si Lagrange se poate lauda acum ca produce vinuri demne de clasificarea din care face parte.

Primul pas: dopul. Stare excelenta, urme de scurgere neingrijoratoare.

Culoare: de cum am turnat vinul in pahar, mi-am dat seama ca voi avea parte de un mic monstru. Rubiniu inchis, surprinzator de sanatos, cu o aproape imperceptibila bordura caramizie. Oioi, asta este un vin care a ajuns la venerabila varsta de 22 de ani? Ma mai uit o data pe eticheta. Se pare ca da, scrie negru pe alb: 1989.

Nas: tinerete, tinerete! Ok, exista si urme de maturitate, dar in stadiu incipient. Tone de coacaze (gem), afine, visine, tabac, piele, senzatii afumate, ierburi aromate, chiar si o vaga impresie de asfalt. Vai de capul meu, imi zic. Daca ai mirosi vinul asta in orb, nu i-ai da mai mult de 6-7 ani. Cu siguranta, asa ceva ar pune in incurcatura pe multi.

Gust: atac agresiv, plin de fruct, aceleasi coacaze in rolul dirijorului; dar, asa cum ii sta bine oricarui bordolez de rasa, incepand din mijloc, totul se linisteste treptat. Note elegante de visine, tabac, putin pamant, aciditate killer, tanini prezenti inca la datorie. Post-gustul lung o vireaza din nou catre note intense de dulceturi, condimente si alte minunatii. Structura vinului este aproape perfecta, toate vin in ordinea care trebuie. Delicios de-a dreptul.

Si acum, cateva note suplimentare:

- in primul rand, m-am grabit cu dragutul de Lagrange. O sa ma credeti nebun dar vinul, la cei 22 de ani, inca nu si-a atins apogeul. Are o structura care-i permite sa evolueze inca cel putin 5 ani de acum incolo.

- a trebuit sa avem mare grija la temperatura de servire. A mers de minune ceva mai rece, deoarece la temperaturi mai mari, volatilii isi cam faceau de cap. Nu mai zic de nevoia imperioasa de carafare. Ca fapt divers, cand am turnat prima oara vinul in pahar, ne-a intampinat un munte de tanini. Dupa vreo 2 ore, s-a mai domolit si a ramas la acelasi nivel pe tot parcursul ritualului. Batranei din acestia sa tot bei...

- prin 1998, tovarasul Parker a notat Lagrange 1989 cu doar 75 pct! Nu stiu ce s-a intamplat acolo, dar banuiesc ca Parker a avut ori o sticla cu probleme, ori a prins vinul intr-un stadiu de adormire si neintegrat cum trebuie. In schimb, o sursa mult mai buna de recenzii a fost, ca de obicei, cellartracker. Si asta ma face sa ajung la chestiunea pretului. Aceasta sticla m-a costat 48 Euro. Mult, vor zice unii. Mult in comparatie cu ce? Bordeaux '89 se poate gasi la preturi mult mai mari, de aceea am fost putin mirat cand l-am ochit in lista. Si dupa ce am dat de nota lui Parker, mi-a picat fisa: oare asta sa fie, de fapt, cauza acestui pret foarte bun? Posibil, de ce nu?

De fapt, la ce imi pun atatea probleme? Cred ca voi mai lua vreo 2 sticle in viitorul apropiat.  Sa fie primit!

Va urma