Degustarea s-a desfasurat in cadrul restaurantului Rossetya, un stabiliment foarte interesant, cu oameni pasionati, priceputi si cu un meniu surprinzator de divers. Printre altele, am incercat un curcan tirolez cu mure de mare exceptie. In special sosul din telemea, smantana si cognac a fost divin. Dar, cum spune o vorba din batrani de pe la noi: macarea-i fudulie, bautura-i temelie. Deci, sa purcedem la impresiile lasate de vinurile celor de la Davino, acest far calauzitor al celor care aspira la vinuri bune si scumpe in asta tarisoara. Bine, una e sa aspiri si alta e sa ajungi la performantele calitative ale respectivilor.
Seara a inceput, cum se putea altfel, cu o degustare de...bere. Ne-au fost prezentate 3 game ale unui producator londonez de mare angajament: Fuller's. Maestrul de ceremonii a fost chiar un englez get-beget, Martin Dixon, directorul de vanzari al unui nou magazin de specialitate deschis de curand in Bucuresti: The Real Beer shop. Berile au fost superbe, dar momentul de maxima intensitate l-a reprezentat un Vintage Ale veritabil, atentie, din anul 2000! Da, ati citit bine, nu e nici o gluma, se fac si beri de genul asta. O minunatie de bere, atat va spun.
A urmat primul suspect din lumea vinului: Revelatio. Anii: 2011, 2010, 2009 si 2008. Nu voi insista pe note de degustare, ma voi rezuma doar la o privire de ansamblu a celor 4 vinuri incercate. In primul rand, am observat un lucru interesant: toti cei 4 reprezentanti au o linie comuna, atat gustativ cat si structural. Poate doar 2011 este ceva mai modern ca stil, cu fruct foarte intens dar, ca si impresie generala, are destul potential cat sa ajunga la nivelul celorlalti. Toate au intensitate, o adancime a gustului pe care, sincer, n-am mai intalnit-o la alte vinuri albe romanesti. Sunt precise ca un laser in exprimare, au cap, mijloc si coada, alcool foarte bine integrat, ba chiar dau si o impresie de taninozitate. Intr-un cuvant: serioase. Preferatii mei au fost 2009 si 2008. Vinuri complexe, care au inceput sa-si dezvolte arome secundare odata cu trecerea timpului. 2009 mi se pare cel mai precis in acest moment, un adevarat monstru monolitic, rezistent si la cele mai vitrege conditii. De fapt, toate exemplarele s-au comportat excelent chiar si la temperaturi mai inalte. Surpriza cea mare a venit din parte lui 2008 care, la inceputul serii a fost mai timid dar, dupa vreo 3 ore, s-a deschis minunat intr-o simfonie florala de invidiat si a tinut-o asa pana l-am dat gata definitiv. Pacat ca aceste vinuri nu se mai gasesc pe piata, dar nu disperati; atat 2010 cat si 2011 au destul potential de dezvoltare, sunt acolo sus si gata de lupta. In concluzie, Revelatio chiar a fost o revelatie pentru mine. Iar eu sunt foarte greu de impresionat, mai ales de catre vinurile romanesti.
Daca Revelatio a fost o incantare, nu acelasi lucru il pot spune si despre Domaine Ceptura Rouge. Dupa demonstratia de putere afisata de albe, ma asteptam ca rosiile sa se ridice macar la acelasi nivel. Din pacate, nu prea a fost asa, fiind chiar dezamagit de unele performante in acest departament. Am trecut prin toata gama, incepand cu 2004 si terminand cu 2009. De fapt, istoria Ceptura Rouge poate fi impartita in 2 faze distincte: 2004-2006 si 2007-2009. Vinurile din prima perioada au fost oarecum dezamagitoare, s-a simtit ca nu au fost gandite pentru o invechire nici macar pe termen mediu. Sunt foarte evoluate, mai ales 2004 si 2005. Sunt inca baubile, nu zic nu, dar lipsa unei structuri sanatoase le-a fost fatala, parand a fi imbatranite inainte de vreme si intr-un ritm foarte accelerat. Mai au inca putin fruct, dar taninurile sunt duse cam de multisor, aciditatea e mare iar senzatia de fragilitatea e cea care domina. 2006 este ceva mai bine inchegat, inca se tine binisor dar nu cred ca minunea va dura multa vreme, este la inceputul pantei descendente. Mai degraba am fost surprins de 2005, un vin ok tinand cont de conditiile mizere ale anului respectiv, mai ales in Dealu Mare. Incepand cu 2007, se observa o evolutie pozitiva in filozofia producatorului dar, totusi, am simtit ca ceva lipseste in continuare. 2007 a fost cea mai mare dezamagire pentru mine, un vin care pare ratacit intr-un tunel intunecat si spera ca intr-o zi sa vada lumina de la capatul lui. Destul de inexpresiv in nas, dar mai ales gustativ, cu o mare gaura in mijloc, tranzitia de la inceput pana la final realizandu-se in 2 timpi si 3 miscari. Nu prea imi dau seama daca trece printr-o perioada "dumb" sau, pur si simplu, e un vin "impuscat" inainte de vreme. 2008 si 2009 au multe elemente comune, notele de baric sunt inca dominante, fructul bine copt iese in evidenta, sunt bine rotunjite, baubile, chiar sexoase pe alocuri. E un stil ceva mai modern, cu taninuri foarte coapte si deja aproape complet integrate. Tocmai de aceea sunt sceptic in privinta potentialului de invechire si in aceste cazuri. Vorbim evident de bestii diferite dar tare imi este ca vor avea aceeasi soarta ca si celelalte si ca, la un moment dat, vor sucomba brusc si fara avertisment. In contextul pretului cerut pe aceste vinuri, ma asteptam la ceva mai multa personalitate si structura, mai mult zvac. Pana la urma, gasesc oceane de vin pe acest stil, dar la cel putin jumatate de pret. Deci, daca totusi sunteti interesati sa incercati ceva din aceasta gama, va recomand 2008 si, mai ales, 2009.
Ca o concluzie generala, albul a batut rosul in acea seara de noiembrie, chiar la pas as putea spune. Dupa acest festin, discutiile s-au prelungit pana tarziu in noapte, dupa cum a devenit obiceiul in astfel de cazuri. Multumesc inca odata lui George Moisescu pentru sansa acordata, a fost o seara excelenta, in compania unor oameni de calitate si a unor vinuri pe masura.
