La Cetate Pinot Noir 2004 - Crama Oprisor Carl Reh (Romania)

Una dintre problemele arzatoare in randul pasionatilor de vin din SUA este daca se poate produce un Pinot Noir decent sub 20 de dolari. Dragii mei americani, aici! aici!, in Romania! :) Nu se produce cel mai complex Pinot de pe planeta, dar chiar puteti gasi ceva decent sub palierul de pret mentionat.

Acest Pinot Noir La Cetate, produs la Oprisor, tot lancezea de vreo 3 ani prin mica mea adunatura de vinuri; asa ca m-am hotarat intr-un final sa-i dau cep. Retez capisonul si prima surpriza neplacuta imi sare in ochisori: infime urme de lichid pe marginea dopului. Hopa, imi spun, stai sa vezi ca n-am noroc de data aceasta. Scot dopul care iese destul de usor, semn cam nasol. Bineinteles, de ce mi-a fost frica n-am scapat - urme clare de scurgere pe langa dop (vezi foto stanga sus). Miros imediat si, din fericire, nu depistez urme evidente de oxidare. Dupa vreo 10 minute, nu mai rezist si torn putin in pahar sa vad ce si cum. Culoare rosie-caramizie lipsita de intensitate, de obicei semn de maturitate destul de avansata. Mirosul complet inexpresiv, nimic notabil. Iau o gura si iar nimic demn de remarcat; gust plat de vin mort si ingropat, o aciditate ridicata dar culmea, cu o structura taninoasa ferma. Damn! Not my lucky day, I guess...

Totusi, cum speranta moare ultima, imi zic sa-l las sa respire sanatos, poate-poate. Ceea ce a urmat in continuare mi-a demonstrat ca este esential sa nu renuntati niciodata la un vin care porneste cu stangul; decat daca are vreun defect de dop, bineinteles. Dupa circa 1 ora de respiro, torn iar in pahar si deja apar primele semne pozitive. Culoarea este ceva mai intensa, nasul are note de fragi, capsuni si alte fructe rosii. Gustul este ceva mai inchegat dar, in continuare, destul de timid in arome; post-gust aproape inexistent si final scurt. Taninii inca sunt acolo, la fel si aciditatea. OK, insist eu, hai ca poti mai mult, stiu eu ca poti mai mult!

Dupa vreo 2 ore si jumatate, torn in pahar si voila! Culoare rubinie sanatoasa, nu foarte intensa (ceva normal cand vorbim de Pinot Noir). Duc paharul la nas cu nerabdare si, in sfaaarsit, ceva demn de remarcat. Fanii vinurilor din Lumea Noua sa dea un pas inapoi. E vremea unui Pinot cu un nas clasic, Old World pana in maduva oaselor. Pe langa subtile nuante de stejar, ma loveste un puternic miros de pamant. Yes, babyyy! In sfarsit, ceva care se plimba pe aleea mea. Pentru cateva secunde, m-am lasat transportat in mijlocul viilor de la Oprisor, stand in genunchi si adulmecand pamantul. Dar pamantul nu a fost totul; cirese si visine, dar subtile, piele si chiar ceva urme de tutun. Un nas fix pe placul meu, probabil neatragator pentru multi care se asteapta la o explozie de fructe. Gustul este totusi bland si subtire, dominat de aceleasi note austere de pamant si de tanini destul de incapatanati. Postgust nu foarte intens si final scurt spre mediu. Din nou, aciditatea mi s-a parut putin cam mare, dar taninii ramasi incercau sa o tina sub papuc.

In concluzie, un vin bunicel dar nu din cale afara de complex; daca gustul ar fi fost pe masura nasului, mai ales in cea de-a treia faza a evolutiei sale, ar fi fost un vin foarte bun. Oricum, a mers de minune cu un muschiulet de porc preparat ceva mai in sange si fara ulei.

Sfat: dati mai multe sanse unui vin, lasati-l sa respire si degustati-l in mai multe faze pentru a-i urmari evolutia. Se prea poate sa aveti surprize din cele mai placute cu unele sticle. In plus, este un exercitiu foarte interesant si educativ :)