Chateau Haut-Brion: aristocratia desavarsita

Alaturi de Latour sau Margaux, Chateau Haut-Brion reprezinta una dintre marile mele slabiciuni in ale vinurilor fine. Cu toate ca aceste nume sunt disponibile la niste tarife cateodata astronomice, visul oricarui amator de vinuri deosebite este sa se intalneasca macar o data in viata cu greii-greilor din Bordeaux. Sau macar ar trebui sa fie...

Sunt un tip norocos. Acum ceva ani in urma, am avut oportunitatea de a sorbi din aceasta licoare deosebita. A fost vorba de un Haut-Brion 1999, iar aceasta intalnira scurta dar intensa mi-a ramas pe veci intiparita in labirintul amintirilor. Poate exista subiectivitate cand stii ce vin degusti, dar se intampla ceva ciudat in acel moment: in clipa in care duci paharul la nas, totul se micsoreaza in jurul tau, numele si reputatia dispar si ramane doar vinul care vorbeste de la sine. Iar Haut-Brion este unul dintre acele vinuri care isi spun propria poveste in acele secunde de blocaj temporal. Sa fie echilibrul perfect al componentelor sale? Sau parfumul inconfundabil? Sau eleganta incredibila pe care o degaja? Sa fie terroir-ul care transpira prin toti porii sai? Posibil. Sau poate totul este doar un amalgam de senzatii subiective transmise de bestia creier. Cine stie? Dar, in final, conteaza prea putin. Experienta iti ramane adanc infipta in memorie si asta este ceea ce conteaza cu adevarat.

Chateau Haut-Brion este singura proprietate din afara zonei Medoc care a fost inclusa in clasificarea oficiala din 1855. Si, colac peste pupaza, regele zonei Graves a fost ridicat direct la rangul de premier grand cru classe, alaturi de nume ca Latour, Lafite sau Margaux. Acesta este cel mai important aspect care trebuie retinut si care spune multe despre nivelul calitativ al domeniului in cauza. Restul este istorie, asupra careia ne vom opri in randurile urmatoare.

Scurta istorie

Istoria acestui domeniu poate fi urmarita pana undeva in sec. 14. Nu voi insista foarte mult asupra primelor faze de evolutie, deoarece povestea din acele vremuri poate capata mai mult accente de cancan. Pe scurt, aceasta istorie poate fi impartita in 4 faze distincte, in functie de diversii proprietari care au detinut Haut-Brion: Pontac, Fumel, Talleyrand si Dillon&Delmas.

In sec. 14, domeniul apare ca fiind aflat in jurul unui conac denumit Aubrion. Acesta a trecut prin mainile mai multor proprietari dar, in anul 1509, a ajuns sub obladuirea lui Jean de Segur, membru al familiei Segur care, mai tarziu va detine atat Lafite cat si Latour. In anii 1520, dreptul de proprietate a trecut la Philippe de Chabot, fost primar in Bordeaux. Mai departe, domeniul este achizitionat de Pierre de Bellon, tot un fost primar in Libourne, oraselul inconjurat de viile din Pomerol. De Bellon, la randul lui, ofera proprietatea ca dar de nunta fiicei sale, Jeanne, in urma casatoriei acesteia cu Jean de Pontac, in 1525. Acesta este unul dintre numele asociate multa vreme cu domeniul respectiv; intr-adevar, pentru multi ani, Chateau Haut-Brion a fost cunoscut sub numele de Chateau Pontac. Jean a fost cel responsabil cu stabilirea podgoriei; deasemenea, a marit domeniul prin achizitia unor loturi de pamant si terenuri invecinate. In anul 1550, acelasi Jean de Pontac considera ca este vremea sa construiasca un chateau, iar rezultatele se pot vedea si astazi, chiar daca cladirea a trecut prin multiple renovari si modernizari.

Trecand peste diversele aliante de familie, casatorii si alte povesti mondene din acea vreme, ajungem in era familiei Fumel. In 1749, domeniul este mostenit de Joseph de Fumel, cel care s-a implicat activ in promovarea vinului produs aici, pe pietele externe. Acasa, vinul a inceput sa fie din ce in ce mai apreciat de personaje importante ale vremii. Armand-Emmanuel du Plessis, Ducele de Richelieu, l-a considerat a fi suficient de calitativ pentru a-l introduce la curtea regala, unde el era responsabil de multe ritualuri zilnice ale regelui. Cum era de asteptat, nici Thomas Jefferson nu a trecut vinul cu vederea, acesta vizitand domeniul in 1787.

Din pacate pentru Fumel, in 1789 a venit Revolutia franceza si acesta a impartasit soarta finala a tuturor victimelor Terorii. In 1794, Fumel este trimis la ghilotina iar Haut-Brion este pus sub sechestru de catre cetatenii noii Republici. Cu toate ca am putea privi toata situatia ca sfarsitul erei Fumel pentru Haut-Brion, lucrurile nu stau chiar asa; odata trecuta fervoarea revolutionara, Jacques de Fumel, nepotul lui Joseph, s-a intors din exil si a recastigat proprietatea  pe care a vandut-o, in 1801, unui alt nume faimos, Talleyrand.

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, ministru de externe francez si reputat diplomat international, a achizitionat domeniul cu o suma frumusica dar, totusi, nu i-a acordat o atentie prea mare. A vandut-o dupa doar 3 ani, bineinteles, obtinand un profit destul de substantial. Mai intai, Haut-Brion fost obtinut de bancherul Michel Aine. In anul 1836, proprietatea a fost din nou scoasa la mezat, in cadrul unei licitatii, si a ajuns in mainile unui alt bancher - Joseph-Eugene Larrieu. Cu toate ca vinul nu se prezenta la nivelul calitativ de altadata, acesta se bucura totusi de o reputatie suficienta si de un pret destul de mare pentru a reusi sa fie nu numai unicul domeniu din Graves inclus in clasificarea din 1855, dar si sa fie ridicat la acelasi rang alaturi de Margaux, Latour si Lafite. Calitatea nu a fost din cale afara de grozava, dar aceasta situatie a fost ceva comun in toata regiunea Bordeaux, in perioada secolelor 19 si 20; phylloxera, razboaiele mondiale, depresia economica si marele inghet din 1956. Odata cu familia Larrieu, a inceput o perioada destul de neagra pentru Haut-Brion, marcata de obscurantism si trecerea domeniului in proprietatea unor personaje care mai de care mai diverse. Abia in anii 1930, norocul se schimba si primele raza de soare apar pe strada Haut-Brion.

In anul 1935, finantatorul american Clarence Dillon a intrat in scena pentru salvarea acestui chateau. Acesta dorea sa cumpere un domeniu in Bordeaux, iar oferta din acel moment nu era deloc de neglijat - Haut-Brion, Ausone si Cheval Blanc. Exista si o mica legenda legata de aceasta achizitie. Se spune ca Dillon avea intalniri programate pentru a vizita Ausone si Cheval Blanc dar, in ziua cu pricina, acesta s-a ratacit prin zona St. Emilion datorita cetii groase si cautarea a fost abandonata. Rezultatul? Dillon a cumparat Haut-Brion pe 13 mai 1935, la un pret de 2,3 milioane de franci iar proprietatea a ramas in curtea familiei Dillon pana in zilele noastre. Controlul a fost pasat catre nepotul lui Clarence, Seymour Weller, care a condus domeniul cu ajutorul manager-ului si vinificatorului Georges Delmas, apoi cu cel al fiului Jean-Bernard. In 2003 a venit randul noii generatii reprezentate de Jean-Philippe Delmas (foto dreapta sus). O mare parte a succesului si reputatiei de care se bucura Haut-Brion in zilele noastre, se datoreaza priceperii si conducerii ferme a dinastiei Delmas.

Cand Seymour s-a retras in 1975, controlul domeniului a trecut catre stranepoata acestuia, Joan, cea care s-a casatorit cu Charles de Luxembourg. Chiar si astazi se pot intalni titluri regale aici; Printul Robert de Luxembourg (foto stanga) este aflat, in acest moment, in fruntea societatii Domaine Clarence Dillon SA si ocazional, poate fi vazut intampinand oaspetii aflati in vizita la Haut-Brion. Printul Robert, lucrand alaturi de Jean-Philippe Delmas, reprezinta cealalta forta din spatele succesului actual al acestui nume legendar.

Via si vinul

Chateau Haut-Brion beneficiaza de un terroir de exceptie, lucru simtit si pe propria mea piele, si "orbiteaza" in jurul a doua coline de pietris care ating o inaltime de circa 15 metri. Solul de aici este format din pietre aluvionare extrem de vechi, pietris din era glaciatiunii Gunz, cuart si alte minerale, conglomerate de stanca si cremene. Plantatiile gasite aici au urmatoarea configuratie: 45% Cabernet Sauvignon, 40% Merlot si 15% Cabernet Franc. Cum este de asteptat, soiurile rosii sunt dominante. Soiurile albe intalnite aici sunt tipice pentru regiunea Graves - Sauvignon Blanc si Semillon; nu exista Muscadelle sau alte soiuri plantate in scop comercial. Totusi, exista o zona experimentala de 2 hectare, unde se pot gasi cateva varietati atipice zonei ca: Malbec, Sangiovese si chiar Pinot Noir.

Recoltarea este realizata manual, iar fructul este trimis cu mare atentie catre zonele de receptie si fermentatie. Ciorchinii sunt indepartati, boabele sunt transferate in cuve de inox unde fermentatia depinde exclusiv de prezenta drojdiilor naturale.

Dupa acest proces, urmeaza o perioada de macerare post-fermentatie, pentru a mari extractia culorii si a taninului. Apoi, vinul obtinut este transferat in butoaie de stejar unde poate petrece pana la 24 luni, ba chiar si mai mult, inainte de imbuteliere.

Astfel iau nastere urmatoarele vinuri: grand vin Chateau Haut-Brion si un vin secundar denumit, pana in 2007, Bahans Haut-Brion. Incepand cu recolta 2007, acest vin a fost redenumit Clarence de Haut-Brion, in onoarea lui Clarence Dillon. Deasemenea, exista si un Haut-Brion Blanc, un cupaj clasic de Semillon-Sauvignon. In fiecare an, acesta este unul dintre cele mai reusite vinuri albe din Bordeaux si care prezinta un potential de invechire extraordinar.

Revenind la experienta proprie cu aceste vinuri, bineinteles ca aceasta este limitata la mai sus amintitul Haut-Brion 1999. Dupa cum puteti intui, principalul motiv al unor astfel de intalniri rare este pretul. Cum era de asteptat, Haut-Brion este un vin scump prin excelenta, fiind prezent in aceeasi liga cu celelate premier grand cru classe-uri:  Margaux, Latour, Lafite sau Mouton. Dar, ca si in cazul celorlalte, daca sapati adanc pe internet, puteti da si de preturi mai umane. Totul depinde de sursa. Paradoxal pentru unii, dar ceva oarecum normal pentru mine, puteti gasi destule sticle vechi de Haut-Brion la preturi chiar interesante (undeva intre 100-200  Euro).

Tinand cont de inflatia actuala a preturilor pentru Bordeaux, achizitionarea unor recolte mai vechi poate parea o solutie excelenta pentru cei care vor sa experimenteze astfel de nume legendare. Oricum, totul depinde de gradul de risc pe care sunteti dispusi sa-l acordati intr-o atare situatie. Personal, sunt dispus unui asemenea risc. Viata e prea scurta sa nu profit de anumite momente care stiu ca nu vor mai aparea. Iar banii sunt, la urma urmei, doar un simplu instrument. Pe cate multe alte tampenii se duc aiurea acesti bani, nici nu vreau sa ma gandesc...