Generalul francez al trupelor italiene

Am ramas dator cu trecerea in revista a ultimei degustari care a avut loc in turnul de televiziune al urbei mele. Asa ca, scurt pe doi, sa vedem cum a decurs inspectia, in formula obisnuita: Ionut "Vinescu", George si subsemnatul.

De aceasta data, regimentul propus a fost majoritar italian, format din soldati din zona Abruzzo. Mai exact, Tenuta Ulisse. S-au mai strecurat un roman de la Recas si un francez din zona Rhone-ului.

Am inceput cu Unico Brut 2010. Un spumant ok, dar destul de slab din punct de vedere aromatic. Ba chiar neutru pe toata linia, as putea spune. Nimic special, baubil dar cam atat. Dupa care a venit randul unui "vin" mai special, asa-numitul Nativae 2011. Pentru obsedati, acesta este un vin naturel 100%, fara adaosuri de tot felul si chiar fara pic de sulfiti. Culoare galben aurie si tulbure. Nas destul de interesant, de must, cu note florale si de fructe albe. Dar gustativ, dezamagire uriasa. Plat, fara zvac, un soi de bors cu pretentii de vin. Cel putin din punctul meu de vedere. Vinul asta costa peste 90 de lei la importator, iar eu zic un mare pas. Sa-l bea altii cu gandul reconfortant ca e ceva natural. Amaranta Pecorino 2011 este un vin alb mult mai serios, cu lemn bine integrat, fructe albe bine coapte, are destula greutate si prezenta pe papile. Totusi, e genul de exemplar in care alcool-ul isi face de cap dupa o vreme si devine obositor. Cel mai vajnic component al regimentului italian s-a dovedit a fi Unico Passerina 2012. Un nas care explodeaza in toate versiunile posibile de pere, foarte parfumat dar intr-un mod placut, nicidecum dezagreabil. Se duce pe gat cu o viteza ametitoare, fresh din cale afara; il are pe acel: "hai, mai toarna un pahar". S-a mai strecurat si un rose Unico Cerasuolo, un vin ok dar deloc pe gustul meu.

Unwined Pinot Noir 2011 este un vin mai putin cunoscut al celor de la Recas. Asta se datoreaza faptului ca este destinat pietei americane si sansele sa poata fi gasit prin magazinele noastre, sunt pur intamplatoare. Nas regulamentar de Pinot, gust cat se poate de ok, cu fruct usor dulceag dar placut, aciditate buna, finish scurt dar curat. Corectitudinea acestui vin este de netagaduit. Nu exista nici o nota deranjanta in el. Bine, are acel sentiment de produs industrial, dar macar nu pare a sugera ceva din cale afara de artificial si nu iti da impresia ca bei apa alcoolizata cu drajeuri. O surpriza frumoasa.

Am incheiat in forta, cu un Domaine Charvin Cotes-du-Rhone 2006. Vinul serii, cel putin din punctul meu de vedere. Un producator celebru de Chateauneuf nu prea are cum sa dea gres nici la acest nivel de clasificare. Un vin precis, perfect echilibrat in toate departamentele si care mai are cativa ani in fata. Are greutate dar, in acelasi timp, este suculent si are prospetime.

Pe loc repaus!

Brumont Gros Manseng-Sauvignon 2011 (Franta)

Un vin realizat de unul dintre cei mai apreciati oenologi la ora actuala, Alain Brumont. Cel putin, asa zic multi.

Culoare galben-auriu deschis. Nas foarte placut, de intensitate medie, cu note florale, de grapefruit, mango, para bine coapta si gutuie. Gustativ, este foarte bine echilibrat, fructe albe care alinta papilele, urmate de puternice nuante citrice. Aciditate sustinuta si un final usor picant, dublat de senzatii mineral-prafoase. Nivel de alcool deloc intruziv (12,5%), ceea ce confera vinului un factor ridicat de baubilitate. Se duce pe gat cu o viteza ametitoare, parol.

Alain Brumont demonstreaza ca stie ce face. Foarte bine realizat si neasteptat de precis pentru pretul la care l-am achizitionat. Doar 5 Euro/sticla - Vinatis.

Bine ati venit pe Marte

Lumea comerciantilor autohtoni de vinuri este una aparte. De multe ori am impresia ca cei mai multi dintre ei plutesc undeva deasupra norilor, acolo unde aerul este foarte rarefiat si cateodata inaccesibil bietilor muritori de rand. Asta in timp ce majoritatea negustorilor din afara, se pare ca a descoperit ceea ce se numeste gravitatie si stau linistiti cu picioarele bine infipte pe pamant. Altfel nu-mi prea pot explica diferentele enorme de pret la multe vinuri importate de ai nostri, fata de cele practicate la "ceilalti".

Ultimul exemplu care mi-a sarit in ochi nu este vreun Lafite, Latour sau Margaux, ci un oarecare Chateau Les Trois Croix 2009 (Fronsac). Intre noi fie vorba, ecuatia cuprinde un producator foarte competent si recunoscut pentru preturile umane la care isi lanseaza vinurile. Bine, asta e valabil la "ei", cand vinul in cauza ajunge la noi, tineti-va bine, stiti ce urmeaza.

In cursul zilei de ieri, vinul de mai sus a fost scos la "oferta" aici. La 109 lei, de la...150 lei. Ok, hai ca pot accepta noul pret. Dar sunt al naibii de curios cine da acest vin cu 150 lei. Asta daca exista acel cineva, sau e doar o gaselnita ieftina de marketing.

Si acum, dragii mei, iata ce am gasit prin Germania, o tara recunoscuta pentru preturile deloc mici la vinurile de Bordeaux. Aruncati o privire aici. Acum sunteti liberi sa faceti diverse calcule, dar nu va aruncati la cine stie ce ecuatii complicate, e de ajuns o aritmetica dintre cele mai simple.

Nici nu mai are rost sa-mi mai bat capul cu intrebari pe care le-am mai pus de nenumarate ori pe aici. Raspunsurile au fost de fiecare data extrem de haioase si neconvingatoare. Da, stiu, suntem victime, lovite in plex de niste taxe exorbitante, bla bla bla. De parca am trai undeva pe Marte, nu am fi integrati intr-o structura denumita simplu, UE...

P.S. Multumita lui Razvan Avram, a fost descoperita si sursa care ofera acest vin la mirobolantul pret de 150 lei. Aici. Ole!

Veuve Clicquot Ponsardin Brut N.V (Franta)

Ieri, 8 martie, am avut sansa sa ma intalnesc cu aceasta prestigioasa casa din Champagne. Ratacind intr-un travel free shop al celor de la Heinrig, am fost intampinati de o domnisoara care impartea la liber din acest lichid. Sa fie primit, zic. Cum nu sunt un mare fan al bulelor, iata si scurtele mele impresii.

Culoare galben stralucitor, cu reflexii usor verzui. Bule mici, fine si destul de persistente. Nas intens, drojdios, cu note de biscuiti, briose, mar bine copt si ceva para. Plus usoare nuante citrice placute. Atac destul de viguros, fructat, cu mult mar batut. Echilibrul dintre arome si aciditate este bine realizat; final mediu, sec, cu tente citrice si adieri minerale.

O sampanie bine realizata, cu putin din toate pentru fiecare. Stiu ca e o gama entry level pentru Veuve dar, totusi, in banii la care se da, nu aduce nimic surprinzator. Cred ca se pot gasi exemplare cel putin la fel de bune si mai ieftine, la case mai mici din zona. Nu mai spun de ce poate fi in stare o cava spaniola la 1/3 din pret.

Dessert Stirbey 2011

Acest vin a fost unul dintre remarcatii mei pe 2012, dar nu am apucat pana acum sa-i dedic o postare speciala. Iata ca a sosit si momentul in care doresc sa va spun cateva impresii la "rece", asta si pentru ca am avut ocazia de a-l diseca in intimitatea propriului barlog. Ne-am intalnit prima oara la Goodwine si am fost impresionat instant de aceasta licoare. Pentru cei care nu stiu inca, este vorba de o Tamaioasa Romaneasca, cu doar 9,5% alc. si 190 gr zahar rezidual/litru.

Culoare galben-auriu deschis si stralucitor. Nasul este o combinatie superba de note florale (petale de trandafiri), miere, caisa uscata si acea nota distincta de boaba de strugure bine coapta. Nu veti gasi fructe exotice, poate doa o adiere de ananas. Nu este nimic exploziv, agasant, aromele sunt livrate intr-un pachet cat se poate de elegant. Gustativ, se continua aceleasi senzatii din nas, fructe uscate cat cuprinde, iar zaharul este perfect integrat si echilibrat de o aciditate surprinzatoare. Final lung, tonic, cu aluzii amintind de coaja de portocala si miere.

Pentru ca tot am adus aminte de Goodwine, am tinut musai atunci sa compar acest Dessert cu Nectar de la Liliac. Ei bine, diferentele sunt notabile, in primul rand la nivel de abordare si de prospetime. Nectar e un vin mult mai exploziv, exotic si "sticky". Cel de la Stirbey, in schimb, este un vin mult mai precis, elegant, fin si proaspat. In cele din urma, e o chestie de gusturi personale. Ambele vinuri sunt reusite, dar alegerea mea se indreapta indubitabil catre Dessert.

Cat priveste pretul, nu va asteptati sa fie ieftin, ba din contra. O sticla de 0,375 l costa online cel putin 67 lei (Vindor). Bineinteles, puteti da si peste preturi mai mari, nu cred ca asta ar fi o mare problema la noi.

Crama Atelier vs. restul lumii

Foarte pe scurt despre cea mai noua intalnire la inaltime, mai precis in incinta turnului de televiziune din Galati (restaurant Perla Dunarii).

Impreuna cu Ionut "Vinescu" si George, ne-am razboit cu o noua cohorta de vinuri interesante, dupa cum urmeaza:

- 4 exemplare de la Crama Atelier: Sable Noble in ambele variante, alb si rosu; Arezan Feteasca Alba + Feteasca Regal; Amprenta Muscat Ottonel.
- 2 spaniole: Teorema Garnacha 2009 si Enate Merlot 2007.
- 1 frantuz: Bila-Haut 2010 de la Chapoutier
- 1 spumant autohton: Recas Sole Rose.

Despre vinurile de la Crama Atelier nu ar fi prea multe de spus. Le cunosc pe toate, interesant a fost sa vad cum au mai evoluat sau involuat, dupa caz. Cu Sable Noble alb am avut iarasi o mica problema, posibil datorata si dopului (nu este o premiera in cazul nostru). Prospetimea de acum cateva luni s-a cam dus, nasul e destul de plat si cu usoare intepaturi de acetona. Gustativ, se prezinta cam la fel, fara zvac. Sable Noble rosu e un vin placut, chiar daca incepe usor-usor sa devina uscat pe final. Cupajul de fetesti Arezan se prezinta, in continuare, foarte bine; fresh, mineral, fruct, are de toate. Este de departe vinul meu alb preferat, din noile game. Amprenta este un vin dulce reusit, nu o mai lungesc inutil.

Teorema 2009 s-a prezentat la fel cum il stiam: fructat, fresh si se duce usor pe gat. Vinul perfect pentru conversatii pana in miez de noapte. In schimb, Enate Merlot mi-a provocat aceleasi sentimente contradictorii atunci cand vine vorba de vinuri "grele": tehnic, nu prea ai ce comenta, este bine facut, destul de precis in exprimare, lemn si alcool integrate ok; dar, la fel ca si in alte multe cazuri, factorul placere a fost pentru mine aproape de zero. Degeaba te dai bine asamblat, daca esti plictisitor, obositor si, dupa un pahar, dai omului ameteli. La cei circa 150 lei/sticla (pret de pornire), spun un mare pas.

Bila-Haut este si el o mica bestie in stil modern. Totusi, nu stiu cum se face ca, in astfel de cazuri, francezii reusesc sa aduca acel extra care face ca experienta sa fie mult mai placuta. Mult fruct dar ai parte si de note secundare intrigante de asfalt, tonuri minerale. Plus o aciditate si un factor de baubilitate superioare.

Am incheiat seara cu un spumant rose Sole de la Recas. Un vin reusit, dar nu mi s-a parut nimic special. In aceiasi bani, as merge mai degraba pe mana lui Bendis de la Petro Vaselo. Sau, si mai bine, incercati o cava.