Scopul acestei postari nu este neaparat o comparatie directa intre cele doua vinuri. Pentru ca, desi provin din aceeasi regiune, zonele in care sunt obtinute difera substantial in materie de terroir si filosofie. Plus anii diferiti de recolta. Dar am dorit sa observ cum se comporta doua vinuri simple, umile si foarte putin cunoscute, din 2 recolte departe de a fi excelente. In timp ce Blaignan se bucura putin de statutul de cru bourgeois, St. Andre nu este clasificat de nici un fel. Pentru ca in Pomerol si imprejurimi nu exista o clasificare oficiala si, sincer, nici nu cred ca au mare nevoie de asta.
Trebuie mentionat ca Prieure de Blaignan este, de fapt, a doua eticheta produsa de Chateau Blaignan. Nu este chiar un second label in adevaratul sens al cuvantului pentru ca, din cate am inteles, Prieure ar fi o proprietate de sine statatoare, adiacenta fratelui mai mare (si el un cru bourgeois).
La Croix St. Andre este o mica proprietate aflata in Lalande de Pomerol, satelitul de inceredere al mult mai celebrului Pomerol. Este considerata unul dintre liderii din zona, fiind laudata chiar si de exigentul Clive Coates. Se pare ca diferenta aici este facuta de obsesia unei selectii extrem de riguroase a fructului care intra in asamblajul final. In plus, exista si parcele cu o varsta venerabila, unele ajungand la peste 100 de ani!
Ce am descoperit in cele doua sticle? In primul rand, recoltele mai putin grozave se simt in rezultatele finale. Da, nu exista nivelul de concentratie si adancime pe care il astepti intr-un an cu adevarat excelent. In schimb, in ambele cazuri, m-a frapat cat de bine sunt judecate vinurile in contextul fiecarui an. In urma cu 10 ani, sa zicem, era aproape de neinchipuit sa gasesti un vin ok la baza piramidei, mai ales intr-o recolta cu probleme. Ei bine, dupa cum am tot spus pe aici, lucrurile s-au schimbat destul de mult in Bordeaux. Exista destule riscuri in continuare, trebuie o atentie sporita la selectie, dar din ce in ce mai multe proprietati reusesc sa scoata vinuri cel putin corecte. Daca acest aspect este coordonat cu un pret bun, consumatorul este cel castigat in final.
Prieure are atributele unui Medoc clasic, cu aluzii pamantoase, chiar prafoase pe alocuri, dublate de note usor florale, de coacaze si de cirese negre. Corpolenta light spre medie, fara margini foarte aspre, structura bine infipta si un final scurt-mediu, cu nuante de fruct suculent si condimente uscate. Este un vin simplu dar bine construit, cu prospetime si cu o alura clasica zonei din care provine. Nu are notele verzi si nici amareala specifice anilor problematici.
La Croix St. Andre este mult mai direct olfactiv, cu impresii de pruna, visine si afine. Pare aproape modern la o prima impresie. Dupa o vreme, apar puternice note de afumatura si chiar carne maturata. Gustativ, am inteles de ce acest chateau este recunoscut pentru selectia riguroasa a fructului; destul de bogat, cu o textura catifelata si cu o rotunjime usor cremoasa in mijlocul surprinzator de consistent. Nu are mare adancime si este de inteles de ce. Dar are un nivel de puritate superior vinului din Medoc si un echilibru mult mai bine definit. In plus, finalul mi s-a parut mai lung, mai proaspat si mai expresiv. Sunt al naibii de curios cum arata acest vin intr-un an excelent. Si inca ceva: se exprima mult mai bine dupa cel putin 1 ora de la deschidere.
La final, ambele vinuri si-au aratat clar limitele dar, in contextul anilor de recolta, sunt foarte bine facute. Si da, mi-a placut mai mult La Croix St. Andre. Cu toate ca nu tipa Bordeaux prin toti porii, mi s-a parut a fi vinul mai bine inchegat, mai voluptos, mai expresiv textural si cu un nivel superior de concentratie a fructului. Ambele exemplare au costat 20 lei fiecare, nici nu mai amintesc numele locatiei din care au fost achizitionate. E foarte probabil sa provoc alergii instantanee.
Un Soave de te-mpuști!
Acum o săptămână
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu