Profilul olfactiv este cam acelasi: note de fruct usor dulceag, fragi, capsuni, prune albe, petale de trandafir. Faurar este cel mai direct, fara fasoane. Iacob lasa impresia unui exemplar ma bine slefuit si mai elegant. DCR, in schimb, este cel mai intens si mai serios dintre toate. Gustativ, diferentele vin in intensitatea atacului si textura. Faurar are un profil rustic, "salbatic", direct, cu note cretoase pe final si cu o aciditate puternica, iar alcool-ul arde usor dupa inghitire. Iacob reprezinta echilibrul si stropul de eleganta in plus, cu un mijloc ceva mai diafan, un echilibru mai reusit intre arome si aciditate. DCR vine cu o concentratie incredibila a fructului pentru un rose, mult fruct copt, o aciditate care echilibreaza fix atat cat trebuie senzatia de greutate a ansamblului. Pentru mine, cel putin, DCR este un rose atipic, in sensul ca este cel mai apropiat de un vin rosu. Nu este un vin de vara usor, care se duce direct pe gat. Mai degraba, l-as recomanda a fi consumat intr-o zi ploioasa de toamna. Nu sunt un fan al stilului, dar nu pot sa nu remarc seriozitatea acestui exemplar. Totul este la turatie maxima, iar post-gustul este unul dintre cele mai persistente pe care le-am experimentat cu un rose. Per total, toate sunt bine lucrate si bine echilibrate pentru niste vinuri atat de tinere. Dar la acest capitol, Davino a stat mereu in fata.
Daca as alege un favorit, m-as indrepta catre Iacob si asta mai mult pentru stilul care reflecta perfect gama de mijloc din care face parte. 2013 anunta si o serie de albe reusite, asa ca viitorul apropiat suna bine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu