Pentru mine, cel mai reusit de pana acum: Davino Domaine Ceptura Rouge 2010 (Romania)

Cu ocazia verticalei DCR 2004-2009 desfasurata cu ceva vreme in urma, am recunoscut ca nu m-a impresionat din cale afara gama respectiva. Intr-adevar, din 2006 incoace, s-a observat o crestere constanta in calitate dar, la acel moment, nu mi s-au parut vinuri care sa-si merite din cale afara banii ceruti pe ele. Totusi, o revenire ulterioara asupra lui 2009 a inceput usor sa-mi schimbe parerea initiala. Si da, conteaza mult momentul, locul, atmosfera si timpul alocat in evaluarea unui vin. Iar acel 2009 s-a dovedit a fi mult mai interesant decat il judecasem initial. Dar asta-i alta poveste, este vremea sa trec la varianta 2010, aruncata pe piata destul de curand.

Culoare rubiniu deschis, mai putin intens decat in cazul 2009. Initial, la nivel olfactiv, suspectul nostru s-a prezentat destul de inchis in carapace, aruncand doar sageti de pruna uscata, note lemnoase subtile si foarte bine integrate, fructe rosii, ceva condimente uscate si o nuanta pamantoasa foarte interesanta. Abia dupa vreo 2 ore, nasul devine ceva mai expresiv, dar nu intr-un mod usor lasciv si extractiv, asa cum ma asteptam de la Davino. Ba din contra: prospetime maxima, retinere si eleganta, totul devine dominat de note florale superbe, care mi-au amintit mai degraba de un Sangiovese nobil sau de un Margaux. Gustativ, am avut aceleasi senzatii de prospetime, finete si eleganta, combinate cu o densitate perfect controlata a fructului in mijloc. Vinul are o rotunjime rasata, nu este nimic vulgar in tot acest ansamblu. Pare mai light decat 2009 dar, in acelasi timp, este mai fin si mai bine structurat; aciditatea este puternica si vine ca un tavalug pe finalul lung si expresiv, unde notele de fruct proaspat si condimente vin sa completeze un tablou mai mult decat reusit.

Sa fiu sincer, acest DCR si Charlotte 2010 au destul de multe in comun, mai ales ca stil si mod de exprimare. Se pare ca 2010 a fost pentru Dealu Mare un an in care s-au obtinut vinuri cu o puritate mult mai pronuntata a fructului si cu o eleganta mai rar intalnita pe aici. Si asta nu poate decat sa ma bucure, pentru ca am o mare slabiciune pentru astfel de vinuri. La final, chiar daca pare mai fragil si mai feminin decat cel din 2009, DCR 2010 lasa impresia ca va avea nevoie de mai mult timp pentru a-si etala intregul potential.