A fi sau a nu fi critic pana la capat

Citeam zilele trecute pe blog-ul lui Chris Kissack, despre un nou scandal in lumea criticilor de vin. Cine putea fi marul discordiei? Evident, acelasi controversat Chateau Pavie. Dupa cum cred ca unii dintre voi cunoasteti, Pavie 2003 a fost, in trecut, subiectul unui schimb foarte dur de replici, intre Parker si Jancis Robinson. Ridicat in slavi de avocatul de Maryland, etichetat drept "ridicol" de Jancis. Intre timp, lucrurile s-au mai calmat.

John Gilman

Dar iata ca Pavie 2010 reaprinde discutiile intre doi critici de vin. Pe de o parte, cum era de asteptat, se afla acelasi Parker, care i-a acordat un puctaj preliminar de 96-98 puncte. De cealalta parte a baricadei nu mai este Jancis, ci John Gilman (View from the cellar), un critic destul de respectat in lumea jurnalismului de vin, chiar daca multi nu au auzit de el. Acesta a tras cu toate tunurile din dotare in Pavie, considerandu-l "absurd de supra-copt, neplacut la gust si complet dezechilibrat". Si acum vine nota, acest balaur ce scoate flacari pe nas la sfarsitul impresiilor: 47-52+ ! :)). Aici sunt de acord cu Chris, nota este cam dura si exprima mult prea extrem parerea lui Gilman vis-a-vis de Pavie 2010. Sa fim seriosi, pe scara celor 100 de puncte, aceasta nota ar fi echivalentul lui 0. Dar nu aici este problema, ci reactia fanilor parkerieni si pavieni, asta ca sa folosim un limbaj demn de Star Trek. Pe forumul lui Parker s-a declansat un adevarat iures impotriva lui Gilman, si nu neaparat a parerii sale despre Pavie. Toti au impresia ca Gilman incearca sa-si faca reclama, doar pentru simplul fapt ca are o parere completa antagonica celei exprimate de Parker. Ce tampenie! Clasic: cine nu-i cu noi, e impotriva noastra. Si aici ii dau dreptate lui Chris; omul este critic la adresa vinului, nu incearca sa declanseze vreo miscare anti-Parker. Ceea ce ma enerveaza cu adevarat este metoda demna de CIA sau NSA sau alte servicii secrete de pretutindeni; atunci cand vrei sa contracarezi o opinie periculoasa, cauta orice mijloace de a discredita persoana care si-a exprimat opinia respectiva. Din nou, clasic...

Trebuie sa recunosc faptul ca apreciez enorm curajul lui Gilman de a fi critic pana la capat cu vinul respectiv. O astfel de situatie ma face sa-mi pun intrebari. Vrem, nu vrem, chiar si noi, bloggerii de vin, suntem un soi de critici. Cand iti dai cu parerea despre un vin sau altul, devii automat critic. Bine, nu spune nimeni ca trebuie sa ne comparam cu alde Parker sau alti jurnalisti influenti. Doar ca, din punct de vedere strict "tehnic", facem cam acelasi lucru. Este necesar sa fim cateodata critici pana la capat cu un vin? Sau putem alege calea eleganta de mijloc, cea in care incercam sa ne pastram cat mai mult obiectivitatea? Adica ceva de genul: acest vin este bine facut, doar ca nu este stilul meu, etc, etc. Pentru ambele variante, fiecare are argumente cat se poate de valabile.

Totusi, cred ca ar trebui sa fim ceva mai incisivi cu anumite exemple, sa avem curajul de a ne exprima opinia sincera si necenzurata. Fratilor, nu-mi place neam un vin ultra-modern, bomba de fruct si mega-alcoolic, chiar daca in aparenta este un vin fara defecte? Ce-ar fi sa spun direct ca nu-mi place si gata? Pana la urma, este doar o opinie personala si trebuie luata ca atare. Avem nevoie de mai multe pareri de genul celor ale lui Gilman. Lumea criticilor de vin incepe sa devina un soi de mare hora in care toti se tin de mana si danseaza la unison pe aceeasi melodie. Toata lumea este fericita, toti au pareri similare asupra unor vinuri, totul este roz si uite asa te asiguri ca vei primi o invitatie pentru urmatoarea campanie en-primeur. Poate chiar trebuie ca toti acesti specialisti sa-si merite eticheta de "critici"...