Bye-bye Bordeaux!

vineri, 10 iunie 2011

In aceste vremi tulburi, in care multi asteapta cu sufletul la gura sa vada ce antrenor cu raspundere limitata va aduce Jiji la Steaua sau daca Hagi va spune "Da" nationalei, pe mine ma intereseaza chestii complet neinteresante. Mai exact, ce preturi mai fata cei din Bordeaux, pentru slavitul an 2010. Asa ca revin cu ceva noutati de pe frontul campaniei en-primeur pentru Bordeaux 2010. Dupa cum era de asteptat, vinurile acestui an au fost ridicate in slavi la unison, s-au impartit note mari cu marinimie, etc. Nimic nou, totul s-a desfasurat conform planului.

Dupa iuresul degustarilor, toata lumea astepta sa vada unde se vor plasa preturile, mai ales fata de cele din 2009, atunci cand s-a ajuns pana in stratosfera. Ei bine, daca unii credeau ca 2009 a reprezentat un varf de netrecut la acest capitol, s-au inselat. In, probabil, cea mai lenta campanie en-primeur de pana acum, cateva proprietati au indraznit sa-si lanseze preturile. Dupa cum banuiam, cele mai multe au pornit cu tarife mai mari decat cele din 2009, iar cativa le-au pastrat la acelasi nivel. Dintre numele mari, surpriza cea mai placuta de pana acum a fost Sociando-Mallet, cu un pret de pornire de 22,5 Euro, mai scazut cu 15% fata de 2009.

 Ieri, insa, a avut loc o mare nenorocire, ce a dat planurile multora peste cap si care mi-a demonstrat, inca o data, ca anii recenti din Bordeaux nu merita atentia consumatorilor obisnuiti. Chateau Pontet-Canet (5eme grand cru classe), o proprietate cu o ascensiune fulminanta in ultimii ani, a lovit cu ciocanul lui Thor in capatanile tuturor: 100 Euro/sticla, ex-chateau! Ceea ce inseamna ca ex-negociant, pretul va fi mai mare, in functie de cat isi adauga fiecare. Inteleg ca Pontet-Canet a crescut mult in calitate, ca s-au facut investitii, bla-bla, dar pretul asta de pornire deja se apropie de nivelul unor super-second-uri gen: Montrose, Pichon sau Ducru. Nebunie curata, cam asta a ajuns Bordeaux, in zilele noastre.

La preturile astea, mult laudatul an 2005 a ajuns deja un chilipir. Eu voi ramane in continuare cu vinurile mai vechi din aceasta regiune si care, culmea, au devenit mult mai atractive, in primul rand financiar vorbind.

5 comentarii:

Dan spunea...

Se pare ca se indreapta cu 100 km/ora catre un zid...chinezesc..:). Uite si aici o parere interesanta despre Bordeaux anul acesta:
http://www.wineanorak.com/wineblog/bordeaux/could-the-2010-bordeaux-en-primeur-campaign-stall

Oricum se pare ca va fi o reorientare a Bordeaux-ului catre piata asiatica ce inghite preturile umflate, in detrimentul UK si al americanilor. Oricum vanzarile din America treneaza la aceleasi nivele de cativa ani pentru Bordeaux, iar din ce am citit in ultimul timp nici englezii nu mia sunt dispusi sa dea preturile exagerate care se cer pe ele.
Mie mi se pare ca o bula speculativa in formare..asta daca nu fratii galbeni vor ajunge sa salveze (cumpere) si Bordeaux-ul, asa cum au salvat Grecia, Spania, Portugalia, etc...

Ciprian spunea...

Dan, asta o sa mearga pana se vor maturiza si chinezii :) Si atunci, tare mi-e ca Bordeaux va pierde toate pietele. Va fi un revers al medaliei la un moment dat, sunt convins

Ciprian spunea...

Acel comerciant englez s-a amagit singur :)) Astea-s declaratii izvorate mai mult din disperare si sperante desarte...Toate semnele indicau preturi cel putin la acelasi nivel ca cele din 2009. Haios este cum cei mai multi s-au codit sa lanseze preturile si iata ca a venit Ponte-Canet care i-a ingropat definitiv...

Dan spunea...

Hmmm..sa vedem..ca si la chinezi e o problema..ei in general cumpara doar numele mari,brandurile, premier cru hai si second)...pana la urma or sa si-o ia cativa anul asta..
Iar Ponte-Canet parerea mea ca merge la bluf...in fine, sunt curios ce o sa iasa pana la urma.

sunmirror spunea...

Mie toata chestia asta imi suna a bula speculativa; sunt tare curios cand se va sparge si ce va fi dupa asta.

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp