Contrar asteptarilor de moment, nu este vorba despre culte religioase ci, dupa cum v-am obisnuit deja, va voi vorbi tot despre vinuri. Cei familiarizati cu aceasta minunata lume, se prea poate sa fi auzit, macar in treacat, de asa-numitele vinuri "cult" din California. Bineinteles, astfel de vinuri nu se gasesc doar in California, doar ca acestea sunt cele mai cunoscute ca entitate si au un numar impresionant de "adepti". Va invit sa aruncam o scurta privire in aceasta lume oarecum paralela cu cea pe care o cunoastem si cu care suntem familiarizati.
Mai ales in SUA, exista o adevarata religie in ceea ce priveste aceste vinuri cult. De altfel, aceasta denumire formala a fost data tocmai pentru ca acest fenomen poate fi comparat cu un cult religios. Exista adevarate grupuri de entuziasti si adepti dedicati care sunt dispusi sa plateasca orice suma, cat de mare, pentru vinurile in cauza. De fapt, lichidul din sticla este foarte putin important si nu consumarea lui este prioritatea numarul 1. Acestea sunt vazute ca adevarate trofee, sunt destinate aproape exclusiv colectionarilor inraiti sau, si mai important, speculatiilor financiare.
"Cultele" californiene sunt acele vinuri considerate foarte bune (zic unii), produse in cantitati minuscule (de obicei, sub 600 de cutii), aproape toate provenind din zona Napa Valley si care au la baza soiul Cabernet Sauvignon. Cam asta este, pe scurt, fisa tehnica. Iata si cele mai cunoscute nume care produc aceste lichide "miraculoase": Araujo, BOND, Bryant Family, Caymus, Colgin Cellars, Dalla Valle Maya, Diamond Creek, Dominus Estate, Dunn Howell Mountain, Grace Family, Harlan Estate, Hundred Acre, Kistler, Marcassin, Screaming Eagle, Shafer Hillside Select, Sine Qua Non si Sloan.
Din aceasta lista se detaseaza oarecum Screaming Eagle, Harlan Estate, Caymus sau Shafer. Pana acum nu vi se pare nimic deosebit, nu-i asa? Ei bine, chestiunile interesante abia urmeaza, mai ales cele legate de circuitul acestor vinuri in natura. Draga cititorule, aceste vinuri urmeaza, in mare, aceeasi schema. Vanzarea se face, aproape exclusiv, prin intermediul mail-ului. Practic, exista indivizi care asteapta chiar ani buni sa ajunga pe listele de mail ale producatorilor. Nu, nu e vorba de masini de lux, ci de un banal suc de struguri fermentat. O infima parte ia drumul restaurantelor, singurele locuri in care vinurile in cauza pot fi gasite, in afara caselor de licitatie. Iar o si mai infima parte ramane in interiorul vinariilor, pentru uzul personal al producatorilor. Datorita acestui "fanatism" din partea adeptilor, preturile pentru asemenea sticle sar mai ceva ca acul unui contor Geiger la Cernobil. Sa ne inchipuim urmatorul scenariu: printr-o mare minune, reusesti sa fii unul dintre norocosii care achizitioneaza cateva sticle de Screaming Eagle sau Harlan, sa zicem cu 500 dolari/bucata. Poti spune ca l-ai apucat pe Dumnezeu de picior; mai astepti vreo 2-3 ani (dar cred ca e mult), arunci lotul la licitatie si ai sanse uriase sa scoti un pret de vreo 5-6 ori mai mare. Credeti-ma, doritori exista si inca "big time", cum ar spune americanu'. Asta daca nu preferi sa mangai sticlele si sa le admiri in toata splendoarea pana la obstescul sfarsit...Sa-l mai amintesc si pe mister Parker in aceasta schema? Ce naiba, e de la sine inteles.
Din fericire, mai exista si oameni cu picioarele pe pamant in California si care nu plutesc in cercurile inalte ale stratosferei. Unul dintre ei este Joseph Phelps, o legenda a vinului californian si al carui celebru Cabernet Insignia poate intra oricand in zona vinurilor cult. Este unul dintre cele mai bune si clasice vinuri produse in zona, se gaseste in mai toate retelele de magazine specializate, iar pretul continua sa ramana chiar decent in comparatie cu suratele de mai sus - intre 150-200 dolari/sticla.
Acum intelegeti de ce religia poate fi periculoasa? :)
Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 2 săptămâni
2 comentarii:
Io inteleg ca din pricina ca te-mbata cu vin ieftin (ori chiar apa chioara) si-ti promite ca savoarea o s-o simti pe cea lume. :))
Astept continuarile. Multam
@Onofre,
:))) Perfect punctat; si vinul ala tre' sa fie neaparat natural, de tara.
Mersi pt vizita si comentariu. Esti binevenit in continuare
Trimiteți un comentariu