Un Pinot cu bune si cu rele: Vinca Pinot Noir 2013

Un alt vin incercat prin amabilitatea lui Vasile Silvasan, omul de incredere din Cluj.

Crama Carastelec este un producator aparut doar de cativa ani in peisajul viticol autohton. Totusi, in foarte putin timp, a reusit sa aiba un impact decent in piata, mai ales pentru cei interesati de jucatori noi. Din cate am inteles, acest Pinot invechit 1 an in butoaie nu se mai gaseste la vanzare, stocul fiind deja epuizat.

Cum s-a prezentat in viziunea mea? Ei bine, pentru un Pinot romanesc, trebuie sa recunosc faptul ca este o reusita. Totusi, au fost si unele scurtcircuite in placa sa integrata. In decurs de circa 1 ora dupa deschidere, am avut parte de un Pinot tipic, cu toate ca notele lemnoase inca domina peisajul. In acelasi timp, exista destul fruct sub mantia lemnoasa, ceea ce imi da sperante pentru viitorul apropiat. Surpriza a venit la nivel gustativ, acolo unde am fost intampinat de o concentratie peste medie a fructului, un aspect foarte rar intalnit la un Pinot romanesc. In schimb, finalul lemnos-condimentat poarta o amprenta amaruie care deranjeaza usor armonia generala afisata pana la acel moment.

Dupa acea ora de la deschidere de care pomeneam, Pinot-ul nostru drag a inceput sa devina un Syrah foarte dragut. Cat priveste potentialul, evit sa ma pronunt. In acest moment, totul depinde de felul in care se va integra lemnul in faldurile de fruct. Ca de obicei, doar timpul va decide.

La Roque 1988 Bandol

Cam care credeti ca ar fi sansele ca un vin cu 27 de ani la bord, produs de o cooperativa, sa mai fie in viata? Destul de putine, presupun ca veti spune. Ei bine, inspiratia de moment si o doza sanatoasa de noroc pot rezolva necunoscuta ecuatiei. Dar, pe langa astea, intervine si cunoasterea in prealabil a zonei din care provine licoarea.

Vinurile de Bandol sunt criminal de subapreciate. Da, maniacii recunosc potentialul urias al zonei dar, in afara acestor cercuri "intime", prea multe nu ajung pe mesele celor insetati de ceva diferit. Cu toate ca zona se bucura de o reputatie internationala buna, nu prea vad cum aceasta se reflecta la scara mai larga. In afara de locomotivele Tempier si Pibarnon, prea multe nu se cunosc. Si, culmea, mi se pare ca din portofoliul celor doua proprietati amintite, cele mai cunoscute sunt rose-urile. Ca, deh, vorbim de Provence, nu-i asa? Totusi, eu v-as recomanda vinurile rosii de aici, obtinute prin cupajarea soiurilor Mourvedre (majoritar), Grenache si Cinsault. Si mai este ceva specific acestor vinuri: capacitatea foarte mare de invechire. Multi sunt de parere ca un rosu foarte bun de Bandol se exprima plenar abia dupa vreo 25 de ani. Si inca se mai fac multe vinuri care prefera sa respecte aceasta axioma, asta in pofida valului de modernizare si de democratizare care vine ca un tavalug si in aceasta lume. In concluzie, daca veti da peste un Bandol matur la un pret bun, nu ezitati foarte mult sa-l achizitionati. Sunt sanse bune sa dati peste ceva care inca mai are destule de spus.

Vinul de care voi aminti acum a fost produs de cea mai mare cooperativa din zona, La Roque pe numele ei. Trebuie sa recunosc faptul ca atentia mi-a fost atrasa in principal de etichete. Este vorba de o editie speciala dedicata lui Van Gogh, lansata in cutii de 6 sticle, fiecare sticla avand pe eticheta un tablou reprezentativ al "nebunului" olandez. Am achizitionat 2 sticle la o licitatie, fiecare scotandu-mi din buzunar modica suma de 6 Euro. Dupa ce am desfacut o sticla, in niciun caz nu pot spune ca am facut o afacere proasta. Cum s-a prezentat vinul? Neasteptat de proaspat la nivel olfactiv, cu note retinute de fruct rosu dar si cu cele specifice unui exemplar matur. Gustativ, a debutat in forta, cu fructul aflat inca la post, o aciditate sustinuta si o serie de taninuri usor uscate pe final. Totusi, post gustul a fost vedeta acestei reprezentatii, vinul virand complet in directia opusa uscaciunii din final: persistent, cu note de fruct uscat si dulceag.

Am avut de-a face cu un vin aflat, in mod evident, spre sfarsitul ciclului sau de viata. Dar, totusi, este remarcabil cum un banal exemplar de cooperativa a reusit sa reziste cu brio pe acest platou de consum. In afara acelor taninuri uscate din final, s-a prezentat neasteptat de proaspat si cu acea lejeritate in consum, specifica unui vin cu multi ani in spate. Sunt foarte curios cum se va prezenta si cealalta sticla achizitionata.

De la Cluj pan' la Galati, numa' vinuri bune dati

Cateodata, retelele de socializare sunt si ele bune la ceva, in afara de a posta multe despre nimic. Unele dintre legaturile de prietenie care se stabilesc in spatiul virtual, se pot transpune si in spatiul realitatii inconjuratoare.

Astfel ca, zilele trecute, familia Silvasan (Vasile si Iuliana), cunostinte de facebook, s-a hotarat sa porneasca in peregrinari tocmai din indepartatul Cluj, taman pana in urbea noastra de langa Dunare. Dupa cum probabil unii cunosc deja, Vasile este un impatimit al vinului si mai ales a istoriei sale, precum si un "maniac" obsedat de celebra regiune Pomerol. La fix, pentru ca l-a asteptat o surpriza placuta in acest sens :)

Una peste alta, a fost un weekend extrem de reusit, cu oameni super faini, cu povesti interesante si vinuri foarte bune. Nu va inchipuiti ca am avut parte de o orgie bahica, ba din contra; am preferat vinuri putine dar alese pe spranceana. Si ceva bere scotiana de mare angajament, adusa prin amabilitatea acelorasi ardeleni minunati.

Ma voi opri, pe scurt, asupra celor 4 vinuri selectionate cu ocazia acestei vizite care sper sa se repete si pe viitor. Dar promitem solemn ca vom intoarce favorul printr-o calatorie in inima Ardealului. Acum, va las in compania impresiilor despre vinurile sorbite cu nesat:

1. Vina Gravonia 1998 Lopez de Heredia

- avand la activ editiile 1994 si 1996, stiam exact la ce sa ma astept; si, ca de obicei, nu am fost dezamagit. Acelasi vin alb old school, cu note oxidative INTENTIONATE, plin si expresiv. Prezinta o prospetime fantastica si o adancime pe masura. Un lucru rar intalnit la vinurile albe, are nevoie de aerare sustinuta pentru a ajunge la capacitatile sale maxime.

2. Csobanci Kurucver (Var Bora)

- despre istoria acestui vin, cred ca cel mai indicat este sa-i cereti informatii lui Vasile Silvasan. Din cate am inteles, face parte dintr-un proiect mai amplu, cu mai multi producatori reuniti sub acelasi acoperis. Vin organic, un foarte expresiv cupaj de Kekfrankos si Pinot Noir (din ani diferiti). Domina notele condimentate oferite de Kekfrankos, completate foarte reusit de fructul pur oferit de Pinot. Echilibrat, rotund, suplu si suculent, cu o concentratie de fruct perfect dozata. O surpriza mai mult decat placuta.

3. Alleanza Wongraven Langhe Rosso 2013

- ei bine, cred ca acest vin poate spune mai multe celor familiarizati cu rock-ul extrem. In spatele proiectului se afla Sigurd Wongraven, solistul vocal al unei legendare trupe de black metal, Satyricon. Despre vin, numai de bine. Perfect pentru pizza sau paste, usor de baut, pur in exprimare si bine echilibrat. Musteste de prospetime, cu un nivel normal de alcool (12,5%), ceea ce il face si mai usor de digerat.

4. Chateau Beauregard 1966 Pomerol

- daca tot am avut in vizita un impatimit al vinurilor de Pomerol, m-am gandit sa-i fac pe plac si sa dau cep unei sticle proaspat achizitionate si provenite din zona respectiva :D. La aproape jumatate de secol de cand a fost realizat, vinul s-a prezentat admirabil. 1966 nu a fost cea mai grozava recolta pentru cei din Pomerol si St. Emilion, dar se pare ca Beauregard a reusit sa produca un vin foarte solid. Olfactiv, prezinta arome tipice de invechire, cu puternice note balsamice, fructe uscate, aluzii tomnatice si, dupa o vreme, cu adieri de tutun aromat. Am aplicat o audouzare de circa 1 ora si jumatate, timp in care vinul a ajuns la echilibrul mult dorit. Gustativ, am fost prins putin in offside, deoarece concentratia fructului s-a prezentat mult peste asteptari; o textura aproape uleioasa, o aciditate perfect integrata si chiar un rest taninos pe final. Post-gust cu note dulci de fructe uscate, care zabovesc destula vreme pe papile. Este indicat sa nu aveti asteptari marete de la astfel de vinuri vechi pentru ca, atunci cand dati de o sticla cu adevarat in forma, satisfactia va depasi cu siguranta asteptarile. Si nu uitati, norocul este un factor esential in acest joc plin de riscuri.

Vinuri incercate in ultima vreme

Fara introduceri inutile, iata o parte din vinurile bune pe care le-am incercat in ultima vreme:

1. Tignanello 2008 Antinori

- De cele mai multe ori, diferenta dintre un vin bun sau foarte bun si unul excelent este facuta de mici detalii: textura, echilibrul, finetea, gradul de placere oferit, clasa, rafinamentul, etc. Prezenta acestor elemente fac din celebrul Tignanello un vin superior primei categorii mentionate mai sus. Restul este cancan. Puteti uita de el in urmatorii 10-15 ani, este abia la inceputul drumului catre minunata innobilare la sticla.


2. Domaine Du Vieux Lazaret 2012 Chateauneuf-du-Pape

- Avantajul unui an mai putin reusit, mai ales in Chateauneuf, este ca poti avea parte de exemplare structurate intr-un mod clasic si nu blockbustere. Bine, asta se aplica pentru cei care cauta echilibrul in detrimentul concentratiei maxime si a corpolentei peste medie. In 2012, Vieux Lazaret a reusit sa produca un astfel de vin echilibrat, cu o corpolenta medie si fara a iesi in evidenta prin nivelul urias de fruct concentrat. Totusi, va recomand o aerare sustinuta in prealabil, pentru ca vinul se deschide lent si devine mult mai expresiv si mai complex, la multe ore dupa destuparea sticlei.

3. Oprisor Cabernet Sauvignon 2013 (Etichta rosie)

- Deja celebra si constanta "eticheta rosie" de la Oprisor nu cred ca mai are nevoie de o prezentare speciala. Varianta 2013 aduce in prim plan un mix bine inchegat de fructe rosii, note lemnoase si aluzii vegetale. Vinul are o rotunjime foarte placuta in atacul initial, o concentratie bine tinuta in frau a fructului si o structura de invidiat in acest stadiul al evolutiei sale. Aciditatea sustinuta, taninurile ferme dar slefuite si o lungime surprinzatoare a finalului completeaza un tablou reusit. Totusi, as recomanda sa uitati de cateva sticle pentru 4-5 ani, deoarece exista un real potential de imbunatatire.

4. Poderi Luigi Einaudi Barolo Cannubi 2007

- In acest caz, am avut de-a face cu, probabil, cel mai naravas si incapatanat Barolo din portofoliul Luigi Einaudi. Clasic in exprimare, cu fructe rosii, flori uscate si puternice aluzii de asfalt. Inchis, structurat, cu taninuri masive dar si o bogatie a fructului care inca mai asteapta sa iasa la suprafata. Va recomand o rabdare de fier, cativa ani de asteptare si cred ca veti avea parte de un Barolo integrat ca la carte.

5. Duo by Enira 2010

- Creatiile lui Marc Dworkin sunt binecunoscute publicului autohton, mai ales prin realizarile Alira. Totusi, ceea ce face oenologul francez la Enira vecinilor nostri bulgari este putin diferit. In sens pozitiv. Cu toate ca semnatura este clara prin senzatiile de fruct supra copt si extractie puternica, vinurile Enira sunt ceva mai rafinate in exprimare. Duo este un bun exemplu in acest sens. Fructul este la putere dar senzatia generala este una de echilibru reusit, de rotunjime placuta si de o abordare ceva mai clasica, per total. Mai apar si nuante vegetale, de ciocolata amaruie si condimente uscate, toate acestea contracarand cu succes dulceata fructului. Un vin placut si care aluneca usor. 

6. Manor House Cabernet Sauvignon 2012 (Nederburg)

-Contrar asteptarilor, acest Cabernet realizat de Razvan Macici mi s-a parut usor iesit din schema vinurilor de Lume Noua. Nu am intalnit fruct exuberant si extractiv, ci un exemplar care prefera sa puncteze, in principal, la capitolul tipicitate. Bine echilibrat, usor de inteles, cu o textura usoara si expresiva, in care prospetimea si suculenta joaca roluri esentiale.


7. Poderi Luigi Einaudi Barolo Terlo 2008

- Si dupa ce am incercat acest Barolo semnat Luigi Einaudi, raman la convingerea ca Nebbiolo provoaca ori dragoste eterna, ori ura nemarginita. Tocmai din cauza extremelor intre care care se misca soiul in cauza. Pe de o parte, avem note clasice de trandafir uscat, dulceturi, tutun si pamant reavan. Toate invaluite de o textura moale si diafana. Pe de alta parte, intervine acea structura masiva si incisiva, cu taninuri ferme dar bine coapte. Din fericire, liantul dintre aceste extreme este factorul delicios pe care, indubitabil, vinul il poseda din plin. Recomand consumul in primele 2 ore de la deschidere, interval in care vinul se exprima plenar. 

8. Masi Vaio Armaron 2008

- Daca varianta 2007 mi s-a parut unul dintre cele mai accesibile si elegante vinuri de acest tip, recolta 2008 se doreste a fi o cu totul alta bestie. Debuteaza cu arome primare de fructe negre, visine putrede, ciocolata dar si o aluzie puternica de tutun fin. Gustativ, Vaio Armaron este neiertator; dens, extrem de compact, liniar, structura masiva, otelita, final lung si persistent in post-gust. Chiar daca este inca un infant, are si savoarea specifica unui Amarone. In orice caz, este unul dintre acele exemplare in cazul caruia este necesara multa rabdare. Va recomand o aerare de cateva ore si, pentru cei mai rabdatori dintre voi, o invechire la sticla de cel putin 15 ani de acum incolo.  

Despre motivatie si crize de identitate

Criza de identitate a autorului acestui blog se adanceste pe zi ce trece. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu scot o postare din joben timp de 3 saptamani.

Mi-am dat seama ca, pe langa lipsa de inspiratie, un rol important il joaca si lipsa acuta a unei motivatii pentru a continua. Motivatie care, in ultimul an cel putin, a disparut aproape complet. Aceasta situatie este strans legata si de starea generala a vinului romanesc. Dan a scris un articol foarte interesant despre norii negri care se vor aseza linistiti si inevitabil peste industria autohtona de profil. Era de asteptat, cei care vad lucrurile din unghiul potrivit au anticipat o astfel de furtuna. Ba chiar pot spune ca se putea observa de la o posta, asta sa ma exprim plastic.

Cu aproape 3 ani in urma, am facut o scurta analiza asupra unui interviu oferit de Aurelia Visinescu. Tot despre o criza era vorba, dar cea vazuta din perspectiva producatorului de vin. Ei bine, pot spune ca am anticipat unele valuri produse de viitorul tsunami previzionat de Dan. Am atins problema exporturilor si a supraproductiei in raport cu cererea. Am dat si exemple din lumea larga pentru a sublinia ca mai toate tarile producatoare de vin au trecut, trec si vor trece prin astfel de convulsii. Nu cred ca trebuie sa disperam, cu toate ca Romania, dupa cum prea bine stim, este tara originalitatii in materie de orice. Cine are un plan, macar binisor pus la punct, va scapa doar cu rani superficiale. Ceilalti vor suporta consecintele directiei haotice pe care au ales-o si a goanei dupa un profit imediat.

Cat despre mine, consider ca am latrat destul la poarta inchisa a industriei, De-a lungul a peste 6 ani de activitate bloggeristica, cred ca am atins toate problemele posibile si imposibile ale acesteia. S-a intamplat ceva concret? Consider ca nu. Care este rostul unei lupte pierdute din start? Chiar credeti ca poveste lui Don Quijote este doar una haioasa si plina de aventuri nevinovate? Stiti care este, cu adevarat, destinatia finala dupa cateva batalii impotriva morilor de vant? Depresia, cateodata acuta, cateodata detasata.

Dar aceasta lupta are si o parte pozitiva pentru cel care o poarta: la final, il poate ajuta sa-si traseze mai clar obiectivele si sa se concentreze pe ceea ce il intereseaza cu adevarat. In concluzie, viitorul acestui blog este inca incert. Ca si cel al industriei noastre. Va urez o criza fericita!

Pe-un picior de Plai, pe-o gura de...Monogram

Tot trag sperante ca, odata cu venirea toamnei, imi voi regasi si cheful de scris. Pe langa lipsa acestui chef, mai este si o lipsa aproape totala de idei, de subiecte. Cred ca de vina este si industria autohtona de profil care, in ultima vreme, imi provoaca o senzatie de lehamite existentiala si de saturatie. Nu se intampla nimic nou, deosebit, deja am sentimentul ca ma aflu intr-o bucla temporala care ma trimite mereu in acelasi punct de unde am plecat. Mai tineti minte filmul "Groundhog Day", cu excelentul Bill Murray? Ei bine, cam in situatia acelui personaj ma aflu si eu acum.

Dar am o vaga banuiala ca toate aceste trairi personale nu sunt importante pentru cei de "dincolo", asa ca am sa va spun cateva cuvinte "chinuite" despre cele mai noi vinuri lansate pe piata de Unicom/Davino: gamele Plai si Monogram.

Din start, trebuie sa fiu direct si raspicat: etichetele gamei Plai mi se par oribile. Nu inteleg de ce s-a apelat la o asemenea abordare. Mai lipseste si un roz isteric pentru ca tabloul sa fie complet. Etichetele Monogram mi se par reusite prin simplitatea lor debordanta, dar aici nu inteleg de ce s-a simtit nevoia de a fi inlocuite Alba Valahica si SB Edition Limitee. La Davino apreciam tocmai perenitatea gamelor sale, cu radacini adanci infipte in constiinta publicului amator de vinuri bune. Ma rog, pana la urma este treaba fiecaruia ce face in propria curte.

Despre vinuri, numai de bine, ca de obicei. Nu are rost sa intru in detalii tehnice, pentru ca cei familiarizati cu producatorul respectiv, stiu exact la sa se astepte. Plai este situat undeva intre Faurar si Iacob, imprumutand atat exuberanta si caracterul direct al primului, cat si senzatia de seriozitate superioara a celui din urma. Mi se pare un mix perfect intre cele doua game deja amintite. Mi-au placut, in mod deosebit, Feteasca Alba si Feteasca Neagra. Sauvignon Blanc-ul este solid si bine facut, nimic surprinzator. As indrazni sa spun ca Feteasca Neagra nu prea are rival in marja ei de pret; moderna, extrem de suculenta, baubila si chiar cu un strop de seriozitate.

 
Dupa cum era de asteptat, Monogram ridica stacheta la capitolele: finete, precizie, echilibru, concentratie superioara si expresivitate. De foarte multe ori am sustinut ca diferentele intre gamele Davino sunt date tocmai de aceste elemente mai sus amintite. Odata ce urci pe scara calitatii, ele se manifesta din ce in ce mai plenar. Atat Feteasca Alba, cat si SB-ul sunt vinuri cu destul potential in fata, cu o structura bine definita si acea senzatie de monolit indestructibil pe care multe vinuri Davino mi-au lasat-o de-a lungul timpului.

La final, nu pot decat spera ca toate aceste schimbari la fata nu vor crea confuzie prea mare printre iubitorii vinului. Pentru ca la nivel calitativ se merge mereu si mai sus, si mai sus...