Un rose atipic: Minima Moralia Speranta 2011

In timp ce toti se grabesc sa dea gata rose-uri cat mai proaspete, in speta cele din din 2014, eu am ramas blocat undeva in spatele axei timpului. Ma cunoasteti, ce naiba; imi place riscul in acest domeniu si nu ma dau in laturi de la a testa tot felul de ciudatenii si relicve, demult uitate de publicul consumator.

Asa se face ca, in urma cu circa 2 saptamani, Big Radu (aka Radu Rizea), brand manager la Domeniul Coroanei Segarcea, a aterizat in urbea traversata de Dunare. Evident, in interes de serviciu, mai exact o degustare cu o serie de vinuri mai vechi si mai noi ale mai sus numitului producator. Despre ce am degustat atunci, intr-o alta postare. Momentan, am sa ma opresc asupra acestui Rose din gama super-premium, Minima Moralia (ce termen drag pietei noastre de profil). Cu aceasta ocazie, ii multumesc inca o data lui Radu pentru sansa oferita.

Cum sunt ros de curiozitate in astfel de cazuri, nu am stat prea mult pe ganduri si am dat cep sticlei cu pricina, in 2 timpi si 3 miscari. Si am avut parte de o experienta foarte interesanta. Incepand cu o culoare care aminteste de cupru, continuand cu profilul aromatic si terminand cu textura, pot spune ca am avut parte de un rose atipic. Nu numai pentru ceea ce se produce la noi, ci si pe la altii prin lume. Nasul vine cu un mix de note florale, condimente, fructe uscate, petale uscate de trandafir si caramel. Dupa o vreme, pot sa jur ca am simtit si o adiere de...bitum. Gustativ, vinul este corpolent dar, in acelasi timp, afiseaza o rotunjime si o eleganta desavarsite. Aciditatea, inca bine infipta, vine sa completeze un tablou extrem de bine inchegat si coerent. Finalul lung si tonic este dominat de coaja de grapefruit si, din nou, fructe uscate.

Iata un rose care se tine foarte bine, in al patrulea sau an de viata. Si nu doar atat, ba chiar demonstreaza ca are puterea de a evolua si de a castiga in complexitate. Nu prea pot spune asta despre multe rose-uri autohtone. Pretul este mare si, in continuare, consider ca se cere prea mult. Dar, in contextul general al pietei de la noi si al palierului de calitate, se afla in parametrii acceptati. Ca de obicei, la final, totul se rezuma la decizia fiecaruia de a da sau nu banii ceruti pe asa ceva. Si nu, nu am devenit peste noapte un fan al rose-urilor. Dar, extrem de rar, mai apare cate unul care sa-mi provoace admiratie. Speranta inca mai exista...